Economia României văzută de Consiliul Concurenţei

Dr. Ec. Emil Bojin

Consiliul Concurenţei a invitat Asociaţia Pro Consumatori să ia parte la conferinţa „Mediul concurenţial şi competitivitatea în sectoarele cheie ale economiei româneşti”, din data de 15 noiembrie 2018. Câteva gânduri generate de  acest eveniment sunt prezentate în rândurile de mai jos.

Voi începe cu aprecierile deosebite adresate acestei instituţii, singura care, după experienţa mea de 26 de ani în mişcarea consumatorilor, dă dovezi peremptorii că înţelege că rostul întregii activităţi economice este satisfacerea consumatorului. Şi ar fi anormal, dacă nici la Consiliul Concurenţei nu s-ar înţelege acest lucru... Într-adevăr, cine altul decât consumatorul nu beneficiază de un climat concurenţial, în care comercianţii fac permanent eforturi să-şi depăşească rivalii, oferind clienţilor bunuri tot mai interesante? Şi astfel, îşi recuperează cheltuielile şi obţin şi un profit?

Raportul prezentat de Consiliul Concurenţei s-a referit la evoluţia concurenţei în sectoarele cheie ale economiei româneşti, tema fiind precedată de o prezentare generală a evoluţiei economiei naţionale. Şi, mare surpriză, lucrurile merg bine! Spun „surpriză” pentru că vocile din mass-media ne spun cu totul altceva: „Consiliul Concurenţei: Gazele şi energia electrică vor continua să se scumpească pentru a se alinia cu preţurile europene”, ne spune ziarul „Adevărul” (!). Se pare să ziariştii noştri suferă de o privire deformată de un ciob care le-a intrat în ochi, precum în povestea lui Andersen. De altfel, dl Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului, a apreciat că România a avut în ultimii 10 ani cea mai bună evoluţie economică din Uniunea Europeană, dând ca exemplu faptul că zona oraşului Bucureşti, la produsul intern brut pe  locuitor, a depăşit media din UE...

Dar să vedem faptele:

-          Din 28 de state membre ale Uniunii Europene, ţara noastră este pe locul 6 în ce priveşte creşterea economică, cu 4,2%

-          Creşterea economică s-a bazat pe consumul privat, scrie în raport. Iar creşterea consumului a fost susţinută de creşterea veniturilor populaţiei; este ceva rău în această evoluţie?

-          Dacă au crescut veniturile, au crescut şi vânzările: la produse nealimentare cu aproape 8%, iar la cele alimentare cu 7,3%.

-          Auzim des: „am ajuns o colonie a firmelor occidentale, nu mai producem nimic, doar cumpărăm ce fac alţii”. Raportul arată că, de fapt, cele mai mari investiţii s-au realizat în sectorul industrial (33%).

-          Cine a contribuit cel mai mult la creşterea economică? Să citim datele: sectorul industrial; aici vedem că a crescut mult industria prelucrătoare (6,8%), şi nu cea extractivă (2%), adică nu cedăm bogăţiile ţărişoarei în Westul rapace. Mai mult, avem un plus de 17% de comenzi noi care aşteaptă să fie preluate de către industrie.

-          Să vedem cum au contribuit la creşterea economică de 4,2% diversele sectoare: industria cu 1%, comerţul cu 0,8%, serviciile cu 0,8%. Interesant este că activitatea din informaţii/ comunicaţii a produs mai mult venit (0,3%) decât cea din agricultură... (0,2%). 

Raportul conţine şi un capitol privind evoluţia preţurilor. Este poate criteriul principal după care consumatorul îşi alege produsul, aşa că vom analiza şi aceste aspecte. Cel mai mult au crescut preţurile produselor nealimentare, cu 6,6%. De ce? Tot din raport aflăm: „pe fondul majorărilor preţurilor la gaze şi la combustibili”. Alimentele s-au scumpit şi ele, dar cu 4,4%. În domeniul serviciilor, constatăm creşterea cu 21,5% a tarifelor poştale (un timbru pentru străinătate a sărit de la 4 lei la 7 lei; iată „avantajele” unei firme de stat, precum Poşta Română, singurul loc unde mai vezi lumea la coadă, când restul comercianţilor se luptă să atragă clienţii cu tot felul de promoţii, prelungind vinerea neagră timp de câteva săptămâni...).

