Consumatorii si justitia ecologica

CONSUMATORII ŞI JUSTIŢIA MEDIULUI AMBIANT

Dr. Ec. Emil Bojin

 

 

Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din Portugalia (DECO) a organizat, împreună cu Biroul European al Uniunilor de Consumatori (BEUC), o conferinţă internaţională având ca temă protecţia consumatorilor dezavantajaţi în cadrul unei societăţi care tratează în mod just problemele de mediu înconjurător. Conferinţa, desfăşurată în oraşul Porto, în data de 12 octombrie 2018, a beneficiat de o numeroasă participare, atât din partea publicului, cât şi din partea celor care au prezentat comunicările.

A fost o nouă ocazie în care problemele consumatorilor au fost asociate cu problemele mediului înconjurător. De altfel, subiectele ecologice se află mai întotdeauna în fruntea ştirilor din media: este binecunoscută teoria care prezintă activitatea umană ca fiind cauza încălzirii globale (denumită mai nou „schimbările climatice”); ca urmare, această activitate trebuie examinată şi corectată, pentru ca astfel să dăuneze cât mai puţin mediului înconjurător.

Deoarece orice fiinţă umană este şi un consumator, este firesc ca, din perspectivă ecologică, să se dea prioritate mediului faţă de interesele consumatorilor. În acest sens s‑au exprimat primarul oraşului Porto, preşedintele DECO şi ministrul portughez al mediului, acesta din urmă solicitând să se abandoneze termenul de „consumator” în favoarea celui de „utilizator” - probabil un util mesaj electoral.

Dna Majora Carter a prezentat cu deosebită energie succesele organizaţiei sale în îmbunătăţirea condiţiilor de trai al locuitorilor din cartierul new-yorkez Bronx – amenajarea terenului, plantarea de arbori, etc. Realizările organizaţiei sunt evidente pe tărâm social, dar este greu de observat legătura cu protecţia consumatorilor.  

Dna Luise Schmidt, profesoară de sociologie la Universitatea din Lisabona, a prezentat concluziile studiilor domniei sale pe această temă: schimbările climatice sunt resimţite mai grav de persoanele sărace (fără aer condiţionat sau sobă), ea citând din gândirea lui Desmond Tutu (episcop sud-african) că avem de-a face cu „apartheid generat de venituri”; aşadar, consumatorii defavorizaţi financiar trebuie sprijiniţi de stat să reziste mai bine acestor probleme generate de climă – nu mai este vorba de celebra expresie „poluatorul plăteşte”, ci despre un nou impozit. Alţi consumatori vulnerabili sunt cei din oraşe, pentru că particulele din aer sunt mai numeroase decât în mediul rural, sau pentru că locuiesc lângă autostradă, unde zgomotul este mai mare. Şi pentru aceştia statul trebuie să ofere compensaţie, ea pledând pentru funcţia de redistribuţie a sistemului fiscal, prin care se taxează cei înstăriţi pentru ca să fie alocate subsidii pentru cei cu venituri mici. Cu o abilitate verbală caracteristică specialiştilor în sociologie, dna Schmidt a apreciat că „sărăcia energetică înseamnă sărăcie nu doar civică, ci şi culturală”. 

Cea mai clară legătură dintre consumatori şi mediul înconjurător a fost exprimată de dl J. Nissinen, preşedintele Biroului European al Mediului, organizaţie de tip umbrelă care reuneşte 140 de ONG-uri ce luptă pentru protecția mediului. El a arătat că, pentru ca mediul să fie protejat, consumatorul trebuie să renunțe la cumpărături. Într-adevăr, în această logică, nu s-ar mai consuma resursele naturale (s-a făcut din nou apel la cunoscuta afirmaţie că, dacă toţi oamenii ar consuma ca europenii sau, şi mai rău, ca americanii, atunci ne-ar trebui încă trei Pământuri). Cu toate că opoziţia faţă de interesele consumatorilor a fost exprimată cum nu se poate mai drastic (un consumator bun este un consumator care nu consumă), nimeni de sală, ca reprezentant al unei organizaţii de consumatori, nu a obiectat. Dar, pentru că această soluţie nu are mari şanse de a fi aplicată (deşi România a dus în mod intens o astfel de politică în anii ’80, când magazinele erau goale, ţara noastră fiind pe nedrept ignorată de organizaţiile ecologiste), vorbitorul s-a referit la o serie de alternative: economia circulară, împrumutarea obiectelor între consumatori şi nu cumpărarea lor, sau – o cerinţă mai plauzibilă – repararea obiectelor şi nu înlocuirea lor. El a cerut să nu existe pe piaţă produse care: nu sunt reciclabile, nu se pot repara, au impact asupra mediului şi nu folosesc eficient resursele.

