APC Romania a participat la seminariile organizate de BEUC

Biroul European al Uniunilor de Consumatori a organizat, în locul Adunării Generale, două seminarii tematice.

Primul dintre acestea s-a referit la problemele consumatorilor cu datorii la bancă sau la alţi agenţi economici şi care întâmpină greutăţi în achitarea acestora (supra-îndatorarea).

1. Cuvântul de deschidere l-a susţinut d-na Reine Claude Mauder, care a condus un grup de lucru din cadrul Comitetului Economic şi Social European (organizaţie  consultativă a Uniunii Europene), redactând documentul intitulat „Protecţia consumatorilor şi tratarea corespunzătoare a supra-îndatorării în scopul prevenirii marginalizării sociale”. Experienţa d-nei Mauder provine şi din participarea la redactarea legislaţiei franceze în acest domeniu, precum şi la cea din regiunea canadiană Quebec. Problema supra-îndatorării este agravată de situaţia socială a consumatorului, dacă acesta este şomer, mamă sau tată monoparental, sau întâmpină alte dificultăţi materiale. În acest context, se consideră că persoanele cele mai sărace plătesc dobânzile cele mai mari. De altfel, însăşi definiţia „supra-îndatorării” este diversă de la un caz la altul, de la o ţară la alta. Comitetul CESE consideră că următorii factori definesc împreună situaţia:

• unitatea de măsură este gospodăria (familia)
• obligaţiile financiare formale, care includ ipoteci, credit de consum, costurile cu telefonia şi comunicaţiile digitale, plata utilităţilor, costurile cu serviciile medicale, chiria şi cheltuielile zilnice – alimente, transport, educaţie
• obligaţii financiare informale, adică împrumuturi făcute de la alţi membri de familie sau cunoştinţe
• imposibilitatea sau dificultatea de a plăti datoriile
• supra-îndatorire „structurală”, adică dificultăţile financiare sunt permanente
• nivelul de trai – gospodăria trebuie să reducă cheltuielile de bază, cu alimentaţia în primul rând, pentru a-şi plăti datoriile
• insolvenţa – gospodăria este incapabilă să-şi achite datoriile.

Raportul propune şi o procedură comună pentru tratarea cazurile de supra-îndatorare, în mod rapid şi gratuit. Trebuie aplicat în mod corect textul din contractul de credit, trebuie eliminate clauzele abuzive, publicitatea mincinoasă, iar camăta trebuie interzisă. În final, se face indică necesitatea unei educaţii financiare corespunzătoare a consumatorilor.

2. S-a prezentat în continuare raportul privind studiul realizat de CE privind situaţia supra-îndatorării în ţările europene. Acest studiu a urmărit să identifice o definiţie a acestei probleme financiare, să identifice cauzele acesteia, consecinţele şi măsurile potrivite pentru uşurarea situaţiei consumtorilor supra-îndatoraţi. Se precizează că situaţia dificilă provine nu doar din datoriile la instituţii financiare, ci şi la utilităţi (apă, energie, etc.) sau pentru plata chiriei. Studiul arată că unul din nouă persoane au dificultăţi financiare, dar situaţia diferă mult de la o ţară la alta. Cele mai mari datorii la utilităţi le au consumatorii din România, Bulgaria, Letonia şi Ungaria, aproape dublu faţă de media europeană. S-a constatat că cele mai afectate grupuri sociale sunt tinerii, familiile cu mulţi copii, părinţii monoparentali şi chiriaşii. Cauzele au fost clasificate în exogene (costul vieţii, nivelul venitului, şomajul, boală, divorţ) şi endogene (greşită alegere a tipului de credit, valoarea prea mare a împrumutului, gestionare proastă a banilor). S-a constatat şi faptul că s-a apelat la credite de consum pentru plata cheltuielilor din viaţa zilnică, nu pentru achiziţionarea unui produs scump. În ultima vreme însă, consumatorii au devenit mult mai prudenţi în contractarea unui credit. Consecinţele supra-îndatorării se pot referi la reducerea nivelului de trai, marginalizare socială, deteriorarea sănătăţii, dar şi la situaţia băncii creditoare care se află în dificultate când creditele acordate nu sunt restituite. De asemenea, se reduce coeziunea societăţii.

Prevenirea dificultăţilor financiare include următoarele măsuri: identificarea timpurie a familiilor cu grad ridicat de risc (cu venituri mici), conştientizarea consumatorilor şi a băncilor, precum şi educarea financiară a publicului.

Măsurile recomandate în cazul dificultăţilor financiare includ consilierea debitorului, refinanţarea împrumutului, insolvenţa personală (soluţie care nu este legiferată în toate statele membre UE).

