Nu tot ce scrie pe vitrine este adevărat

Produse gratis, preț special, reducere extraordinară și multe alte mesaje de acest gen menite să ia ochii și mințile consumatorilor  și să-i determine să cumpere tot felul de produse. Iar adevărul din spatele acestor practici? Un pic de atenție ar putea să ne ajute să luăm decizii care s-ar putea dovedi mai putin costisitoare pentru noi.

Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România a realizat în cadrul „ Campaniei Naționale împotriva Practicilor Comerciale Incorecte pe piața din România” o mică analiză a ceea ce se mai întâmplă prin hipermarketuri și farmacii în privința modului de promovare a produselor si de indicare a prețurilor.

Pentru a vă feri de eventualele practici comerciale incorecte, APC Romania vă sfătuiește să nu vă lăsați atrași cu ușurință în capcana reducerilor, promoțiilor. Solicitați infomații, citiți etichetele si veti cumpara in cunostinta de cauza.

Produse ”gratis” în farmacii

În vitrina unei farmacii Sensiblu găsim afișat mesajul “Atentie! Mii de produse gratis pentru pensionari”. Mesajul poate constitui o practică comercială incorectă din prisma faptului că este unul general, consumatorii nefiind informați asupra căror tipuri de produse se aplică gratuitatea, care sunt condițiile pentru a beneficia de această gratuitate și care este disponibilitatea respectivelor produse.

Același lucru este valabil și pentru farmaciile Santefarm unde se menționează că ”0 lei. Atât  te costă sute de produse din rețetă.”

Conform art. 6 din Legea 363/2007 privind combaterea practicilor comerciale incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii, cu modificările și completările ulterioare, ”o practică comercială este considerată ca fiind înșelătoare dacă aceasta conține informații false sau, în orice situație, inclusiv prezentarea generală, induce în eroare sau este susceptibilă să inducă în eroare consumatorul mediu, astfel încât, în ambele ipoteze fie îl determină, fie este susceptibilă a-l determina pe consumator să ia o decizie de tranzacționare pe care altfel nu ar fi luat-o, chiar dacă informațiile sunt , în fapt, corecte în raport cu unul sau mai multe” dintr-o serie de elemente.

Cum ne iau banii hipermarketurile?

În hipermarketul Auchan avem o ofertă de genul "8 la preț de 6", este vorba despre iaurt Zuzu, degresat, la 140 g și cu 0,1% grăsime, care se vinde cu 5,93 lei, iar pretul per kg este de 7.06 lei. La câțiva pași se găsește aceeași marcă de iaurt, a se vedea cea de-a doua poză, Zuzu, la 140 gr, degresat, 0,1% grasime la prețul de 0,98 lei bucata. Înmulțind 6 cu 0,98 lei și obținem 5,88 lei, preț care este mai mic decât 5,93 lei, prin urmare niciun fel de reducere, dimpotrivă. Pe această etichetă prețul per kg este de 7,00 lei.

Un alt exemplu este și  Dr. Vitamin, realizat dintr-un amestec de suc de mere și pere, comercializat la 4 l. Pe etichetă se menționează că ni se vând 4 l la preț de 3 l. Niște calcule aritmetice elementare ne oferă următoarele informații: dacă 1 l costă 6,25 lei, atunci 3 l ar trebui să coste 18,75 lei, nu 24,98 lei cât apare pe etichetă; mai facem o încercare, dacă 1 l costă 6,25 lei, atunci 4 l ar trebui să coste 25 lei, nicidecum 24,98 lei! Comerciantul nu face nicio reducere!

O „reducere” asemănătoare este practicată și de hipermarketul Kaufland: 1200 g hering Ocean Fish costă înainte de aplicarea reducerii 21,99 lei; după aplicarea reducerii de 11% la prețul vechi de 21,99 lei ar trebui să coste 19,57 lei, dar pe etichetă apare 19,49 lei. Tot pe etichetă se menționează că 1kg din acest produs costă 26,99 lei, cu toate că în realitate 1kg din acest produs ar trebui să coste 16,31 lei, dacă 1200 g ar costa 19,57 lei.

