Raportul de activitate al Asociației PRO Consumatori pentru anul 2018

Asociația Pro Consumatori a avut o activitate intensă în cursul anului 2018, atât la nivel naţional, prin organizarea de acțiuni, evenimente, activități și studii în cadrul campaniilor de informare, educare și conștientizare a consumatorilor iniţiate de APC (“Să învățăm să înțelegem eticheta!”, “Spune nu, risipei de apă!”, ”Sport şi hrană curată!”, “Cunoaşteţi drepturile de consumator online!”, “Spune NU practicilor comerciale incorecte!”, “SOS poluarea electromagnetică!”,“Fii un pacient activ!”, “Eficientizarea consumului de energie termică!”, “Să învăţăm să gândim în termeni chimici!”, “S.O.S – produsele cosmetice și de îngrijire personală!“, “Cumpără carne de porc din fermele românesti!”, “Opriți distrugerea țăranului roman!", “Tu ştii ce alegi?”, cât şi la nivel internaţional.

La nivel naţional

Asociaţia Pro Consumatori a realizat şi în anul 2018 studii privind calitatea produselor alimentare din marile structuri comerciale, astfel:

  • Studiu privind calitatea cârnaţilor – 22 ianuarie 2018;

  • Studiu privind calitatea gogoşilor – 13 iunie 2018;

  • Studiu privind calitatea sosurilor – 19 iulie 2018;

  • Studiu privind calitatea şuncii presate – 19 septembrie 2018;

  • Studiu privind calitatea gemurilor şi dulceţurilor – 10 octombrie 2018;

  • Studiu privind calitatea zacuştelor – 15 octombrie;

  • Studiu privind calitatea murăturilor – 19 octombrie;

  • Studiu privind calitatea somonului – 30 octombrie 2018;

  • Studiu privind calitatea aluatului congelat – 21 decembrie 2018.

Calitatea deosebită a studiilor realizate de către experții Asociației Pro Consumatori a dus la preluarea acestora de către posturile de radio şi televiziune, fapt ce s-a concretizat în 151 de apariții la jurnalele de știri (Observator, Știrile Kanal D, Ştirile Digi 24, Știrile Pro TV, Focus 18, Știrile România TV, Știrile Realitatea TV, Ştirile MDI și Jurnalul TVR 1, RFI, Radio România Actualităţi, Radio Antena Satelor, Radio Guerilla, Radio Bucureşti FM), dar și în cadrul următoarelor emisiuni: „România, te iubesc! - ProTv”, „Ce se întâmplă doctore? - ProTv”, „Banii tăi - TVR 1”, „Vreau să fiu sănătos – TVR 1”, „Asta-i România! - Kanal D”, „Talk B1TV”.

  1. Știre cu Alexandru Vlădescu, Realitatea TV, despre promoții înșelătoare, 4 ianuarie 2018;

  2. Reportaj cu Otilia Cernat, Kanal D pentru emisiunea Asta-i România, 8 ianuarie 2018;

  3. Știre cu Călin Daniel-George, Antena 1, despre ambalajele din plastic, 16 ianuarie 2018;

  4. Radio București FM, în direct în emisiunea „În comunitate”, despre cât de protejat este consumatorul în România, 16 ianuarie 2018;

  5. Știre cu Kanal D, despre produsele congelate, 16 ianuarie 2018;

  6. Știre cu Alexandru Vlădescu, Realitatea TV, despre practivile comerciale înșelătoare, 21 ianuarie 2018;

  7. Știre cu Alexandru Vlădescu, Realitatea TV, pe tema studiului despre cârnați, 22 ianuarie 2018;

  8. Intervenție telefonică la Antena 3, pe tema studiului despre cârnați, 23 ianuarie 2018;

  9. Știre cu Mirabela Dumitrache, Kanal D, despre cârnați, 23 ianuarie 2018;

  10. Știre cu Adelina Iacob, Digi 24, 24 ianuarie 2018;

  11. Știre cu Ionela Lucan, Antena 1. Despre alimentele cu potential alergen, 24 ianuarie 2018;

  12. Știre cu Mirabela Dumitrache, Kanal D, despre pungile de plastic, 24 ianuarie 2018;

