Mierea încălzită conține hidroximetilfurfural, o substanță cancerigenă!

Mierea de albine se poate falsifica cu sodă caustică!

Numai două din zece borcane conțin miere cristalizată!

Unul din 10 borcane conține un amestec de miere din mai multe țări UE și Non UE!

Numai patru din zece borcane sunt sigilate!

Mierea lichidă încălzită este o miere moartă din punct de vedere nutrițional!

Numai trei din zece borcane conțin miere ecologică!

Mierea de mană conține de 10 ori mai multe minerale față de mierea florală!

Mierea naturală de albine conține peste 280 de substanțe nutritive!

Mierea se poate falsifica cu îndulcitori naturali (zahăr, zahăr invertit, sirop de glucoză, sirop de porumb, melasă), îndulcitori artificiali (zaharină, aspartam, sucraloză, ciclamați), aditivi de îngroșare (amidon, gelatină, clei de oase, pectine, gume), coloranți (caramel amoniacal) și alte substanțe (carbonați de sodiu, sodă caustică, culturi de drojdii, extract de malț)!

Mierea nu se păstrează în plastic sau vase metalice!

Temperatura optimă de păstrare a mierii variază între 18 și 25 de grade Celsius!

Mierea nu trebuie să facă parte din hrana sugarilor!

Miere devine toxică dacă se adaugă în ceai, lapte sau alte alimente cu temperatura mai mare de 40 de grade Celsius!

Conținutul de glucide în 100 grame miere variază între 75,1 grame și 83 grame!

Valoarea energetică a 100 grame miere variază între 304 kcal și 346 kcal!

Asociația Pro Consumatori (fostă Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România - APC România, înfiinţată în anul 1990), organizaţie certificată de Guvernul României în anul 2005 ca fiind de utilitate publică, membră a Organizației Europene a Consumatorilor, a analizat conţinutul a 51 borcane de miere de albine (de mană, de floare de salcâm, de zmeură, de tei, de flori de munte, de rapiță, de lavandă sălbatică, de pădure, de coriandru, de castan, de eucalipt, de salvie, polifloră, de hrișcă), provenită din județele Vâlcea, Ialomița, Constanța, Bistrița Năsăud, Alba, Ilfov, Vaslui, Prahova, Sibiu, Baia Mare, țări ca Germania, Portugalia, Mexic, Brazilia și Italia, comercializate în magazine naturiste și în marile structuri comerciale. Acest studiu face parte din Campania Națională de Informare și Educare: ”Să învățăm să înțelegem eticheta!”. Prin această campanie, experții Asociației Pro Consumatori (APC) își propun să-i învețe pe consumatori să înțeleagă eticheta produselor astfel încât să facă achiziții în cunoștință de cauză pentru familiile lor. Studiul a fost realizat de către o echipă de experți ai APC, coordonați de către conf. univ. dr. Costel Stanciu.

