Probleme financiare
Dr. ec. Emil Bojin
Organizaţia Finance Watch, împreună cu Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare, au organizat la Bucureşti un atelier de lucru în care s-a discutat tema „incluziunii financiare”, problemele generate de supra-îndatorare, printre care influenţa asupra demnităţii umane a persoanei aflate în dificultăţi băneşti şi altele.
Dacă cel de al doilea subiect este perfect integrat problemelor generale întâmpinate de consumatori în relaţia cu instituţiile de credit, chestiunea incluziunii financiare prezintă aspecte care ţin mai mult de politică şi mai puţin de problematica tradiţională a consumatorilor. Aspectele privind relaţiile dintre consumatori şi bănci au fost prezentate de reprezentanţii ţărilor participante în a doua zi a întâlnirii; este vorba de specialişti din Bulgaria, Grecia, Letonia, Lituania, Croaţia, Polonia, Slovenia şi România. O concluzie comună s-a impus: mai este foarte mult de făcut pentru atingerea unui nivel echitabil în relaţiile dintre bănci şi consumatori… S-a discutat despre comisioane, despre cheltuieli ascunse, despre contracte rigide şi rareori puse la dispoziţie spre a fi studiate, despre reuşita influenţei exercitate de bănci asupra legiuitorului etc.
Problema „incluziunii financiare” este însă … mai spinoasă, ca să folosim un termen stalinist. Pentru că incluziunea financiară vine din stânga spectrului politic, având sorgintea în agitaţia activiştilor americani „progresişti”. Acolo, problema oamenilor fără cămin – homeleşi, cum zice românul – a fost ridicată la nivel statal. Şi pentru că ideile se transmit, ele au fost receptate şi de politicienii europeni; să amintim că Finance Watch este înfiinţată de Parlamentul European. Iar de la nevoia asigurării unui adăpost acestor oameni ai străzii (altă dată se numeau vagabonzi) s-a trecut la problema asigurării unor servicii financiare pentru aceştia. Ca rezultat al unui sondaj efectuat în preliminariile acestui atelier de lucru, Finance Watch a constatat că, printre persoanele defavorizate în relaţia cu banca, pe primul loc se află oamenii străzii. Participanţii la atelierul de lucru au fost invitaţi să aprecieze urgenţa rezolvării situaţiei unor grupuri defavorizate – migranţi, minoritari, femei, handicapaţi, homeleşi etc. Din diverse motive, ultimii au primit cele mai multe voturi. Este aşadar cazul ca ei să obţină de urgenţă acces la serviciile bancare? Mai degrabă, participanţii au considerat că aceştia sunt, într-adevăr, cel mai departe de a le obţine. Soluţia însă trebuie formulată cu foarte mare prudenţă, pentru că nu se poate imagina o bancă dispusă să acorde servicii, în primul rând un împrumut, unei persoane care doarme pe stradă, care nu are un domiciliu, care nu are venituri – decât din cerşit, care adeseori nu are acte … Aceşti nefericiţi trebuie sprijiniţi mai degrabă să-şi rezolve problemele legate de consumul de alcool şi de substanţe stupefiante, trebuie îmbrăcaţi corespunzător pe timpul iernii, trebuie să aibă acces la un adăpost … Dar acces la o bancă ?! Ei înşişi ar fi stupefiaţi de astfel de propuneri.
În intervenţia mea am amintit că criza financiară din 2008 a început din Statele Unite, unde problema a fost generată de împrumuturile „subprime”, adică „neperformante”, când băncile au acordat bani unor clienţi fără ca aceştia să-i poată returna. De ce? Pentru că oamenii politici au impus prin lege binele cu sila. Iar băncile nu au mai acţionat pe baza analizei de risc, ci pe baza obligaţiilor legale. Ca atare, problema incluziunii financiare nu trebuie să reia o decizie eronată cu consecinţe deosebit de grave.
În cadrul luărilor de poziţie am remarcat intervenţia reprezentantei Ministerului Finanţelor Publice, care a menţionat, între altele, şi necesitatea alinierii la politica dusă de Comisia Europeană în ce priveşte „finanţele sustenabile”. Deşi s-a presupus că toţi cei prezenţi sunt familiarizaţi cu acest termen, am profitat de o pauză şi am solicitat lămuriri. Am fost informat, cu o siguranţă admirabilă, că este vorba despre grija ca investiţiile făcute de instituţiile financiare să nu fie în industrii poluante; în acest caz, pe primul loc s-ar afla industria petrolului.
Trebuie însă precizat că, în prezent, în accepţia Comisiei Europene poluare înseamnă emiterea de bioxid de carbon, acest fenomen fiind considerat că este cauza „schimbărilor climatice” din prezent. Ca urmare, s-au implementat numeroase măsuri menite să reducă utilizarea petrolului, începând cu propulsia automobilelor; Danemarca, Germania, Marea Britanie (!) şi-au declarat hotărârea să permită folosirea doar a maşinilor electrice, peste câţiva ani. Dacă aceste decizii sunt luate ca urmare a presiunilor exercitate de grupurile ecologiste radicale, aflate în fruntea ştirilor de presă, sau ca urmare a unor analize ştiinţifice, este o întrebare care îşi aşteaptă răspunsul.
În orice caz, din partea reprezentanţilor români ai Ministerului de Finanţe, aflaţi în contact cu autorităţile europene, ne-am dori o atitudine mai autonomă, care ţine cont măcar de o singură consecinţă a acestei politici privind „finanţele sustenabile”: eliminarea utilizării petrolului pentru transport duce la eliminarea unei părţi consistente din veniturile obţinute de stat prin accizele pe benzină şi motorină. Dacă petrolul este un rău, atunci să interzicem şi alte apucături condamnabile, dar aducătoare de venituri bugetare, cum sunt fumatul sau jocurile de noroc.