Şi-au mai exprimat sprijinul pentru problemele de mediu diverşi jurnalişti, aflaţi în funcţia de moderator, ca şi invitaţii care au susţinut comunicări: dl Francisco George – preşedintele Crucii Roşii portugheze, dl Ramos – preşedintele Asociaţiei victimelor bacteriei legionella, sau dl Alfredo Sendim – fermier, promotor al alimentelor biologice, organice, ecologice. Nici în acest grup de lucru nu am observat vreo referinţă la problemele consumatorilor.

O acţiune care însă face parte din activitatea firească a unei organizaţii de consumatori  s-a referit la oferta de alimente ecologice: dna Karine de Crescenzo a prezentat studiul asociaţiei franceze Que Choisir, care a constatat că aceste produse alimentare sunt excesiv de scumpe. Cercetătorii francezi au putut compara preţul de livrare al alimentelor (normale şi ecologice) şi preţul de raft, constatând că magazinele adaugă o marjă de profit suplimentară în cazul produselor eco. Acestea devin astfel adevărate produse de lux, comercianţii profitând prompt de orice nouă tendinţă manifestată de consumatori.

Dna Monica Truninger, sociolog la Universitatea din Lisabona, a atras atenţia supra dreptului consumatorilor la o alimentaţie „adecvată”. Este vorba de alimente produse într-o abordare „sustenabilă”, adică cu impact cât mai mic asupra mediului. Nu este vorba despre distrugerea pădurilor din Amazonia, ci despre renunţarea de a se folosi îngrăşăminte chimice, lucrări mecanizate (care folosesc petrol, o altă resursă considerată totodată  preţioasă, dar şi poluatoare), sau pesticide. Putem comenta că, dacă acest nou drept al consumatorului s-ar aplica, el s-ar afla în faţa unei serioase penurii alimentare, toate aceste procedee incriminate fiind folosite pentru creşterea producţiei. În viziunea dnei Truninger, apare o nouă categorie de cetăţeni defavorizaţi, care trebuie ocrotiţi de stat, şi anume consumatorii care nu au acces la alimente ecologice. Aşadar, o nouă solicitare care ar trebui inclusă în capitolul de cheltuieli bugetare.

Asimilarea de către organizaţiile de consumatori a problemelor specifice organizaţiilor de protecţia mediului nu îşi găseşte reciproca – nici o organizaţie ecologică nu luptă pentru despăgubirea consumatorilor. Dar, întrucât asistăm la modificări concrete în obiectivele asumate de organizaţiile de consumatori, se cuvine să analizăm acest fenomen.