Printre darurile făcute omului pe Pământ se numără la loc de frunte mierea – o licoare vâscoasă galben-aurie, dulce și parfumată, pe care o prepară albinele, cele mai inteligente și muncitoare insecte de pe Pământ; miere produc și alte insecte doar pentru uzul lor. Materia primă o reprezintă nectarul și polenul florilor, culese de harnicele albine și duse în stup, unde sunt supuse unui proces niciodată bine cunoscut de către oameni și care se desfășoară riguros, după rețete vechi de când există suprafamilia insectelor Apoidea. În truda lor neostoită, albinele polenizează plantele constituind un important susținător al vieții pe planetă (oamenii înțelepți știu cât de gravă este avertizarea făcută de naturaliști asupra riscului pentru viață prin distrugerea mediului necesar albinelor). Oamenii au reușit să-și apropie unele categorii de albine, să le înțeleagă viața, să le perfecționeze și să le exploateze. Din multele ramuri ale speciei Apis, cea mai adaptată, răspândită și cunoscută este Apis mellifera/mellifica, a cărei viață se desfășoară în colonii foarte mari (15-60 mii/stup, în funcție de perioada sezonului), cu o înaltă specializare a indivizilor coloniei și cu matcă unică. Viața unei albine poate dura câteva luni în perioada fără cules, dar se reduce la numai circa 30 de zile în perioada de mare activitate. Numeroase pericole trebuie să înfrunte o albină, pentru care are un ac cu venin, dar albina moare dacă își folosește arma. Albinele prepară mierea și o depozitează în celulele fagurelui, niște cavități în formă de tuburi hexagonale, pe care le căpăcesc atunci când sunt pline și mierea este corectată natural ca umiditate. Mierea din celulele căpăcite este aptă pentru consum. Colectarea mierii din fagurii căpăciți se face prin decăpăcirea celulelor și extragerea mierii prin metode diverse, cea mai întâlnită fiind centrifugarea. Capacele și mierea care rămâne pe capace sunt un important remediu terapeutic, mierea de căpăceală fiind cea mai valoroasă pentru sănătate. În lume, se produce anual o cantitate de circa 1,5 mil. tone miere, din care o treime este realizată numai de China. România produce în medie 20 mii tone anual (cu mari variații, în funcție de vreme, de la 10 la 30 mii tone). Consumul de miere este benefic omului și valori ridicate ale consumului sunt specifice țărilor cu grad elevat de civilizație: în România, consumul mediu individual anual este sub 500 g miere, cu mult sub cel vest-european.; de altfel, o parte importantă din mierea românească se exportă în Uniunea Europeană, îndeosebi în Germania. Mierea este utilizată de către oameni pentru alimentație, dar și pentru alte scopuri: terapii, ritualuri, conservare etc. Consumată proaspătă, oferă cel mai amplu beneficiu; folosită în preparate își pierde din aport, mai ales dacă este supusă tratamentelor termice (încălzită la peste 45-50 grade Celsius, devine „hrană moartă“). De asemenea, folosită în băuturi fermentate sau ca îndulcitor pentru băuturi este foarte benefică, cu condiția neîncălzirii excesive. Potențialul de conservare al mierii este impresionant: materia organică sensibilă, cum este carnea, se poate conserva admirabil în miere. Sortimentul mierii este deosebit de amplu. O panoplie concentrată a tipurilor de miere cuprinde: miere de câmp/de flori (monofloră – cu sute de variante, și polifloră - care întrunește interesante și bogate contribuții de la diversele surse de nectar și polen), miere de mană/de pădure (produsă de albine din sucuri vegetale generate de înțeparea țesuturilor de către vietăți mărunte care se hrănesc cu aceste sucuri, ca și din secreții ale acelor insecte, culese și prelucrate de albine; este mai închisă la culoare, dar cu valoare terapeutică specială), miere în faguri și miere de căpăceală (categoria premium, foarte valoroase nutritiv și terapeutic), miere centrifugată și miere presată (adică mierea comună), miere topită (de interes limitat – pentru preparate) etc. O dilemă perpetuă între consumatori: miere lichidă sau miere cristalizată/zaharisită? Cunoscătorii știu că mierea cristalizează în timp și în această stare chiar este miere sigură, fiind mult apreciată de unii consumatori sau chiar unele populații; mierea din unele specii vegetale cristalizează repede (mierea de rapiță, de exemplu), din altele se păstrează lichidă mai mult timp (mierea de salcâm, de exemplu, datorită conținutului mai mare de fructoză). Zaharisirea mierii poate fi foarte variată: fină, ca un șerbet, la mierea de rapiță, mai grunjoasă (ca la mierea polifloră), sau chiar în straturi (lichid și solid). Mierea zaharisește mai repede și mai viguros la temperaturi scăzute; peste 25 grade Celsius, zaharisirea este îngreunată. O miere zaharisită se fluidizează dacă este adusă la temperatura de 40 grade Celsius. Culoarea mierii poate varia larg: există miere aproape incoloră, miere albă și miere de culoare aproape neagră; între ele sunt nenumărate situații, cele mai multe variind în jurul culorii galben. Mierea proaspăt culeasă are o culoare vie, cu timpul culoarea se liniștește și se închide; la zaharisire, culoarea tinde spre alb (cristalele de glucoză sunt albe). Compoziția mierii vizează: apa, substanțele zaharoase și substanțele nezaharoase. Apa din mierea adevărată, culeasă la maturitate, este apă provenită din nectar și polen și se încadrează în nivelul de 17-18%. Fiind higroscopică, mierea poate absorbi apă în condiții de umiditate mare și pe timp îndelungat. Mierea cristalizată este mai higrosopică decât cea fluidă. Când conținutul de apă trece peste 20%, mierea intră în fermentație. O miere bună trebuie păstrată în vase curate, opace, închise ermetic. Substanțele zaharoase sunt glucidele (zaharuri simple, zaharuri mai complexe), dintre care importanță centrală în studiul mierii au: fructoza (zaharidă foarte răspândită în stare liberă în fructele dulci și în miere), glucoza (zaharidă cu aceeași formulă chimică cu fructoza, dar cu organizare diferită a atomilor – are o singură grupare de alcool primar, fructoza are două) și zaharoza /sucroza (zaharidă aflată în stare foarte concentrată în trestia de zahăr, sfecla de zahăr, miere etc.). Aceste zaharide au proprietăți particulare, care se reflectă diferit în tipurile de miere, după combinațiile procentuale, în principal. Substanțele nezaharoase (gume, mucegaiuri etc. numite adesea impropriu dextrine, la care se adaugă fermenții, sărurile minerale și vitaminele) sunt componenți minori procentual, dar au mare importanță pentru consumatori.

