Asociațiile de protecția consumatorilor în vizită la Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti

Ştii cum să faci din vacanţa ta, o vacanţă de poveste? Ştii ce drepturi ai atunci când zborul tău este anulat sau întârziat?

Pe 28 iunie, campania Uniunii Europene – “E dreptul tău! Acţionează” a fost prezentă la Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti, din Bucureşti.

Acţiunea de informare a fost organizată de cele doua asociaţii de consumatori, implicate în proiect: Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România ( ANPCPPS România) şi Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România ( APC România).

Experţi din cadrul celor două asociaţii au oferit informaţii şi sfaturi despre drepturile pe care le au în calitate de consumatori tuturor vizitatorilor interesaţi. În cadrul acestui eveniment, vizitatorii au aflat că:

  • dacă nu ești mulțumit cu ce ai cumpărat online, ai dreptul să returnezi produsul în 10  zile lucrătoare, din momentul livrării și să primești banii înapoi, fără să a fi nevoit să explici de ce te-ai răzgândit și fără a fi obligat la penalități;
  • dacă vânzătorul îţi dă informaţii false ori incorecte sau omite informaţiile esenţiale de care ai nevoie pentru a face o achiziţie avizată, atunci ai de-a face cu o practică comercială înşelătoare. Cine te poate ajuta şi cum, atunci când devii victima unor asemenea practici?
  • din momentul în care ți-ai rezervat vacanța, agenția de turism nu poate face schimbări majore, cum ar fi schimbarea hotelului sau a datelor călătoriei, în afară de cazul în care accepți aceste schimbări, în scris; în alte situații, ești îndreptățit la rambursarea imediată a costului integral, fără penalități.
  • dacă zborul tău întârzie, compania aeriană trebuie să-ți ofere mese gratuite, băuturi răcoritoare, două mesaje gratuite (telefon, fax sau e-mail), hotel și transport gratuit, în cazul în care ai nevoie să stai peste noapte, în funcție de distanța zborului și durata întârzierii.

Dacă întâmpinaţi probleme, puteţi, oricând, cere sprijinul uneia dintre asociaţiile de consumatori. Detalii găsiţi aici: www.protectia-consumatorilor.ro şi aici www.apc-romania.ro.


 

-->

Proiecte

Centrul European al Consumatorilor din RomâniaFii un pacient activBugetul FamilieiTotul despre DAE

Parteneri Media

Antena 1Kanal DEva.ro | Internet la femininSanatatea BuzoianaComunicate de presaLion MentorTomis NewsGradinite BucurestiTatiCool

Facebook

Parteneri

ECC RomaniaComisia EuropeanaBEUCConsumer ChampionA.N.P.C.Uniunea EuropeanaParlamentul EuropeanGrupul Consultativ pentru servicii financiare nebancareTrusted.roSeoMarkFundația Mâine va fi mai bine