Serviciile financiare se află sub lupa Comisiei Europene

Săptămâna trecută a avut loc la Bruxelles şedinţa Grupului Consultativ European al Consumatorilor (ECCG) grup din care face parte şi Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România. Şedinţa a fost organizată ca de fiecare dată de Direcţiei Generale pentru Sănătate şi Consumatori (DG SANCO) din cadrul Comisiei Europene. În acest cadru, DG SANCO în colaborare cu Direcţia Generală pentru Legislaţie (DG JUST) au informat Grupul Consultativ European al Consumatorilor privind revizuirea unor Directive Europene din domeniul serviciilor financiare,  ce urmează a fi adoptate cel mai posibil în cursul acestui an.

Astfel, se află pe masa de lucru a Comisiei Europene :

  • Directiva privind serviciile de plată, versiunea a doua.  Această Directivă va include şi tranzacţiile dintre UE şi alte state şi va include toate valutele. Se va urmări  întărirea securităţii tranzacţiilor on-line pentru împiedicarea plăţilor ilicite, când consumatorul poate fi pus în situaţia în care din contul său s-a făcut o plată de care el nu are cunoştinţă. Se propune, de asemenea, ca băncile să fie obligate să răspundă în 15 zile la orice reclamaţie.

  • Directiva privind creditul de consum. A fost redactat un raport privind implementarea acesteia în statele membre, raport ce va fi prezentat în luna aprilie. Nu s-au observat probleme majore, însă persistă o serie de neajunsuri cu ar fi mesajele publicitare creditorii ce nu respectă obligaţiile de informare despre condiţiile de creditare, nu sunt informaţi consumatorii despre drepturile legale (ex. renunţarea la contract, dobânda fixă sau variabilă), autorităţile nu verifică în mod constant dacă directiva este respectată. S-a constatat nivelul scăzut de informare al consumatorilor, precum şi faptul că aceştia nu depun reclamaţii.

  • Directiva privind creditul ipotecar. S-a arătat că este necesară informarea consumatorilor înainte de a semna contractul, inclusiv prin mesajele publicitare, sens în care s-a elaborat un model standard de informare. Creditorii trebuie să verifice serios solvabilitatea clienţilor, dar sunt interzise practicile prin care clienţilor le sunt impuse obligaţii suplimentare (ex. o anumită firmă de asigurare). Se propun şi reguli privind evaluarea locuinţei. De exemplu, se prevede că predarea proprietăţii este echivalentă cu lichidarea obligaţiilor faţă de bancă.

  • Directiva privind pachetele de produsele de investiţii financiare – în mod concret, despre fondurile de pensii private şi despre sectorul asigurărilor.

  • Directiva privind medierea de asigurări. Se revizuieşte textul adoptat în 2002 şi se extinde asupra oricărei firme care vinde asigurări. O astfel de firmă trebuie să se identifice clar, inclusiv cele care operează prin Internet. Personalul acestor firme trebuie să deţină calificări profesionale corespunzătoare, pentru a putea informa corect şi complet consumatorul despre produsul oferit spre cumpărare.

În cadrul acestei întâlniri, APC România a realizat, prin reprezentantul său, o prezentare a mişcării consumatoriste din România şi a activităţii asociaţiei de la înfiinţarea sa în 1990 până în prezent.

Mai multe informaţii despre lucrările şedinţei Grupului Consultativ European al Consumatorilor puteţi afla aici.

-->

Proiecte

Centrul European al Consumatorilor din RomâniaFii un pacient activBugetul FamilieiTotul despre DAE

Parteneri Media

Antena 1Kanal DEva.ro | Internet la femininSanatatea BuzoianaComunicate de presaLion MentorTomis NewsGradinite BucurestiTatiCool

Facebook

Parteneri

ECC RomaniaComisia EuropeanaBEUCConsumer ChampionA.N.P.C.Uniunea EuropeanaParlamentul EuropeanGrupul Consultativ pentru servicii financiare nebancareTrusted.roSeoMark