            În mare, mierea românească are valorile principalelor componente apropiate de media globală, diferențele indicând caracterul temperat al climatului României și ciclul sezonier specific. În general, mierea are circa 16-19% apă, 37,5-43,5% fructoză, 31,5-36,0% glucoză, 1,5-3,0% zaharoză și circa 10% substanțe nedulci (componenți minori). Din categoria vitaminelor se remarcă îndeosebi complexul B, vitamina C și provitaminele A și K. Conținutul mare de zahăr (circa 80%) și calitatea deosebită a acestuia (zaharide simple, ușor digerabile, caracterul „viu“, complexul de minerale și vitamine asociat) fac din miere un bun alimentar și terapeutic imbatabil. Chiar și persoanele cu suferințe și restricții alimentare pot folosi mierea, cu măsură, având în vedere că organismul uman are neapărată nevoie de glucide pentru buna funcționare. Există totuși restricții totale ale consumului de miere pentru anumite situații medicale indicate de medic (între care: diabetul cu administrare de insulină, persoanele cu operații de reducere a stomacului, suferinzii de rinichi ș.a.). Se discută cu interes despre mierea toxică și „mierea nebună“ (miere pe care albinele o prepară din nectarul toxic al unor specii vegetale – unele specii de rhododendron (azalee de grădină), iasomie galbenă, mătrăgună, ciumăfaie, cânepă etc.). În sursele istorice sunt multe relatări despre această miere. Toxina nu poate fi inactivată prin tratamente aplicate mierii, dar poate fi diminuat efectul consumului (în general stări de rău, vomă, psihoactivare) prin amestec cu miere netoxică.

"Principala temă care interesează pe consumatorii de miere o constituie falsificarea. Cea mai cunoscută manevră de falsificare o constituie substituirea ori amestecarea mierii cu produse dulci/îndulcitori care au proprietăți fizice asemănătoare cu ale mierii, mai mult sau puțin cunoscute de consumatori. Sunt numeroase tehnicile de falsificare și tot așa de numeroase sunt și tehnicile / testele de descoperire a falsurilor. Falsificările grosolane sunt depistate lejer de un cunoscător, dar cele laborioase sunt detectabile numai în laboratoare dotate cu aparatură capabilă să cerceteze dincolo de posibilitățile aparatului senzorial uman. La aceste discuții se pot adăuga cele legate de statutul mierii preparate de albinele hrănite cu zahăr pentru a supraviețui în sezonul rece ori în primăverile reci tot mai lungi din ultimii ani, când albinele nu ies la cules (albinele nu ies din stup decât atunci când aerul exterior se încălzește la minim 13 grade Celsius). Mai este miere produsul depus în faguri de albinele hrănite cu sirop de zahăr?

