APC România supune dezbaterii publice Strategia Națională de Educație Financiară

București, 12 mai 2011 – Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România (APC România), în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), au organizat o consultare publică cu privire la strategia națională de educație financiară pe care își propun să o implementeze în România. La dezbatere au participat reprezentanți ai celor mai importante asociații profesionale din domeniul financiar, reprezentanți ai mediului privat, precum și instituții ale statului cu atribuții în domeniul educației și al protecției consumatorilor.

Evenimentul s-a desfășurat sub umbrela programului național Bugetul Familiei, desfăşurat la nivel naţional de APC România sub patronajul ANPC şi cu sprijinul companiei de credite de consum Provident Financial România.

„Un consumator informat și educat este un consumator responsabil, care este în măsură să ia decizii în cunoștință de cauză. De aceea, o strategie națională în ceea ce privește educația financiară nu poate fi decât binevenită. Invităm toate părțile interesate să contribuie la definitivarea acestei strategii, astfel încât ea să servească pe deplin atât intereselor consumatorilor, cât și industriei financiare în ansamblu”, a declarat Constantin Cerbulescu, președintele ANPC.

Strategia națională de educație financiară a fost propusă de către APC România pe baza rezultatelor unor studii realizate de către Institutul de Economie Mondială cu privire la gradul de alfabetizare a consumatorilor din România. Acestea au arătat că nivelul de înțelegere a conceptelor financiare este direct legat de bunăstarea consumatorilor și că implementarea unor acțiuni menite să sporească nivelul educației financiare este absolut necesară. Strategia propusă se află în dezbatere publică până la finele lunii mai și poată fi consultată pe www.bugetulfamiliei.ro. Orice persoană fizică sau juridică interesată poate trimite propuneri și sugestii justificate de modificare a conținutului său la adresa consultare@apc-romania.ro.

„Scopul principal al acestei strategii este de a crea cadrul necesar prin care mediul non-profit să se unească într-un efort comun cu celguvernamental și cu cel privat pentru a implementa acțiuni eficiente și măsurabile prin care să creștem educația financiară a românilor, fie că vorbim de credite, pensii, taxe sau pur si simplu despre sfaturi menite să-i ajute să transforme banii câştigaţi prin muncă în bunăstare şi siguranţă financiară pe termen lung", a declarat Răzvan Resmeriţă, directorul Centrului European al Consumatorilor România.

În cadrul consultării au fost discutate prioritățile strategiei din punctul de vedere al participanților. Printre aceștia s-au numărat reprezentanți ai APC România, ai ANPC, ai Centrului European al Consumatorilor, ai Asociației Române a Băncilor (ARB), ai Asociației Societăților Financiare din România (ALB), ai Asociației Române de Educație Financiară, ai Băncii Naționale a României, ai Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, ai Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ai Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, ai Consiliului Concurenței, precum și ai mai multor instituții financiare bancare și nebancare. Participanții au stabilit că printre prioritățile strategiei trebuie să se numere dezvoltarea unui ghid de bune practici, îmbunătățirea accesului consumatorilor la programe obiective, relevante și măsurabile de educație financiară și asumarea unui rol activ în implementarea acestora.

„Ne-am implicat și vom continua să ne implicăm în proiecte de educație financiară întrucât suntem convinşi că un nivel ridicat al înţelegerii conceptelor financiare ajută consumatorii să îşi gestioneze mai eficient bugetele personale şi familiale, ceea ce este și în beneficiul industriei financiare. De aceea, încurajăm autorităţile, industria, societatea civilă şi mass media să se implice în astfel de iniţiative și punem la dispoziţia tuturor părților interesate întreaga expertiză a grupului internaţional din care facem parte", a declarat Russell Johnsen, directorul general al Provident Financial Romania.

Inițiatoriul si partenerii strategiei naționale de educație financiară se așteaptă ca planurile de măsuri ale acesteia să fie elaborate cu implicarea tuturor părților interesate până la sfârșitul lunii septembrie. Un grup de inițiativă care va fi responsabil cu punerea în practică a acestor măsuri va fi definitivat până la sfârșitul lui mai.  Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul www.bugetulfamiliei.ro.

*
Despre Bugetul Familiei

Bugetul Familiei este un program național de educație financiară desfășurat de APC România sub patronajul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor și cu sprijinul companiei de credite de consum Provident Financial România.

Partenerii acestui program sunt Centrul European al Consumatorilor România, Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, Consiliul Concurenţei și Ministerul Educației, Cercetării și Sportului.

Anul trecut, programul Bugetul Familiei a fost inclus în baza de date a Comisiei Europene pentru educație financiară, un proiect menit să încurajeze inițiativele de îmbunătățire a cunoștințelor financiare ale consumatorilor. 

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați www.bugetulfamiliei.ro.

-->

Proiecte

Centrul European al Consumatorilor din RomâniaFii un pacient activBugetul FamilieiTotul despre DAE

Parteneri Media

Antena 1Kanal DEva.ro | Internet la femininSanatatea BuzoianaComunicate de presaLion MentorTomis NewsGradinite BucurestiTatiCool

Facebook

Parteneri

ECC RomaniaComisia EuropeanaBEUCConsumer ChampionA.N.P.C.Uniunea EuropeanaParlamentul EuropeanGrupul Consultativ pentru servicii financiare nebancareTrusted.roSeoMarkFundația Mâine va fi mai bine