  13. Știre cu Andreea Radu, Kanal D, despre produsele de îngrijire personală, 25 ianuarie 2018;

  14. Știre cu Antena 1, 26 ianuarie 2018;

  15. România TV în studiou la emisiunea moderată de Cristina Herea, despre alimentele care ne îmbolnăvesc, în intervalul orar 16-16.30, 26 ianuarie 2018;

  16. Știre cu Alexandra Sroe, Antena 1, despre cât de sigure sunt locurile de joacă în aer liber, 31 ianuarie 2018;

  17. Știre cu Andreea Radu, Kanal D, despre produsele de patiserie, 4 februarie 2018;

  18. Știre cu Mirabela Dumitrache, Kanal D despre cât de preocupate sunt instituțiile statului de prevenirea poluării mediului, 5 februaroe 2018;

  19. Intervenție telefonică la B1TV, despre ce mai mănâncă românii, 5 februarie 2018;

  20. Știre cu Alexandru Vlădescu, Realitatea TV, despre apa colorată chimic și îndulcită artificial, 6 februarie 2018;

  21. Știre cu Andreea Radu, Kanal D, despre margarină, 8 februarie 2018;

  22. Intervenție telefonică la emisiunea “Se întâmplă acum”, moderată de Tudor Barbu la B1 TV, despre alimentele încărcate chimic, 9 februarie 2018;

  23. Știre cu Alexandru Vlădescu, Realitatea Tv, despre asigurări, 15 februarie 2018;

  24. Știre cu Ioana Vlăsceanu, Prima Tv, despre produsele alimentare de post, 18 februarie 2018;

  25. Știre cu Ana Diana Bone, B1TV, despre produsele alimentare de post, 18 februarie 2018;

  26. Ştire cu Andreea Radu-Trandafirescu, Kanal D, despre produsele de igienă pentru copii, 6 martie 2018;

  27. Știre cu Mirabela Dumitrache, Kanal D, despre dublul standard al produselor alimentare, 7 martie 2018;

  28. Știre cu Alexandru Vlădescu, Realitatea TV, despre dublul standard, 10 martie 2018;

  29. Știre cu Mirabela Dumitrache, Kanal D, despre scandalul falsificării produselor din carne, 13 martie 2018;

  30. Intervenție telefonică la B1TV despre scandalul falsificării produselor din carne, 13 martie 2018;

  31. Știre cu Loredana Salomia, România TV, despre produsele de post, 14 martie 2018;

  32. Reportaj realizat de Andreea Groza pentru emisiunea “Ce se întâmplă doctore?”, 14 martie 2018;

  33. Reportaj realizat de Andreea Groza pentru emisiunea „Ce se întâmplă doctore?”, 19 martie 2018;

  34. Știre cu Antena 1, despre apa îmbuteliată care poate fi un pericol uriaș pentru sănătate, 22 martie 2018;

  35. Știre cu Mirabela Dumitrache, Kanal D, despre măslinele vopsite, 22 martie 2018;

  36. B1TV la emisiunea moderată de Irina Petraru împreună cu Virgiliu Stroescu, despre Alimentele consumate de cel mai bolnav popor al Europei, în intervalul orar 11-12, 25 martie 2018;

  37. Știre cu Maria Rohean, Antena 1, despre vinuri, 25 martie 2018;

  38. Intervenție telefonică la B1TV în emisiunea moderată de Laurențiu Botin, despre activitatea APC referitoare la calitatea produselor alimentare vândute românilor, 25 martie 2018;

  39. Reportaj cu Grigore Vîrsta, TVR 1 pentru emisiunea „Vreau să fiu sănătos”, 2 aprilie 2018;

  40. Ştire cu Antena 1, despre brânzeturile comercializate în piețele agroalimentare, 4 aprilie 2018;

  41. Intervenţie telefonică la Realitatea TV, despre legumele şi fructele pline de pesticide, 14 aprilie 2018;

  42. Ştire cu Alexandra Stroe, Antena 1, 16 aprilie 2018;

  43. Ştire cu Mădălina Chiţac, Realitatea TV, despre suprataxarea băuturilor răcoritoare, 23 aprilie 2018;

