Rentabilizare

"Posta Romana" - Caricatura de Ion Barbu / sursa: http://ioanastoian.wordpress.com/

Istoria de mai jos are câteva personaje, cu mult mai puţine decât în „Război şi pace”, singura capodoperă pe care n-am izbutit să o citesc, pentru că peste 50 de pagini nu mai ştiam dacă Mihail Mihailovici era vizitiu sau general, Marfa Petrovnaia era ducesă sau spălătoreasă, şi tot aşa cu ceilalţi. Deci, începem cu dl. C (clientul, consumatorul) şi d-na V. (vânzătoarea, oficianta, funcţionara, operatoarea):

C : - Păi să plătesc impozitul.

V: - Pe casă sau pe maşină?

- Aaa, se poate amândouă?

- Sigur că se poate. Deci pe casă sau pe maşină?

- Păi pe amândouă.

- Pe ce nume?

- şşş şşş şşş (nu se aude bine).

- Născut în 1955?

- Da.

- Aveţi 80 de lei maşina, încă 75 de lei – mai aveţi o maşină, un Matiz şi un Peugeot!

- Da, aşa e, dar una e pe numele lui fi-miu.

- Aaa, şi plătiţi şi pentru el?

- Da, plătesc şi pentru el.

- Bine. Deci avem 155 lei impozitul pe maşină şi 49 de lei şi 21 de bani impozitul pe apartament. Dar aveţi şi amenzi neplătite! Nu pot încasa nimic până nu achitaţi amenzile!

- Dar ce amenzi vedeţi dvs. acolo?!

- Aveţi două amenzi din ianuarie 2015.

- Dar le-am plătit!

- Nu ştiu! Eu le văd pe server, mergeţi la circa financiară să vedeţi ce-i cu ele!

(Aici o primă intervenţie a autorului: ha, ha, ha, aţi crezut că suntem la Finanţe!).

- Dar pe ce nume sunt amenzile?

- (cum spuneam, nu se aude bine: şşş şşş şşş).

- Aaaaa, păi ăsta-i fi-miu (deştept băiat, de la facultate!). Eu n-am amenzi, pot să plătesc?

- Bineînţeles că puteţi să plătiţi, eu de ce sunt aici!

- Atunci să-mi spuneţi cât să vă dau.

- (Suma este comunicată, dl. C. înaintează banii, dna V. începe imprimarea chitanţelor: crrr, crrrrrr, cr, crrrrr, cr, crrrrrrr. Durează vreo 10 minute, este o imprimantă matricială din anii 90. Dna V. ia chitanţele pe măsură ce sunt listate, le ştampilează, le semnează şi apoi rupe foaia, păstrând o jumătate. Dar până la listare a scris apăsat într-un registru, a butonat tastele calculatorului şi a aplicat zdravăn o sumedenie de ştampile. Dl. C. spune frumos „sărumâna”, îşi pune căciula şi pleacă. Rândul avansează.) Dna V. întreabă:

- Cine urmează?

- Am şi io nişte facturi de plătit. (Dra C. – clientă, consumatoare, muşterie) scoate un maldăr de documente de la „lumină”, telefonul mobil, telefonul fix, pentru ea şi pentru vecinele de palier care nu ies pe stradă pe vremea asta, că se alunecă. Vreo 13. Operaţiile operate de operatoare (dna V., remember) durează vreo 20 de minute, că vecinele au nume nemaiîntâlnite, greu de descifrat, gen „Bojin”. Cum?

- Următoorul! strigă d-na V.

- Da, io-io-io sunt. A vvenit pensia?

- Buletinul! Da, a venit, sunteţi cu litera M.

- Cum?

- Semnaţi aici!

Cetăţeanul semnează după ce dibuieşte pe foaie locul cuvenit. Înapoiază pixul, pe care oricum nu-l putea subtiliza, fiind priponit de tejghea cu o sfoară de câlţi.

- Da’ banii nu-mi daţi?

- Ba vi-i dau, dar nu mă lăsaţi să-i număr! Uitaţi aici: o sută, două sute, nouă sute; una zece, două zeci, trei zeci, cinci, unu, doi. Aveţi 50 de bani?

- 50 de bani !? (stupoare)

- Lăsaţi, că vă dau eu! Următooorul !

Dl. E (eu, autorul): - Aş dori un timbru pentru provincie.

Dna V : - Ah! (Tresare de surpriză, nu-şi poate stăpâni emoţia şi leşină).

Epilog

După cum v-aţi dat seama, istoria de mai sus se petrece într-un oficiu poştal. În luptă cu rentabilizarea, Poşta Română a încheiat contracte pentru tot soiul de servicii, care acum domină în cadrul activităţii sale. Cele specifice au devenit o raritate. Dar se ridică o întrebare din partea publicului consumator de plicuri, timbre şi mandate: de ce nu faceţi, fraţilor, ghişee separate?

Emil Bojin

25 ianuarie 2017