Documentul arată care sunt factorii care au condus la creşterea preţurilor: ei sunt de natură internă (Cum? Nu este rezultatul obligaţiilor impuse de CE?), adică „creşterea constantă a cererii agregate, generată de creşterea veniturilor disponibile ale populaţiei”. Adică, aşa cum învaţă un student la economie în primul semestru, când cererea creşte, vor creşte şi preţurile (precum carnea de miel, înainte de Paşte).  De altfel, nivelul general al preţurilor din România este 48,5% faţă de media europeană (mai ieftin e doar la bulgari, după cum ştie tot turistul de la Balcic). Cele mai mici preţuri, faţă de restul Europei, sunt la sănătate (32%), alimente (38%), utilităţi (38%). Dar avem şi produse la care plătim mai mult decât alţi europeni, şi anume la ouă, lactate, îmbrăcăminte şi încălţăminte.  Situaţia produselor alimentare este importantă, pentru că ele deţin o treime din totalul coşului de consum al românilor. În ce priveşte creşterea formidabilă a preţurilor la ouă, Consiliul Concurenţei desfăşoară o anchetă, bănuind că este vorba de o înţelegere între producători.  Urmează cheltuielile pentru transport, chirii şi utilităţi. Dintre alimente, cel mai mult consumăm carne, pâine şi lactate. (O constatare tristă pentru ecologişti, care de la o vreme ne recomandă insistent să nu mai consumăm carne, pentru a salva planeta).

Un capitol interesant este reprezentat de evoluţia comerţului exterior; ca de obicei în ultimii ani, importăm mai mult decât exportăm (dar nu-i răul chiar atât de mare, devreme ce aşa fac şi americanii! Bine că avem bani să cumpărăm!). La bunuri alimentare, deficitul este explicat de faptul că „producătorii interni nu au capacitatea de a asigura cantitatea necesară pentru consumul intern”. Iar atunci, ce ar avea de făcut un lanţ de magazine, decât să aducă din afară ce nu găseşte pe piaţa internă ... Şi uite aşa ne lovim de mere din Noua Zeelandă şi morcovi din Turcia ... Sau poate, din mândrie patriotică, ar fi bine să lipsim consumatorii de alimente?

Trecem peste analiza altor sectoare economice (energie, materiale de construcţii) pentru a finaliza această prezentare cu o polemică: auzim adesea că  această creştere economică nu este bună, pentru că e bazată pe consum! Această opinie ne aminteşte de politica economică a României socialiste, unde trei sferturi din câştigul anual al ţării pleca la investiţii, şi când conducătorul din acei ani declara mândru: „oamenii au mai pus o haină pe ei” (nu ca urmare a modei, ci ca să reziste la  frigul din case), „dar industhia a funcţionat” ! Frumoasă industrie, eficiente investiţii, care nu reuşeau să asigure agentul termic în calorifere... Şi încă ceva: astăzi, statul investeşte cât poate obţine din impozite; ieri, statul lua tot câştigul agenţilor economici, în calitate de patron naţional – nu e greu de înţeles că suma impozitului este doar o parte din câştig, deci şi sumele pentru investiţii publice sunt mai mici.

Să facem apel şi la un alt indicator economic, utilizat pentru aprecierea stării unei economii naţionale: este vorba despre „încrederea consumatorului”, cu alte cuvinte, dacă oamenii preferă să-şi cumpere cele necesare, şi nu să-şi păstreze banii pentru timpuri mai bune, înseamnă că ... noi chiar trăim în timpuri bune, cum spuneam la începutul acestor rânduri.

Este o constatare plăcută cu ocazia centenarului României, nu-i aşa?