  44. Reportaj cu Andreea Groza  pentru emisiunea "Ce se întamplă doctore?", despre mici şi cârnaţi, 23 aprilie 2018;

  45. Ştire cu Ştefania Maria Purcar, Realitatea TV, despre mititei, 27 aprilie 2018;

  46. Ştire cu Mădălina Iacob, Antena 1, despre legumele şi fructele modificate genetic, 3 mai 2018;

  47. Intervenţie telefonică la România TV, despre etichetarea greşită a cireşelor, 9 mai 2018;

  48. Intervenţie telefonică la B1TV, despre cireșele tratate cu pesticide, 12 mai 2018;

  49. B1 TV în studio la emisiunea moderată de Irina Petraru, despre scandalul cireşelor toxice, 13 mai 2018;

  50. Reportaj cu Andreea Groza  pentru emisiunea "Ce se întamplă doctore?", despre neregulile din domeniul apelor îmbuteliate, 15 mai 2018;

  51. Intervenţie telefonică la postul Antena 3, despre cazul copilul decedat după ce a mâncat shaorma, 19 mai 2018;

  52. Ştire cu Prima TV, despre igiena precară din unitățile de alimentație publică, 19 mai 2018;

  53. Ştire cu Kanal D, despre cazul copilul decedat după ce a mâncat shaorma, 19 mai 2018;

  54. Intervenţie telefonică la postul de radio RFI, despre cazul copilului decedat după ce a mâncat shaorma, 20 mai 2018;

  55. Intervenţie telefonică la România TV, despre cazul copilului decedat după ce a mâncat shaorma, 21 mai 2018;

  56. B1 TV în studio la emisiunea moderată de Irina Petraru, despre “beneficiile apei alcaline”, 26 mai 2018;

  57. Intervenţie telefonică la postul de radio RFI, despre carnea expirată de 2 ani în restaurantele de pe litoral, 29 mai 2018;

  58. Reportaj cu Otilia Cernat, Kanal D pentru emisiunea “Asta-i România”, 30 mai 2018;

  59. Antena 3 în studio la emisiunea moderata de Adrian Ursu „Previziuni”, 30 mai 2018;

  60. Intervenţie telefonică la Antena 3, despre situaţia copiilor cu toxiinfecţie alimentară la o grădiniţă din sectorul 3, 1 iunie 2018.

  61. Ştire cu TVR 1, despre produsele afumate, 4 iunie 2018;

  62. Intervenţie telefonică la România TV la Ştirile de la ora 10, despre denaturarea produselor româneşti, 5 iunie 2018;

  63. Ştire cu Antena 1, despre sucurile acidulate, 7 iunie 2018; 

  64. Intervenţie telefonică la B1TV la Ştirile de la ora 15 despre cel mai consumat şi mai toxic produs alimentar, parizerul, 10 iunie 2018;

  65. Intervenţie telefonică la postul de radio RFI, despre riscurile îndatorării românilor şi intenţia BNR în acest sens, 12 iunie 2018;

  66. Ştire cu Pro TV, despre dublul standard, 14 iunie 2018;

  67. B1 TV la emisiunea moderată de Irina Petraru împreună cu Virgiliu Stroescu, despre denaturarea pâinii, produselor de panificaţie şi a produselor de patiserie, 18 iunie 2018;

  68. Reportaj cu Rafaelo Varga, România TV, despre hidratarea şi parametrii de potabilitate ai apei minerale naturale, 19 iunie 2018;

  69. B1 TV la emisiunea moderată de Irina Petraru împreună cu Virgiliu Stroescu, despre falsificarea alimentelor în România, 24 iunie 2018;

  70. Ştire cu Ştefana Maria Purcar, Realitatea TV, despre contrafacerea băuturilor alcoolice, 29 iunie, 2018;

  71. Ştire cu Mădălina Chiţac, Realitatea TV, despre produsele pe bază de carne, 30 iunie 2018;

  72. Reportaj cu Otilia Cernat, Kanal D, pentru emisiunea “Asta-i România”, despre îngheţata realizată la nivel industrial, 3 iulie 2018;

  73. Reportaj cu Mihaela Căciuleanu, TVR 1 pentru emisiunea “Banii tăi”, despre schimbarea furnizorului de electricitate, 9 iulie 2018;