Pentru consumatorii riguroși și care au posibilitatea să meargă la o stupină când se extrage mierea, se poate spune că achiziționează miere adevărată dacă fac vizita mai târziu de începutul primăverii (mai bine în vară), dacă iau mierea din faguri umpluți recent (în sezonul curent), dacă aleg să ia din faguri căpăciți (aproape) complet, dacă stupina este a unei persoane de încredere etc. Pentru a vorbi de norocul consumatorului de miere, mai trebuie adăugate niște condiții: păstrarea mierii în condiții adecvate (vase nonmetalice opace și curate, cu închidere ermetică, temperatură potrivită și constantă, spații ferite de radiații în exces) și consumul rațional și după reguli sănătoase. Mierea e dulce, dar „dulci ca mierea“ sunt și tentațiile fraudei cu miere și excesele." Prof. univ. dr. Ion Schileru, ASE București

„Iată că a venit timpul să analizăm unul dintre cele mai vechi alimente pe care natura ni l-a pus la dispoziție, acesta fiind oferit zeilor încă de pe vremea egiptenilor. În esență, vorbim despre mierea cea de toate zilele, folosită de greci și de romani ca un remediu natural în vindecarea rănilor, dar și în febre sau în tratarea problemelor digestive. Din punct de vedere nutrițional, o lingură mare de miere cântărește aproximativ 20 grame și conține 64 calorii și 17 grame de zahăr, incluzând fructoză, glucoză, maltoză și sucroză. Astfel, mierea nu conține fibre, grăsimi sau proteine, având o cantitate modestă de vitamine și minerale. În schimb, abundă în antioxidanți care amână și previn degradarea celulară în timp, cauzată în special de efectele radicalilor liberi. În fond, cu cât mierea este mai închisă la culoare, cu atât mai mulți antioxidanți conține, iar studiile au demonstrat ca un nivel optim de antioxidanți este asociat cu reducerea tensiunii arteriale. Referindu-mă la acest aspect, mierea de hrișcă a produs o creștere a nivelului antioxidanților în sânge în două studii efectuate, dovedind încă o dată potențialul terapeutic al acesteia. Nu trebuie să uităm că prezența antioxidanților în organism a fost asociată cu reducerea infarcturilor și a atacurilor cerebrale, dar și a cancerelor. Deseori mi s-a pus întrebarea legată de riscurile consumului de miere în rândul persoanelor diabetice și studiind majoritatea articolelor efectuate în această zonă, am înțeles că nu există în prezent un consens științific care să propulseze mierea în categoria alimentelor sigure pentru un pacient suferind de diabet, însă trebuie să știi că mierea este mult mai sănătoasă decât zahărul, dacă ne raportăm strict la nivelul glicemiei induse de ingestia acestui aliment. Spre exemplu, în mai multe studii științifice, consumul de miere a contribuit în final la reducerea anumitor factori de risc care ajung în timp să declanșeze afecțiunile cardiovasculare, întâlnite frecvent în rândul pacienților suferinzi de diabet tip 2. În aceste studii, consumul de miere a redus colesterolul rău (LDL), trigliceridele și inflamația, în timp ce a crescut colesterolul bun (HDL), reducând incidența problemelor cardiovasculare. Totuși, cercetătorii recomandă un consum moderat de miere, pentru a preveni creșterile bruște ale glicemiei în rândul diabeticilor. De asemenea, cercetătorii au analizat 26 studii referitoare la potențialul terapeutic al mierii în tratarea arsurilor și a rănilor infectate care au apărut după intervențiile chirurgicale. Într-un studiu, aplicarea topică a mierii a generat o rată de vindecare a rănilor în rândul a 43% dintre pacienți, iar într-un alt studiu a avut o rată de succes în aprox. 