Chiar în epoca hypermarket-urilor, destule gospodine obişnuiesc să prepare acasă diverse dulceţuri, gemuri şi jeleuri de fructe. Trebuie însă să atragem atenţia asupra problemelor de sănătate puse de coaja de portocale sau alte citrice. Este vorba despre insecticidele cu care sunt stropite aceste fructe, pentru a rezista mult şi bine, pornind de la cules, trecând prin variate depozite şi camioane, până să ajungă pe raftul magazinelor. Aşadar, dacă pesticidul, fungicidul sau insecticidul este mortal pentru insecte, cu siguranţă că nu este prea prietenos cu omul ... Sfatul nostru este: nu consumaţi coaja de la citrice. Dacă totuşi doriţi să urmaţi un alt sfat de pe internet, în care sunteţi asiguraţi că se întâmplă minuni dacă mâncaţi coajă de portocale, măcar spălaţi-o bine ...