Problemele ecologice nu au fost incluse decât recent în panoplia de drepturi ale consumatorilor. Astfel, dreptul la un mediu ambiant sănătos nu era prezent în „Principiile directoare pentru protecţia consumatorilor”, adoptate de Organizaţia Naţiunilor Unite în 1985. În acea vreme, consumatorul era încă văzut ca un participant într-o tranzacţie comercială, iar comportamentul lui fusese îndelung studiat de economişti şi specialiştii în marketing. Ulterior, odată cu creşterea interesului pentru ecologie, aceste probleme au fost înglobate în acţiunile mişcării consumeriste. Se manifestă aici un „spirit al timpului”(cum în alte vremuri a fost cazul cu preluarea şi răspândirea unor idei şi atitudini – iluminismul, romantismul, naţionalismul, dictaturile ...) : ideile ecologiste sunt preluate de tot mai multe ONG-uri, de autorităţi, de organizaţii internaţionale; cu toate acestea, nu şi de alegători: nu se cunoaşte vreun guvern condus de partidul ecologist. Mişcarea ecologistă, plecată de la obiective perfect justificate precum eliminarea poluării apelor şi aerului, a generat o serie de manifestări radicale, în care omul a ajuns un pericol pentru natură. De exemplu, el respiră, deci elimină bioxid de carbon, acel gaz care ar produce încălzirea globală. Acesta este motivul pentru care Fundaţia Carnegie din Marea Britanie a afirmat în 2011 că Gingis Han a fost cel mai mare ecologist din istorie: trupele sale, masacrând 40 milioane de oameni, au împiedicat eliminarea a 700 milioane tone de bioxid de carbon în atmosferă. https://www.theguardian.com/theguardian/2011/jan/26/genghis-khan-eco-warrior

 

Un articol dintr-o publicaţie americană face o analiză a realităţii mesajelor de alarmă lansate în legătură cu schimbările climatice.

(https://www.thenewamerican.com/tech/environment/item/22289-climate-alarmists-have-been-wrong-about-virtually-everything).

 Astfel:

-          În 1971, autorii volumului Global Ecology avertizau că creşterea populaţiei şi poluarea vor duce la o nouă epocă de gheaţă şi că un miliard de oameni vor muri din cauza foametei până în 2020;

-          În 1985, revista The Economist susţinea că planeta se răceşte şi că producţia alimentară va scădea în mod dramatic în răstimp de 10 ani;

-          În 1989, directorul Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu a susţinut că până în anul 2000 „popoare întregi vor fi şterse de pe faţa pământului din cauza creşterii nivelului oceanului planetar”; inundaţiile vor distruge culturile agricole, fapt care va conduce la un uriaş val de refugiaţi ecologici;

-          În 1990, Michael Oppenheimer, un profesor la universitatea americană Princeton, a avertizat că efectul de seră va conduce la o secetă drastică în America până în 1995 şi că armata mexicană se va lupta să împiedice invazia refugiaţilor din... SUA;

-          În 2007, Al Gore, fost vice-preşedinte american, a anunţat că Polul Nord va rămâne fără gheaţă până în 2013...

 

Preocupările faţă de „schimbările climatice” (termen care include şi vremea severă de pe timpul iernii, nu doar încălzirea globală) deocamdată continuă în ritm alert: premiul Nobel pentru economie  a fost acordat zilele trecute lui William Nordhaus (alături de  Paul Romer) pentru lucrările sale privind analiza costurilor pentru prevenirea schimbărilor climatice. El a stabilit că temperatura globală nu trebuie să fie mai mare cu 2 grade faţă de epoca pre-industrială. Iar grupul de experţi ai ONU privind acelaşi subiect a stabilit, tot în aceste zile, o ţintă şi mai ambiţioasă, de 1,5 grade.

 

Oricât de insistent s-ar introduce chestiunile ecologice în preocupările menite să protejeze consumatorii, aceştia vor acorda atenţie mai cu seamă rezolvării unor frustrări clasice: aparatul s-a stricat, mâncarea era veche, vânzătorul l-a înşelat. Pe banii săi el doreşte ca bunul cumpărat să corespundă cu reclama, nimic mai mult, dar nici mai puţin.

 

-->

Proiecte

Centrul European al Consumatorilor din RomâniaFii un pacient activBugetul FamilieiTotul despre DAE

Parteneri Media

Antena 1Kanal DEva.ro | Internet la femininSanatatea BuzoianaComunicate de presaLion MentorTomis NewsGradinite BucurestiTatiCool

Facebook

Parteneri

ECC RomaniaComisia EuropeanaBEUCConsumer ChampionA.N.P.C.Uniunea EuropeanaParlamentul EuropeanGrupul Consultativ pentru servicii financiare nebancareTrusted.roSeoMark