Conform legislatiei in vigoare, comercianţii sunt obligaţi să indice preţul de vânzare şi preţul pe unitatea de măsură la produsele existente în suprafeţele de vânzare.

Specialistii APC Romania vă sfătuiesc să acordați o atenție sporită asupra prețului bunului sau serviciului înainte de achiziționare după cum urmează:

  • Preţul de vânzare şi preţul pe unitatea de măsură trebuie să includă TVA şi toate taxele suplimentare.
  • Preţul de vânzare şi preţul pe unitatea de măsură trebuie exprimate în lei.
  • Preţul de vânzare şi preţul pe unitatea de măsură se indică într-o formă clară, lizibilă şi uşor de identificat.
  • Preţurile se indică pe produse sau lângă acestea ori pot fi cuprinse într-o listă sau într-un catalog, împreună cu preţurile altor produse, în imediata apropiere a acestora.
  • În cazul în care preţurile se află în vitrinele exterioare, acestea se indică astfel încât consumatorul să le poată vedea cu uşurinţă fără a intra în suprafaţa de vânzare.
  • La produsele preambalate se indică preţul pe unitatea de măsură şi preţul de vânzare corespunzător cantităţii preambalate.
  • Indicarea preţului de vânzare şi/sau a preţului pe unitatea de măsură este obligatorie pentru orice tip de publicitate în care se face referire la preţ.
  • Indicarea preţului pe unitatea de măsură este obligatorie la produsele alimentare preambalate pentru care reglementările specifice impun indicarea cantităţii nominale sau comercializarea în cantităţi prescrise.

„Chiar dacă vaă atrage prețul, verificați și calitatea produselor aflate la reducere. De exemplu, în cazul produselor textile trebuie să aveți în vedere următoarele aspecte: existența simbolurilor referitoare la modul de întreținere, compoziția fibroasă, inexistența unor defecte cum ar fi: aspect neuniform al suprafeţei, asimetrie evidentă, încărcare electrostatică mare, asimetria buzunarelor sau lipsa cusăturilor de întărire sunt considerate defecte de gravitate mare, devieri ale liniilor de coasere.

În cazul produselor alimentare trebuie să urmăriți: termenul de valabilitate, cu cât acesta este mai mic ca durată, cu atât produsul este mai sănătos, adica nu abundă în aditivi alimentari. Atenție și la ingrediente, țineți cont de faptul ca producătorii au obligația legală de a menționa ingredientele în ordinea descrescătoare a cantității, determinată în momentul introducerii în fabricație” a precizat  Domnul Conf.Univ.Dr. Costel Stanciu, Președinte APC Romania

Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România (APC România) este o organizaţie neguvernamentală, apolitică şi nonprofit, înfiinţată în 10 februarie 1990. APC-Romania este singura organizatie de utilitate publica, membră a Organizaţiei Europene a Consumatorilor - BEUC, care are ca principal obiectiv apărarea, promovarea şi reprezentarea prin toate mijloacele legale ale drepturilor şi intereselor consumatorilor în raporturile cu operatorii economici şi instituţiile statului.

-->

Proiecte

Centrul European al Consumatorilor din RomâniaFii un pacient activBugetul FamilieiTotul despre DAE

Parteneri Media

Antena 1Kanal DEva.ro | Internet la femininSanatatea BuzoianaComunicate de presaLion MentorTomis NewsGradinite BucurestiTatiCool

Facebook

Parteneri

ECC RomaniaComisia EuropeanaBEUCConsumer ChampionA.N.P.C.Uniunea EuropeanaParlamentul EuropeanGrupul Consultativ pentru servicii financiare nebancareTrusted.roSeoMark