Europenii doresc să cunoască ţara de origine a produselor alimentare

Provenienţa produselor alimentare este unul dintre criteriile pe care consumatorii le folosesc când cumpără alimente. Acesta este rezultatul unui studiu privind etichetarea produselor în ceea ce priveşte provenienţa, studiu prezentat astăzi în Bruxelles de Organizaţia Europeană a Consumatorilor (BEUC). Studiul s-a desfăşurat în Suedia, Franţa, Polonia şi Austria şi a avut ca scop obţinerea unor informaţii privind părerea consumatorilor asupra etichetării tării de origine a produselor alimentare.

Studiul a confirmat datele prezentate de Eurobarometrul realizat de Comisia Europeană, date din care rezultă  că 70% dintre consumatori consideră importantă originea produselor alimentare în alegerea lor.

De asemenea rezultatele studiului arată că majoritatea cumpărătorilor doresc să cunoască ţara de origine a alimentelor, doar 10% dintre aceştia au indicat că ar prefera sau ar fi mulţumiţi doar cu indicarea „EU” sau „non – EU” a alimentelor.

6 din 10 respondenţi ai studiului doresc să cunoască atât ţara unde alimentele au fost procesate dar şi ţara de origine a produselor primare (ingredientele) , ţara unde au fost crescute sau cultivate. Aceste indicaţii de origine a alimentelor ar elimina actuala practică, cum ar fi etichetarea unor cârnaţi ca fiind produşi în Marea Britanie în timp ce carnea de porc din compoziţia lor provine din Danemarca.

Doamna Monique Goyens, Director General al BEUC, a comentat:

“În 2013, Uniunea Europeană va decide asupra regulilor cruciale în etichetarea originii produselor. Studiul nostru arată în mod clar că această informaţie cântăreşte foarte mult atunci când consumatorii cumpără alimente. Etichetarea originii pe înţelesul tuturor şi uşor de găsit va trebui să fie criteriul esenţial urmărit de legiuitor.

Producătorii depun mari eforturi pentru a face consumatorii să creadă că alimentele produse de ei au un caracter special conferit de regiunea de provenienţă. Brânza feta germană promovată cu fonturi greceşti, sosul de roşii chinezesc având pe etichetă steagul Italian sunt trucuri ieftine de marketing menite să inducă în eroare. Aceste practici necinstite sunt inacceptabile şi ar trebui oprite.

Actualele reguli privind etichetarea originii alimentelor sunt inadecvate. Toate produsele neprocesate, carnea, laptele, alimentele cu un singur ingredient alimentar ar trebui obligatoriu să conţină indicaţia ţării de provenienţă. A indica doar dacă alimentele sunt de provenienţă EU sau non - EU, nu este o opţiune acceptabilă pentru consumatori”.

Cu această ocazie domnul Costel Stanciu, preşedinte al Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor din România, a adăugat:

“Ţara de origine a alimentelor este o indicaţie considerată importantă şi de consumatorii din România atunci când cumpără un aliment.

Nu este greu să ne amintim haosul creat în perioadele “bolii vacii nebune”, a “gripei aviare” sau a “gripei porcine” când consumatorii au preferat să nu mai cumpere carne sau produse procesate din carne pentru că nu aveau certitudinea originii alimentelor existente pe piaţă.

Eliminarea practicilor incorecte în etichetarea alimentelor, practici ce induc sau pot induce în eroare consumatorii, trebuie realizată cât mai curând prin adoptarea unor noi reguli.”

-->

Proiecte

Centrul European al Consumatorilor din RomâniaFii un pacient activBugetul FamilieiTotul despre DAE

Parteneri Media

Antena 1Kanal DEva.ro | Internet la femininSanatatea BuzoianaComunicate de presaLion MentorTomis NewsGradinite BucurestiTatiCool

Facebook

Parteneri

ECC RomaniaComisia EuropeanaBEUCConsumer ChampionA.N.P.C.Uniunea EuropeanaParlamentul EuropeanGrupul Consultativ pentru servicii financiare nebancareTrusted.roSeoMark