Consumatori: 1 din 10 articole de îmbrăcăminte destinate copiilor au încălcat cerinţele de siguranţă

Atunci când consumatorii din UE cumpără haine pentru copiii lor, aceştia nu ar trebui să îşi mai facă griji în legătură cu gradul de siguranţa oferit. Autorităţile de supraveghere a pieţei din UE, au verificat hainele pentru copii prevăzute cu cordoane şi/sau cordoane glisante, datorită riscului de ştrangulare, mai ales pentru copiii de până la 7 ani. Autorităţile de supraveghere a pieţei din 11 state membre (Austria, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Estonia, Franţa, Germania, Irlanda, Lituania, Olanda, Portugalia) au inspectat mai mult de 16.000 de articole de îmbrăcăminte, între anii 2008 şi 2010, iar rezultatele publicate astăzi de către Comisia Europeana arată că 1 din 10 articole de îmbrăcăminte destinate copiilor au  încălcat  cerinţele de siguranţă în conformitate cu standardele europene.

Scopul principal al acestei anchete a fost de a reduce numărul articolelor de îmbrăcăminte pentru copii nesigure de pe piaţa UE, indiferent dacă sunt produse în Europa sau importate. Aceasta a dus la lansarea mai multor notificări şi măsuri corective. De asemenea, această anchetă a tras un semnal de alarmă statelor membre asupra importanţei colaborării pentru o mai buna informare, supraveghere şi punere în practică a normelor de siguranţă.

Problema
Autorităţile europene de supraveghere a pieţei au primi notificări de accidente cauzate de prinderea şnurului de la haina copilului în bicicletă, în uşa de la maşină, ducând la rănirea gravă a copilului sau chiar la deces prin strangulare. Statisticile arată că astfel de accidente se împart în două grupe de vârstă:

i) copii de vârstă mică, în cazul în care şnurul de la hăinuţă se prinde în jucăria cu care se joacă, provocând strangularea copilului; i

i) copiii cu vârstă mai mare,  în cazul în care şnurul hanoracului sau şiretul de la pantof se poate prinde în bicicletă, sau în uşa de la autobuz ducând la accidente grave sau chiar decese.

Anchetă
Ancheta a fost realizată de către autorităţile din 11 state membre în cadrul reţelei ProSafe, reţeaua de supraveghere a pieţelor la nivel UE, între august 2008 şi februarie 2010.  Au fost  inspectaţi peste 4642 de agenţi comerciali cu amănuntul dar şi en gros, atât producătorii cât şi importatorii, 61 de inspecţii au fost efectuate la frontierele Uniunii Europene, împreună cu autorităţile vamale. 16.300 de articole de îmbrăcăminte au fost verificate, 2188 nu au respectat una sau mai multe cerinţe prevăzute în standardele europene de siguranţă. Aproape 70% din articole de îmbrăcăminte neconforme le-au reprezentat hăinuţele pentru sugari şi copii mici.

Recomandări
Producătorii, distribuitorii, importatorii şi comercianţii cu amănuntul trebuie să se asigure că, şnururile şi şnururile glisante de la hăinuţele de copii sunt în conformitate cu standardul european (EN 14682:2007) sau să ofere un nivel echivalent de siguranţă.

In cazul părinţiilor, aceştia pot urmări, de asemenea, aceste recomandări de bază:

1. Hainele pentru copii de până la 7 ani (înălţime 1.34 m), nu ar trebui să aibă cordoane sau şnururi în zona gâtului.

2. Hainele pentru 7-14 ani nu ar trebui să aibă în zona capului sau a gâtului cordon, şnur mai lat de 75 mm (7,5 cm) cu capetele libere.

3. Hainele pentru copii nu ar trebui să aibă cordoane sau şnururi cu capetele libere mai lungi de 140 mm (14 cm), în zona  taliei.

4. Hainele pentru copii nu ar trebui sa aibă, ca şi sistem de prindere în jurul gâtului, şnur, cordon.

5. Hainele pentru copii care sunt croite să se  lege în partea din faţă, nu ar trebui să aibă partea de şnur care se leagă mai lungă de 360mm (36 cm),.

6. Şiretul de la pantofi, după ce a fost legat trebuie sa fie în totalitate în interiorul pantalonului. Cordonul de la haina copilului, după ce a fost legat nu trebuie să atârne.

7. Dacă aveţi deja cumpărate articole de îmbrăcăminte pentru copii şi nu îndeplinesc cerinţele  de mai sus puteţi să le faceţi dumneavoastră sigure prin eliminarea cordonului sau a şnurului sau prin scurtarea acestora, după caz.

8. Dacă aţi cumpărat o haină care nu respectă aceste reguli de bază, aveţi posibilitatea să sesizaţi la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.

9. Articolele de îmbrăcăminte confecţionate acasă, de asemenea, trebui să îndeplinească cerinţele de mai sus.

Ce urmează
Statele membre continuă să monitorizeze articolele de îmbrăcăminte destinate copiilor. Cooperarea cu operatorii economici va duce la creşterea gradului de conştientizare asupra siguranţei pe care  articolele introduse pe piaţă trebuie s-o aibă. Anumite cerinţe prezente în standardul european trebuie clarificate pentru a putea fi mai uşor de aplicat, atât de autorităţi cât şi de operatori.

-->

Proiecte

Centrul European al Consumatorilor din RomâniaFii un pacient activBugetul FamilieiTotul despre DAE

Parteneri Media

Antena 1Kanal DEva.ro | Internet la femininSanatatea BuzoianaComunicate de presaLion MentorTomis NewsGradinite BucurestiTatiCool

Facebook

Parteneri

ECC RomaniaComisia EuropeanaBEUCConsumer ChampionA.N.P.C.Uniunea EuropeanaParlamentul EuropeanGrupul Consultativ pentru servicii financiare nebancareTrusted.roSeoMark