3. Au urmat o serie de comunicări succinte. Prima dintre acestea a prezentat reglementarea franceză privind acordarea creditelor de valoare mică şi cu dobândă mare, dar oferite cu puţine formalităţi. Reprezentantul asociaţiei consumatorilor francezi Que Choisir a arătat că tipul de credit „revolving” este cel care a produs cele mai multe dificultăţi datornicilor. Este un credit folosit mai ales prin cardurile de credit, în care banca asigură o sumă din care consumatorul poate extrage în diverse situaţii şi pe care o reîntregeşte într-un anumit termen. Înainte de legea „Christine Lagarde” din 2010 (actuala directoare a FMI, fostă ministru de finanţe în Franţa) situaţia era următoarea: dobânda era şi de 20%; termen lung de restituire; varietate enormă de tipuri de credit, de peste 1000; cardurile oferite de supermarketuri erau atât de fidelitate, cât şi de credit revolving. După adoptarea legii, situaţia consumatorilor s-a îmbunătăţit: rata dobânzii s-a redus, durata creditului s-a scurtat (nu mai sunt credite „eterne”); obligaţia băncii de a oferi alternativa unui credit „normal”; obligaţia băncii de a analiza solvabilitatea solicitantului.

Următoarea comunicare s-a referit la Registrul central al creditelor individuale din Belgia. Este vorba despre o organizaţie creată de autorităţi cu scopul de a crea un climat sănătos pentru mediul economic, pentru a preveni supra-îndatorarea prin măsuri de consiliere şi protecţie a consumatorilor de servicii financiare. Registrul este o bază de date conţinând toate creditele acordate de către toate entităţile financiare. El este total transparent publicului. Protecţia consumatorilor constă în următoarele acţiuni întreprinse de Registru: informarea creditorului despre istoria financiară a persoanei care solicită împrumutul; informarea prin scrisoare a consumatorului care pentru prima dată a întârizat achitarea unei datorii; dreptul consumatorului la rectificarea datelor din Registru. În viitor, această bază de date se va extinde şi asupra datoriilor faţă de entităţile non-bancare.

În continuare s-a discutat despre posibilele măsuri ce se pot lua pentru uşurarea situaţiei de supra-îndatorare. Astfel, asociaţia portugheză a consumatorilor a prezentat activitatea departamentului său pentru consumatorii supra-îndatoraţi, care se concentrează pe oferirea de sfaturi în această situaţie. Se caută soluţii pentru obţinerea unor termeni mai favorabili consumatorilor, se mediază renegocierea datoriei şi rezolvarea situaţiilor conflictuale. Se urmăreşte atât plata creditului faţă de creditor, dar şi evitarea chemării la judecată a consumatorului. Etapele rezolvării unui caz sunt: consumatorul solicită ajutor; departamentul obţine informaţii despre situaţia lui financiară; se analizează contractul; consumatorul este informat despre opţiunile care se pot negocia; departamentul foloseşte relaţiile pe care le are în sectorul financiar pentru a media renegocierea contractului de credit. Acest serviciu s-a lansat în 2002, cu 152 de cazuri, a atins un vârf în 2012 cu 5407 de cazuri, număr care a scăzut în 2014 la 2436 de cazuri.

În final, asociaţia consumatorilor din Grecia, prin consilierul său juridic, a prezentat unele exemple de bune practici în domeniul discutat. Astfel, se propun:  ajustarea ipotecii la valoarea curentă a imobilului (care, datorită crizei economice, s-a depreciat); limitarea termenului de plată a unui credit la maximum 4 ani; revenirea la rata dobânzii iniţiale, dacă banca a ridicat-o între timp; dreptul consumatorului debitor să vândă locuinţa curentă şi să cumpere una mai ieftină, diferenţa fiind folosită la plata creditului, precum şi alte măsuri, specifice pentru situaţia economică a Greciei.

Al doilea seminar organizat de BEUC, în 15 noiembrie 2014, s-a referit la problema „îmbătrânirii planificate a produselor”, în cadrul eforturilor depuse de BEUC pentru un consum sustenabil. De altfel, acţiunilor de natură ecologică le sunt acordate tot mai mult atât resursele BEUC, cât şi cele ale structurilor de protecţia consumatorilor din Comisia Europeană.

Dl. T. Libaert a prezentat concluziile unui raport întocmit pentru Comitetul Economic şi Social European pe tema de mai sus. El a citat o serie de informaţii din sec. 19 şi până în anii 1950 prin care o serie de conducători ai unor firme ar fi declarat că urmăresc în mod deliberat să fabrice produse care se defectează după un scurt timp de folosire. Unele din aceste informaţii sunt extrase din diverse cărţi publicate în anii 1930, în care autorii căutau soluţii pentru ieşirea din criza economică de atunci (dacă s-ar cumpăra mai multe produse – ele stricându-se repede – atunci s-ar reporni activitatea economică, s-ar reduce şomajul etc.). S-au prezentat şi diverse categorii de  îmbătrânire planificată a produselor, care ar fi datorată aspectelor tehnice (incompatibilitate cu modelul vechi, etc.), lipsei de componente de schimb, imposibilităţii tehnice de a repara produsul, sau ieşirii din modă, datorită publicităţii. Autorul apreciază că problema discutată pune probleme de natură ecologică (exploatarea excesivă a resurselor, inundarea naturii cu deşeuri), de natură socială (apare inegalitatea socială), sau de natură sanitară (prea multe câmpuri de incinerare a deşeurilor), de natură etică (neîncredere în producători). Printre soluţii propuse de grupul de lucru din CESE se numără următoarele: sprijinirea sectorului de reparaţii, stimularea standardizării, informarea consumatorilor privind durata de viaţă a produsului, creşterea conştientizării consumatorilor.

