Cine a fost Titulescu ?

Adaptând  expresia unui scriitor român, putem spune că patronii noştri, când îşi botează afacerea, lasă loc spiritului de economie în detrimentul ingeniozităţii. (Care scriitor? Mircea Horia Simionescu, un ingenios de altfel bine temperat).

Observăm aşadar eleganta pancartă cu firma Clinicii Eliade, chirurgie estetică & spa medical. Eliade ăsta tre’ să fi fost ori un mare chirurg, implantator de silicoane şi corector de nasuri excesiv coroiate,  ori un harnic băieş la spa (unii scriu SPA). Probabil că făcea nişte masaje minunate, tocmai buuuuune după oboseala de la sala de fitness.

Ne continuăm drumul prin frumosul şi vibrantul Bucureşti şi peste ce ne cad ochii? Peste „Fast Food Eminescu”. Trebuie să fi fost un bucătar foarte rapid, acest Eminescu, nici n-apucai să înfuleci hamburgherul, că şi-ţi aducea o şaormă.

 

Dar, staţi! Mai încolo vedem din nou un Eminesc, dar la Mega Image:

Şi aici apare perfida îndoială: da’ dacă n-a fost Eminescu ăsta un mare şaormar? Hmmm? O fi fost un patron de hypermarket? Sau doar de  supermarket?

Dar marea frământare ne provoacă un altul, unul Titulescu. Aşadar, vedem mai întâi şcoala gimnazială N. Titulescu. E clar, a fost un mare dascăl, un apostol al satelor, care aducea lumina tiparului îmbeznaţilor săteni. Sau orăşeni.

Numai că, la doi paşi mai încolo, îl regăsim pe acest Titulescu pe firma unei bănci:

Asta înseamnă, fără îndoială, că a fost un magnat al capitalului, un mare potentat, un plutocrat, ce mai! Cum spun urmaşii poetului naţional, menestrelii de la zaiafeturi, „patron de firme multe”. Este evident, pentru că iată ce vedem mai departe: Croitorie, Titulescu 80. Deci: ori patron de firme multe, ori un dibaci croitor de dame şi de domni. Lucra şi cu materialul clientului. Titulescu – croitorul cu 80 de calfe.

Dar misterul se adânceşte: vedem şi o Farmacie Titulescu, numită astfel, fără îndoială, pentru a trece în nemurire epocalele realizări ale farmacistului cu acelaşi nume – pe plan medical sau de marketing, rămâne de văzut.

Şi nu-i tot! Îl regăsim pe Titulescu la Mega Image, într-o acerbă luptă de concurenţă cu Eminescu:

Dar ultima descoperire ne lasă complet debusolaţi. Nu mai pricepem nimic! Vedem o firmă cu „Salon Titulescu, coafor, frizerie, cosmetică, manichiură, pedichiură, intrare”. Să fi fost atunci acest misterios personaj Titulescu un mare coafor? Un iscusit pedichiurist? Sau s-a afirmat ca un maestru al manichiurei? O fi fost un urmaş al lui Nae Girimea, frizer şi sub-chirurg?

Aşadar: cine a fost Titulescu ?

 

Emil Bojin

Parteneri

ECC RomaniaComisia EuropeanaBEUCConsumer ChampionA.N.P.C.Uniunea EuropeanaParlamentul EuropeanGrupul Consultativ pentru servicii financiare nebancareTrusted.roSeoMark