  74. Intervenţie telefonică la România TV despre slime, 19 iulie 2018;

  75. Transmisiune în direct la România TV la Jurnalul de la ora 10 despre sosurile din comerţ, 20 iulie 2018;

  76. Intervenţie telefonică la B1TV la Ştirile de la ora 12 despre sosurile din comerţ, 20 iulie 2018;

  77. Ştire cu PRO TV despre sosurile din comerţ, 21 iulie 2018;

  78. Intervenţie telefonică la B1TV în emisiunea moderată de Irina Petraru despre sosurile din comerţ, 22 iulie 2018;

  79. Intervenţie telefonică la Antena 3, despre sosurile din comerţ, 24 iulie 2018;

  80. Intervenţie telefonică la Antena 3, despre isteria generată de pesta porcină africană, 24 iulie 2018;

  81. Ştire cu Andreea Braşovean, Pro TV, despre consecinţele pestei porcine africane la nivel naţional, 30 iulie 2018;

  82. Transmisiune în direct la România TV la Jurnalul de la ora 10 despre îngheţata industrială, 31 iulie 2018;

  83. Ştire cu Andreea Popa, Antena 1, despre pesta porcină şi efectele acesteia la nivel national, 31 iulie 2018;

  84. Transmisiune în direct la România TV la Jurnalul de la ora 11 din faţa Ministerului Agriculturii, 02 august 2018;

  85. Ştire cu Antena 1 despre pesta porcină şi pichetul organizat de APC la Ministerul Agriculturii, 02 august 2018;

  86. Ştire cu B1 TV despre pesta porcină şi pichetul organizat de APC la Ministerul Agriculturii, 02 august 2018;

  87. Interviu acordat postului regional de televiziune MDI TV despre epidemia de pestă porcină africană, 2 august 2018;

  88. Interviu pentru Sputnik Romania despre epidemia de pestă porcină africană, 2 august 2018;

  89. Ştire cu Ştefana Maria Purcar, Realitatea TV, despre cât de prost este gestionată epidemia de pesta porcină la nivel naţional, 3 august 2018;

  90. Evenimentul Zilei, articol despre lipsa analizelor pentru apa din fântâni, 8 august 2018;

  91. Reportaj cu Andreea Groza  pentru emisiunea "Ce se întamplă doctore?", 21 august 2018;

  92. Formula AS, nr. 1330, articol în care se prezintă punctul de vedere al APC despre pesta porcină africană, 23 august 2018;

  93. Transmisiune în direct la Antena 3, în emisiunea “Obiectiv” prezentând din fața Ministerului agriculturii motivul pichetului organizat de APC pe tema pestei porcine africane, 23 august 2018.

  94. Interviu acordat postului regional de televiziune MDI TV în legătură cu protestul organizat în cursul zilei de ieri de APC la Ministerul Agriculturii;

  95. Reportaj cu Mihaela Căciuleanu, TVR 1 pentru emisiunea  “Banii tăi”, consecințele generate de experimentul pesta porcină africană;

  96. Lansarea pe litoral a campaniei de informare privind pesta porcină africană "Opriți distrugerea țăranului român", 30 august 2018

  97. Intervenţie telefonică la B1TV în emisiunea “Bună, România” interzică creșterea porcilor în gospodăriile țărănești!

  98. Reportaj cu Otilia Cernat, Kanal D pentru emisiunea „Asta-i România”, despre pesta porcină africană, 3 septembrie 2018;

  99. Intervenţie telefonică prin Skype la B1TV la emisiunea „Ştiri şi Talk de la ora 14”, despre impactul social și economic al pestei porcine africane asupra României, impactul social și economic al pestei porcine africane asupra României, 3 septembrie 2018;

  100. Intervenţie telefonică la B1TV la emisiunea "Se întâmplă acum" moderată de jurnalistul Tudor Barbu - B1 TV despre pesta porcină africană, 3 septembrie 2018;

  101. Conferință de presă organizată de APC la Constanţa pe tema pestei porcine africane, 6 septembrie 2018;

  102. B1 TV la emisiunea moderată de Irina Petraru alături de dr. Virgiliu Stroescu, despre denaturarea pâinii, 9 septembrie 2018;

