APC România salută aprobarea de către Parlamentul European a drepturilor pentru pasagerii care utilizează transportul maritim

Parlamentul European a votat în favoarea unui regulament privind drepturile pasagerilor care călătoresc pe mare sau pe căile navigabile interioare. Astfel, după transportul aerian și cel pe calea ferată, transportul pe apă va face, de asemenea, obiectul unui set specific de drepturi pentru pasageri la nivelul UE. Pasagerii care călătoresc pe mare sau pe căile navigabile interioare, în special cei cu dizabilități sau cu mobilitate redusă, se vor bucura de noi drepturi care îi vor proteja în călătoriile lor pe teritoriul Uniunii Europene.

Noile drepturi includ, printre altele:

  • garantarea rambursării prețului călătoriei sau oferirea unei rute alternative în cazul anulării cursei sau al întârzierii plecării cu mai mult de 90 de minute,
  • asistență corespunzătoare (precum gustări, mese, băuturi răcoritoare și, dacă este necesar, asigurarea cazării pentru maximum trei nopți, la o valoare de până la 80 EUR pe noapte) în cazul anulării cursei sau al întârzierii plecării cu mai mult de 90 de minute,
  • despăgubiri, în valoare de 25% – 50% din prețul biletului, în caz de întârziere la sosire sau de anulare a călătoriilor,
  • tratament nediscriminatoriu și asistență specifică gratuită, la terminalele porturilor și la bordul navelor, pentru persoanele cu dizabilități și pentru cele cu mobilitate redusă, precum și despăgubiri financiare în cazul pierderii sau deteriorării echipamentului de mobilitate al acestora,
  • reguli minime privind informarea tuturor pasagerilor înainte și în timpul călătoriei, precum și informații generale referitoare la drepturile acestora la terminalele porturilor și la bordul navelor,
  • înființarea unor mecanisme, accesibile pasagerilor, de gestionare a reclamațiilor de către transportatori și de către operatorii din terminalele porturilor,
  • înființarea unor organisme naționale independente responsabile cu aplicarea regulamentului prin impunerea de sancțiuni, când este cazul.

 
Următoarele etape
După votul acordat în 6 iulie de către Parlamentul European, Consiliul trebuie să confirme acordul la care s-a ajuns cu Parlamentul pentru ca acest regulament să fie adoptat în mod oficial. Regulamentul va intra în vigoare la doi ani de la adoptare.

-->

Proiecte

Centrul European al Consumatorilor din RomâniaFii un pacient activBugetul FamilieiTotul despre DAE

Parteneri Media

Antena 1Kanal DEva.ro | Internet la femininSanatatea BuzoianaComunicate de presaLion MentorTomis NewsGradinite BucurestiTatiCool

Facebook

Parteneri

ECC RomaniaComisia EuropeanaBEUCConsumer ChampionA.N.P.C.Uniunea EuropeanaParlamentul EuropeanGrupul Consultativ pentru servicii financiare nebancareTrusted.roSeoMark