BEUC şi sustenabilitatea

 

Dr. Ec. Emil Bojin

 

Această întâlnire a avut loc pe 29 noiembrie 2018, la ea participând şi Asociaţia Pro Consumatori, în calitate de membru al BEUC. Scopul întâlnirii a fost definirea priorităţilor BEUC pentru următorii ani, în perspectiva măsurilor propuse pentru realizarea unui consum sustenabil.

S-a discutat despre „economia circulară”, unde produsele se pot repara, se pot împrumuta sau închiria, iar odată defecte se pot recupera materialele componente. În acest context s-a menţionat şi problema „îmbătrânirii premature” a bunurilor de consum, dar o dezbatere mai largă pe acest subiect a urmat a doua zi, în cadrul Comitetului Economic şi Social.

Asociaţiile şi-au prezentat acţiunile naţionale în acest domeniu.

S-a menţionat şi ideea unei etichete ecologice aplicate pe diverse produse, în cadrul cooperării dintre BEUC şi EEB (Environmental European Bureau), ca şi cea a declaraţiilor înşelătoare privind produsele textile, făcându-se cunoscute preocupările europene pentru condiţiile de muncă ale muncitorilor şi muncitoarelor din ţările subdezvoltate unde se produc în prezent majoritatea hainelor. 

 

Știri

Fii alături de APC!

Fii alături de APC!

MONITORUL PRETURILOR

MONITORUL PRETURILOR

pag_apaConsumer Law ReadyECC-Net-Travel-App

Proiecte

Centrul European al Consumatorilor din RomâniaFii un pacient activ

Parteneri Media

Antena 1Kanal DLion MentorTomis NewsGradinite Bucuresti

Facebook

Parteneri

Cristina TenuInfluencerECC RomaniaZiarul de BucurestiComisia EuropeanaBEUCUniunea EuropeanaFundația Mâine va fi mai bineTrusted.roSeoMark