  103. Speranţa TV la emisiunea moderată de Alexandru Natsis alături de prof. univ. dr. Mihai Berca - Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, despre pesta porcină africană, 10 septembrie 2018;

  104. Interviu acordat postului regional de televiziune MDI TV despre când, cât sau dacă vor primi țăranii despăgubiri pentru porcii confiscați de către statul român, 13 septembrie 2018;

  105. Reportaj cu Andreea Groza  pentru emisiunea "Ce se întamplă doctore?", despre sandvișul pregătit copilului, 16 septembrie 2018;

  106. Reportaj cu Grigore Vîrsta, TVR 1 pentru emisiunea „Vreau să fiu sănătos”, 19 septembrie 2018;

  107. Radio Antena Satelor, în direct în emisiunea "Vrem să știi", 25 septembrie 2018;

  108. B1 TV la emisiunea moderată de Irina Petraru alături de dr. Virgiliu Stroescu, despre conservele tradiționale versus conservele industriale, 30 septembrie 2018;

  109. Reportaj cu Andreea Groza, Pro TV,  pentru emisiunea "Ce se întamplă doctore?", despre fructele exotice, 1 octombrie 2018;

  110. Intervenţie telefonică la România TV despre calitatea peştelului din hipermarket, 4 octombrie  2018;

  111. Intervenţie telefonică la România TV despre studiul calităţii zacuştilor realizat de APC în cursul lunii octombrie, 16 octombrie  2018;

  112. Reportaj cu Andreea Groza, Pro TV,  pentru emisiunea "Ce se întamplă doctore?, despre gemuri şi dulcețuri, 17 octombrie 2018;

  113. Radio Antena Satelor, în direct în emisiunea "Vrem să știi" despre calitatea conservelor de toamnă din comerț, 24 octombrie 2018;

  114. Speranţa TV la emisiunea moderată de Raluca Mateescu şi Alex Badea, discuţie despre calitatea alimentelor, cui ne adresăm, ce trebuie să ştim despre reduceri, 25 octombrie 2018;

  115. Intervenţie telefonică la postul de radio RFI, despre calitatea alimentelor comercializate în România,  31 octombrie 2018.

  116. Reportaj Petre Nechita, Kanal D, pentru rubrica "Cât te costă?", din cadrul Ştirilor Kanal D, despre produsele alimentare care provin din agricultura ecologică, cele care sunt realizate în sistem tradițional versus celelalte produse alimentare, 1 noiembrie 2018;

  117. Intervenţie telefonică la România TV la Ştirile de la ora 10, despre consumul de somon afumat, congelat și/sau marinat, 4 noiembrie 2018;

  118. Ştire cu Kanal  D, despre fumul folosit la prepararea mezelurilor din comerţ, 5 noiembrie 2018;

  119. Intervenţie telefonică la postul Radio Guerilla, despre alegerea somonului de pe piaţa din România, 6 noiembrie 2018;

  120. Reportaj cu Andreea Groza, Pro TV, pentru emisiunea "Ce se întamplă doctore?, despre zahărul adăugat de industria alimentară în toate produsele alimentare, 11 noiembrie 2018;

  121. Intervenţie telefonică la postul Radio Constanţa, despre cum să ne ferim de ofertele false de Black Friday, 12 noiembrie 2018;

  122. Articol https://m.ro.sputnik.md/health despre măslinele înnegrite cu produse chimice, 12 noiembrie 2018;

  123. Ştire cu Sabrina Preda, Antena 1,  despre mezelurile afumate cu fum la plic, 13 noiembrie 2018;

  124. Lansarea campaniei "Cumpără carne de porc din fermele românesti!", campanie ce va fi derulată în perioada noimebrie 2018 – ianuarie 2019, 14 noiembrie 2018;

  125. Intervenţie telefonică la postul de radio RFI despre cum facem cumpărături în cunoștință de cauză în perioada reducerilor dedicate Black Friday, 15 noiembrie 2018;

  126. Ştire cu Antena 1, despre zahărul din alimente, 16 noiembrie 2018;

