LIDL umblă cu cioara vopsită!

Salam italian din gama „Rețetă curată” cu 8 aditivi alimentari!

Crenvurşti polonezi din gama „Rețetă curată” cu 6 aditivi alimentari!

Salam cu înveliş de roşii din gama „Rețetă curată” cu 6 aditivi alimentari!

Asociația Pro Consumatori (fostă Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România - APC România, înfiinţată în anul 1990), organizaţie certificată de Guvernul României în anul 2005 ca fiind de utilitate publică, reprezentanţa în România a Organizației Europene a Consumatorilor, a lansat în luna august anul curent o campanie de informare și educare a consumatorilor la nivel naţional sub sloganul "Informează-te și cumpără inteligent!". Pe parcursul derulării acestei campanii, experții APC vor achiziționa produse alimentare şi nealimentare care nu respectă legislația în vigoare referitoare la etichetarea produselor, în vederea expertizării acestora. Prima acţiune din această campanie a constat în monitorizarea produselor alimentare comercializate în reţeaua de magazine LIDL. Timp de o lună experţii APC au analizat modul în care menţiunile de pe etichetele produselor alimentare respectă legislaţia din domeniul protecţiei consumatorilor. Astfel, în cele trei magazine Lidl din oraşele Constanţa, Buzău şi Bucureşti, experţii APC au identificat menţiunea „Reţetă curată” pe etichetele produselor din carne comercializate sub brandurile „Pikok” şi „Cămara noastră” ale reţelei de magazine Lidl.

În reţeaua de magazine Lidl se comercializează sub brandurile Pikok şi Cămara noastră cu mențiunea "Rețetă curată" următoarele produse din carne: salam Victoria, crenvurști polonezi, bacon, salam italian, salam de casă, salam cu înveliș din roșii, salam țărănesc cu șuncă, crenvurști din piept de pui, salam de vară dublu afumat şi salam bănățean. În urma verificării ingredientelor la produsul salam italian, experţii APC au descoperit în compoziția acestuia 8 aditivi alimentari (difosfați, trifosfaţi, acid ascorbic, eritorbat de sodiu, lactat de calciu, tartraţi de sodiu, acetaţi de sodiu şi nitrit de sodiu). Produsul Crenvurşti polonezi conţine 6 aditivi alimentari, respectiv: difosfaţi, trifosfaţi, acid ascorbic, ascorbat de sodiu, mono şi digliceride ale acizilor graşi şi nitrit de sodiu. Produsul Salam cu înveliş din roşii conţine 6 aditivi alimentari (iodură de potasiu, acetaţi de sodiu, sorbat de potasiu, gumă de xantan, ascorbat de sodiu şi nitrit de sodiu)

Experții APC au constatat că și celelalte produse comercializate sub brandul magazinului Lidl cu mențiunea "rețetă curată" au în compoziția lor un număr însemnat de aditivi alimentari. Pe toate produsele de mai sus menţiunea “Rețetă curată”, apare scrisă cu majuscule pentru a ieşi uşor în evidenţă şi a atrage atenţia consumatorilor în vederea determinării acestora să cumpere produsele respective. Faţă de această menţiune “Rețetă curată”, experţii APC fac următoarele precizări:

  • În dicţionarul explicativ al limbii române cuvântul reţeţă are următoarele două semnificaţii „Formulă pentru prepararea unei mâncări sau băuturi” sau ”Ansamblu de indicații privind modul de preparare a unei mâncări sau a unei băuturi.”

  • În concluzie, menţiunea “REȚETĂ CURATĂ” induce în eroare consumatorul român şi-i creează impresia falsă că aceste produse nu conţin aditivi alimentari. Conform art. 6 din Legea 363/2007 privind combaterea practicilor comerciale incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii, cu modificările și completările ulterioare, ”o practică comercială este considerată ca fiind înșelătoare dacă aceasta conține informații false sau, în orice situație, inclusiv prezentarea generală, induce în eroare sau este susceptibilă să inducă în eroare consumatorul mediu, astfel încât, în ambele ipoteze fie îl determină, fie este susceptibilă a-l determina pe consumator să ia o decizie de tranzacționare pe care altfel nu ar fi luat-o, chiar dacă informațiile sunt, în fapt, corecte în raport cu unul sau mai multe” dintr-o serie de elemente.

Având în vedere cele constatate, APC a solicitat realizarea unui control de către Comisariatele judeţene pentru protecţia consumatorilor în reţeaua de magazine LIDL, în vederea verificării celor semnalate de experții APC și dispunerea măsurii de retragere de la comercializare a produselor menționate mai sus. Sesizarea APC referitoare la folosirea de către LIDL a unei practici comerciale incorecte a fost soluţionată ca fiind întemeiată, aşa cum reiese şi din imaginea alăturată!

“Acesta este doar începutul! APC va continua să monitorizeze practicile comerciale și să acționeze ori de câte ori va identifica practici comerciale incorecte. Îi invitam pe toți consumatorii și reprezentanții mass-media care sesizează aspecte care pot intra în sfera practicilor comerciale incorecte să se alăture campaniei si să ni le sesizeze, pentru a acționa împreună în vederea eliminării acestora” a precizat conf. univ. dr. Costel Stanciu, președintele Asociaţiei Pro Consumatori!

 

 

-->

Proiecte

Centrul European al Consumatorilor din RomâniaFii un pacient activBugetul FamilieiTotul despre DAE

Parteneri Media

Antena 1Kanal DEva.ro | Internet la femininSanatatea BuzoianaComunicate de presaLion MentorTomis NewsGradinite BucurestiTatiCool

Facebook

Parteneri

ECC RomaniaComisia EuropeanaBEUCConsumer ChampionA.N.P.C.Uniunea EuropeanaParlamentul EuropeanGrupul Consultativ pentru servicii financiare nebancareTrusted.roSeoMarkFundația Mâine va fi mai bine