Consumatorul român, între neputința autorităților române și demersurile legislative ale Comisiei Europene

În zilele de 30 și 31 ianuarie 2019, reprezentanții Organizației Europene pentru Consumatori (BEUC - Biroul European al Uniunilor de Consumatori), domnul Örjan Brinkmann, președinte și dl Gerjan Huis in't Veld, vicepreședinte, vor fi prezenți pentru o vizită de lucru în România.

BEUC s-a înfiinţat în 1962, când organizaţiile consumatorilor din 6 ţări au format Uniunea Europeană, pe atunci Piaţa Comună. Membrii plini ai BEUC sunt organizaţiile de consumatori din: Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Islanda, Irlanda, Italia, Letonia, Luxemburg, Malta, Olanda, Norvegia, Portugalia, Polonia, România (prin Asociaţia Pro Consumatori), Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Marea Britanie. BEUC are şi membri afiliaţi din Austria (Camera de muncă), Finlanda, Macedonia, Germania (Stiftung Warentest), Ungaria (Federaţia asociaţiilor de consumatori), Lituania, Elveţia şi Marea Britanie (Citizens Advice). În ce priveşte resursele financiare ale BEUC, acestea provin din cotizaţiile membrilor (50%), subvenție din partea Comisiei Europene (40%) şi altele, bugetul organizației fiind de 5 milioane de euro. Pe plan internaţional, BEUC colaborează strâns cu ANEC – Vocea consumatorilor din cadrul organizaţiei europene de standardizare, cu Organizaţia mondială a consumatorilor (Consumers International), cu Institutul de cercetări şi teste a produselor de consum (ICRT). De asemenea, BEUC joacă un rol activ în TACD – Dialogul trans-atlantic al consumatorilor - organizaţie care urmăreşte să promoveze contactele cu asociațiile de consumatori din Statele Unite. BEUC analizează deciziile luate la nivel european, atât de Comisia Europeană, cât şi de către Parlamentul European, şi verifică dacă acestea afectează interesele consumatorilor în următoarele planuri prioritare: servicii financiare, alimente, drepturi digitale, drepturi de consumator, eficienţa aplicării legilor şi sustenabilitatea. BEUC ia parte în mod permanent la activităţile diverselor grupuri din CE şi PE care manifestă preocupări în direcţia intereselor consumatorilor.

În mod tradițional, Organizația Europeană pentru Consumatori pregătește un memorandum pentru fiecare președinție a Consiliului Uniunii Europene, iar președintele BEUC vizitează întotdeauna capitala țării care deține președinția Consiliului pentru a transmite acest document conducătorului autorității pentru protecția consumatorilor.

În acest Memorandum al BEUC pentru Președinția României a Consiliului de Miniștri, BEUC evidențiază cele mai presante așteptări ale consumatorilor de la Uniunea Europeană și face propuneri concrete pentru modul în care Președinția română poate să depună eforturi pentru o politică de succes în domeniul protecției consumatorilor îndemnând, în final, Consiliul de Miniștri și Parlamentul European să legifereze în favoarea consumatorilor.

Asociația Pro Consumatori și Organizația Europeană a Consumatorilor (BEUC) organizează mâine, 30 ianuarie 2019, orele 10.30 – 12.30 o conferință de presă.

 

Ne face o deosebită plăcere să vă invităm la evenimentul dedicat consumatorilor în cadrul Președinției Consiliului Uniunii Europene 

CONFERINȚA

“Consumatorul român între neputința autorităților române și demersurile legislative ale Comisiei Europene’’

Asociația Pro Consumatori și Organizația Europeană a Consumatorilor au onoarea să vă invite miercuri, 30 ianuarie 2019, ora 10.00, la conferinţa “Consumatorul român între neputința autorităților române și demersurile legislative ale Comisiei Europene”, care va avea loc la Hotel Minerva, sala Hila (parter), Str. Gheorghe Manu nr. 2-4, sector 1, București.

Agenda evenimentului dedicat consumatorilor în cadrul președinției Consiliului Uniunii Europene

10.00 - 10.30 Înregistrare participanți

10.30 - 10.40 Cuvânt de deschidere 

  • Conf. univ. dr. Costel Stanciu, președinte APC

10.40 - 11.00 Scurtă prezentare BEUC

  • Orjan Brinkmann, președinte BEUC

11.00 - 11.30 Prezentarea demersurilor realizate de APC și Cabinet de avocat Andrei Vasilescu privind recuperarea prejudiciului generat de fraudarea normelor de poluare ale automobilelor

  • Avocat Andrei Vasilescu

11.30 - 12.00 Demersuri legislative ale Comisiei Europene privind serviciile financiare

  • Calu Monica, expert Dreptul consumului, APC

 12.00 - 12.30 Concluzii

 

Notă: Vă rugăm să confirmați participarea la conferință la adresa de email: office@apc-romania.ro sau costelstanciu@yahoo.com  Tel 0723.00.44.07.

-->

Proiecte

Centrul European al Consumatorilor din RomâniaFii un pacient activBugetul FamilieiTotul despre DAE

Parteneri Media

Antena 1Kanal DEva.ro | Internet la femininSanatatea BuzoianaComunicate de presaLion MentorTomis NewsGradinite BucurestiTatiCool

Facebook

Parteneri

ECC RomaniaComisia EuropeanaBEUCConsumer ChampionA.N.P.C.Uniunea EuropeanaParlamentul EuropeanGrupul Consultativ pentru servicii financiare nebancareTrusted.roSeoMarkFundația Mâine va fi mai bine