A urmat prezentarea d-lui Prof. Dr. Christian Kreiss, de la Universitatea din Aalen, care a susţinut o înflăcărată pledoarie împotriva capitalismului, concretizat prin   marile corporaţii care, ne-a atras dânsul atenţia, sunt interesate doar de profit. Au fost prezentate unele exemple de produse cu îmbătrânire prematură, ca de exemplu un cartuş de toner care emite semnalul „empty” (gol) după 2.500 de file, deşi ar mai fi toner pentru încă 5000 de file. Ar exista în acest caz un chip de memorie secret. Un alt exemplu dat se referă la tamburul maşinii de spălat, care este realizat din material plastic – mai puţin rezistent – şi nu din oţel, consumatorii fiind nevoiţi să cumpere altă maşină de spălat. Dl Prof. Dr. Kreiss a dezvăluit apoi motivele pentru care firmele adoptă această strategie: reducerea costurilor prin utilizarea unor piese componente mai ieftine. Dar, foarte important este ca „deteriorarea produselor să nu fie observată de consumator, ea trebuie să fie secretă”. De asemenea, producătorii nu informează asupra duratei de viaţă a produsului. Deşi nu a numit vreo firmă anume, vorbitorul a acuzat piaţa bazată pe investiţii de capital, prin care se urmăreşte obţinerea unui profit. Firmele mici şi medii ar realiza produse excelente, de lungă folosinţă, spre deosebire de marile corporaţii internaţionale, a susţinut numitul. În această strategie privind îmbătrânirea artificială a produselor intervine şi publicitatea, care ar face ca piaţa să fie netransparentă. De ce aşa de multe modele în fiecare an? se întreabă dl profesor. Şi răspunde: pentru ca produsele se să învechească rapid. A menţionat apoi rezultatele catastrofale ale acestei strategii: poluare, deşeuri, resurse secătuite. Cei care pierd sunt 95% din populaţie, mediul înconjurător. Ştiinţa economică reprezintă un total eşec, susţine dl. prof. dr. Kreiss. Economia politică ar fi rezultatul unor mituri produse de inşi izolaţi în turnul lor de fildeş, fără nici o legătură cu realitatea.  Cei care profită sunt marile corporaţii, deţinute de un număr restrâns de persoane, tot mai bogate, doar 1% din populaţie. Este un sistem absurd, dar stabil, susţine numitul. Remediile acestei situaţii ar fi: introducerea unei etichete care să indice durata de viaţă a produsului; reducerea drastică a publicităţii; promovarea stilurilor de viaţă alternativă (oraşul încet, slow food în loc de fast food etc.), reciclarea produselor, promovarea pe internet a tehnicilor de reparare a unui produs stricat şi a economiei de partajare (un bun este folosit în comun). Dacă s-ar aboli aceste practici de învechire artificială a produselor, iar vânzările ar scădea, nu ar creşte şomajul, pentru că o decizie înţeleaptă este  reducerea timpului de lucru. Dl prof. dr. Kreiss a terminat informând asistenţa că 90% din produsele pe care le cumpărăm sunt ori periculoase, ori inutile.

În continuare, dna Ines Oehme, de la Agenţia germană de protecţie a mediului, a prezentat câteva grafice din care rezultă scăderea timpului de utilizare a diverselor produse electrocasnie.

Au urmat prezentarea unor cazuri din diverse ţări menite să ilustreze subiectul seminarului. În Italia, vânzătorii propun un nou smartphone când bateria nu se mai încarcă; în Austria atelierele de reparaţii se confruntă cu lipsa pieselor mici de schimb; în Olanda consumatorii s-au confruntat cu defecte ale telefoanelor Sony, care aveau ecranul fragil.

În urma acestui seminar, se pot formula unele întrebări: de ce BEUC promovează voci prin care se solicită consumatorilor reducerea consumului?; cine oare ar mai cumpăra aceeaşi marcă dacă produsul s-a stricat repede?; ce rol are concurenţa?; de ce se face confuzie între produse care se învechesc „planificat” şi produse pur şi simplu proaste?; de ce nu s-a menţionat principalul producător mondial de marfă de slabă calitate, chiar periculoasă, şi anume firmele chinezeşti de mică şi medie dimensiune?

Dr. ec. Emil Bojin