  127. Intervenţie telefonică la Realitatea TV la Ştirile de la ora 12, despre problemele consumatorilor de Black Friday, 16 noiembrie 2018;

  128. Intervenţie telefonică la B1TV la Jurnalul de la ora 15, despre țepele de Black Friday, 16 noiembrie 2018;

  129. Intervenţie telefonică la Realitatea TV despre livrarea produselor de Black Friday comandate online, 17 noiembrie 2018;

  130. B1 TV la emisiunea moderată de Irina Petraru alături de Andrei Laslău, despre zahărul din alimente, 17 noiembrie 2018;

  131. Radio Antena Satelor, în direct în emisiunea "Vrem să știi" despre produsele achiziționate de Black Friday, 20 noiembrie 2018;

  132. Știre cu Raluca Bîrcă, Antena 1, despre cum alegem corect laptele praf pentru bebeluși, 25 noiembrie 2018;

  133. Știre cu Alexandra Stroe, Antena 1, despre pesticidele din fructele și legumele din import, 25 noiembrie 2018;

  134. Articol www.lumealuijunior.rodespre alimentația sănătoasă în sarcină, 23 noiembrie 2018;

  135. Articol www.qbebe.rodespre cum recunoști produsele contrafăcute, 26 noiembrie 2018.

  136. Interviu acordat postului regional de televiziune MDI TV despre amploarea pestei porcine africane la nivel naţional, 4 decembrie 2018;

  137. Transmisiune în direct din Piața Obor la emisiunea "Neatza cu Răzvan și Dani", Antena 1, despre aspecte ce țin de achiziția cărnii de porc în această perioadă a anului, 7 decembrie 2018;

  138. Ştire cu Ioana Vlăsceanu, Kanal D, despre cum sunt furaţi românii la cântar, 7 decembrie 2018;

  139. Ştire cu Ionela Lucan, Antena 1, despre riscurile plăţii cu cardul, 10 decembrie 2018;

  140. Ştire cu Mădălina Chițac, Realitatea TV, despre carnea de porc, 14 decembrie 2018;

  141. Intervenţie telefonică la Realitatea TV despre amenzile uriașe pentru cei care sunt găsiți cu carne de porc în mașină, achiziționată din județele cu focare de pestă porcină africană, 15 decembrie 2018;

  142. B1 TV la emisiunea moderată de Irina Petraru alături de dr. Virgiliu Stroescu, 16 decembrie 2018;

  143. Radio România Actualităţi, în direct în emisiunea "Probleme la zi", despre siguranța alimentară în perioada sărbătorilor de iarnă, 17 decembrie 2018.

  144. Intervenţie telefonică la România TV despre achiziţia jucăriilor pentru copii, 18 decembrie 2018;

  145. Transmisiune în direct la România TV la Jurnalul de la ora 10 despre produsele alimentare de pe masa de Crăciun, 19 decembrie 2018;

  146. Transmisiune în direct din Piața Obor la emisiunea "Neatza cu Răzvan și Dani", Antena 1, despre cumpărăturile pentru masa de Crăciun făcute pe ultima sută de metri, 24 decembrie 2018;

  147. Intervenţie telefonică la Radio Antena satelor, la emisiunea "Vrem să știi", emisiune moderată de dna. Robina Cornaciu, 24 decembrie 2018;

  148. Ştire cu Roana Corina Rotaru, Antena 1, despre risipa alimentară, 27 decembrie 2018;

  149. Ştire cu Mădălina Chițac, Realitatea TV, despre risipa alimentară, 27 decembrie 2018;

  150. Intervenţie telefonică la B1 TV la Jurnalul de la ora 12 despre faptul că românii aruncă tone de mâncare după sarbători, 28 decembrie 2018;

  151. B1 TV la emisiunea moderată de Irina Petraru alături de dr. Virgiliu Stroescu, alimente, nutriție și despre cum să ne menținem un stil de viață sănătos, 31 decembrie 2018.

De asemenea, experţii APC au participat la o serie de acţiuni organizate de instituţii ale statului:

  1. La sediul din România al Băncii Mondiale, a avut o întâlnire comună a reprezentanților asociațiilor de consumatori cu un expert al Băncii Mondiale (BM), domnul David Thomas, (consultant financiar în domeniul protecției consumatorilor). Din partea APC a participat dna. Calu Monica;

  1. Cu ocazia prezentării Raportului de activitate al Consiliului Concurenţei pe anul 2017, Asociaţia Pro Consumatori a fost invitată să susţină o prezentare la atelierul de lucru referitor la compararatoarele de preţuri existente pe internet. Dl. Emil Bojin a vorbit despre Principiile privind comparaţiile de bunuri prin internet.

  2. Consiliul Concurenţei a invitat Asociaţia Pro Consumatori să ia parte la conferinţa „Mediul concurenţial şi competitivitatea în sectoarele cheie ale economiei româneşti”. Din partea APC a participat dl. Emil Bojin.

  3. Delegaţia CE în România a organizat la Bucureşti o întâlnire cu o serie de reprezentanţi ai politicii europene privind protecţia consumatorilor. A luat cuvântul dna Vera Jourova, comisarul pentru problemele de protecţia consumatorilor. Din partea APC a participat dl. Emil Bojin.

La nivel internaţional

Experţii APC au participat la dezbateri, mese rotunde şi conferinţe organizate de Organizația Europeană a Consumatorilor, Consiliul Economic și Social European, Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor Din Portugalia (DECO) şi de Autoritatea bancară europeană, astfel:

  1. Întâlnire a reprezentaţilor asociaţiilor de consumatori, la sediul BEUC din Bruxelles, pentru punerea în aplicare a proiectului ”ShareIT”;

  2. Masă rotundă cu tema "Better Regulation: Ombudsmen in the New Deal for Consumers" – „O mai bună reglementare: ombudsmanii în noua politică privind consumatorii”. Din partea APC a participat dl Emil Bojin;

  3. Sesiune de lucru în care s-a discutat strategia BEUC în ce priveşte campania electorală pentru alegerile europene de anul viitor. Din partea APC a participat dl. Emil Bojin.

  4. Adunarea generală a Biroului European al Uniunilor de Consumatori – BEUC, la Bruxelles, unde APC este membru. Din partea APC a participat dl. Emil Bojin.

  5. Conferinţă internaţională cu tema protecţia consumatorilor în cadrul unei societăţi care tratează în mod just problemele de mediu înconjurător organizată de Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din Portugalia (DECO) împreună cu Biroul European al Uniunilor de Consumatori (BEUC). Din partea APC a participat dl. Emil Bojin.

  6. Workshop dedicat problemelor actuale  ale consumatorilor de servicii financiare organizat la European Banking Authority. Din partea APC a participat dna. Calu Monica.

  7. Întâlnire cu tema evoluţia politicii privind preocupările de mediu generate de automobile, la nivel atât european, cât şi national organizată de BEUC. Asociaţia Pro Consumatori a participat în calitate de membru al BEUC din partea României. Din partea APC a participat dl. Emil Bojin.

  8. Întâşnire privind  definirea priorităţilor BEUC pentru următorii ani, în perspectiva măsurilor propuse pentru realizarea unui consum sustenabil. Din partea APC a participat dl Emil Bojin.

  9. Dezbatere privind problema învechirii deliberate, programate, a produselor de consum organizată de Consiliul Economic şi Social la Bruxelles, împreună cu BEUC. Din partea APC a participat dl Emil Bojin.

În concluzie, Asociația Pro Consumatori a contribuit activ la îmbunătățirea situației consumatorilor români din punct de vedere al respectării drepturilor conferite de legislația în vigoare, dar și al îmbunătățirii legislației privind protecția consumatorilor.

 

PREŞEDINTE,

Conf.univ.dr. COSTEL STANCIU

-->

Proiecte

Centrul European al Consumatorilor din RomâniaFii un pacient activBugetul FamilieiTotul despre DAE

Parteneri Media

Antena 1Kanal DEva.ro | Internet la femininSanatatea BuzoianaComunicate de presaLion MentorTomis NewsGradinite BucurestiTatiCool

Facebook

Parteneri

ECC RomaniaComisia EuropeanaBEUCConsumer ChampionA.N.P.C.Uniunea EuropeanaParlamentul EuropeanGrupul Consultativ pentru servicii financiare nebancareTrusted.roSeoMark