97% dintre pacienții suferinzi de neuropatie diabetică, aceasta fiind o complicație gravă a diabetului zaharat ce afectează sistemul nervos periferic și care duce de foarte multe ori la amputație. Când vezi asemenea rezultate, nu ai cum să nu crezi în potențialul terapeutic al mierii, având nenumărate proprietăți antibacteriene și antiinflamatoare, acest super-aliment dovedindu-și eficiența și în unele afecțiuni ale pielii cum ar fi psoriazisul sau herpesul, însă trebuie să te informez că medicii din acele spitale au folosit o miere sterilizată. Iar cum ne aflăm în plin sezon al virozelor respiratorii, este important de menționat că mierea vine la pachet cu multe proprietăți antimicrobiene care pot duce în final la reducerea medicației convenționale prescrise în aceste afecțiuni. Spre exemplu, tusea este o problemă întâlnită deseori la copii, atunci când se confruntă cu infecțiile tractului respirator, acestea afectând foarte mult somnul și calitatea vieții celor suferinzi, dar și a părinților. În plus, siropurile de tuse care se prescriu în mod frecvent de către medici nu sunt întotdeauna eficiente și sigure, putând genera și reacțiile adverse menționate în prospect. În cazul de față, mă gândesc la faimosul siropel de tuse Eurespal care a fost retras de pe piața noastră la începutul acestui an, pe motiv că „substanța activă, fenspirida, poate provoca aritmii cardiace”. Nu vreau să mă gândesc la numărul situațiilor în care acest siropel a fost prescris de către medici, de aceea mă voi concentra pe latura terapeutică a mierii, regăsind studii care au concluzionat că a fost mai eficientă decât siropurile clasice de tuse. Studiul „A comparison of the effect of honey, dextromethorphan, and diphenhydramine on nightly cough and sleep quality in children and their parents” publicat în anul 2010 de către departamentul de pediatrie al Universității de Științe Medicale Shahid Sadoughi din Iran, a concluzionat că administrarea unei doze de 2,5 ml de miere înainte de somn a avut un efect mai bun decât siropurile de tuse care conțin dextrometorfan și difenhidramina, substanțe farmacologice regăsite deseori în siropurile convenționale. Într-un alt studiu intitulat „Effect of honey, dextromethorphan, and no treatment on nocturnal cough and sleep quality for coughing children and their parents” publicat în anul 2007 în cadrul Universității de Stat din Pennsylvania, mierea a îmbunătățit calitatea somnului și s-a dovedit a fi mai eficientă în reducerea simptomelor tusei decât siropurile de tuse care conțin dextrometorfan, substanța activă antitusivă. Iată de ce mierea este atât de apreciată în rândul specialiștilor și părinților care o administrează, însă nu este recomandată copiilor sub vârsta de 1 an, pentru a preveni botulismul, o afecțiune gravă care poate duce în final și la paralizie. Nu uita să îndulcești deserturile pe care le prepari în casă cu miere, fiind mult mai sănătoasă decât zahărul, dar în același timp te sfătuiesc să o consumi cu moderație, pentru a limita riscurile de creștere a glicemiei. Iar dacă ai acces la mierea crudă (raw) și biologică, atunci poți spune cu adevărat că ești un om informat. Acum îmi doresc ca și tu să crezi în puterea alimentelor sănătoase, fiindcă ești în esență ceea ce mănânci.” Dumitru Bălan, nutriționist

Mierea de calitate este aceea care se cristalizează după câteva saptamâni de la recoltare, în timp ce mierea falsificată este fluidă. Toate sortimentele de miere autohtone se cristalizează într-un interval de timp cuprins între o lună și 3 luni, cu excepția mierii de salcâm și de mană care se cristalizează în 10-14 luni de la recoltare. Cristalizarea mierii în timp este un proces natural.În concluzie, ne putem feri de falsuri atunci când cumpărăm miere cristalizată sau imediat după ce a fost recoltată, doar dacă sursa este una de încredere, care nu a folosit adaosuri gen sirop de zahăr, melasă și dextroză. Mierea falsificată nu se cristalizează! Falsificarea mierii se realizează cu apă, glicerină, zahăr, glucoză, dextroză, melasă, amidon, arome, coloranți, îndulcitori sintetici și conservanți. Consumul constant de miere falsificată crează disconfort care se manifestă prin dureri de cap, amețeală, balonare, greață. Când mierea se falsifică cu glicerină, zahăr, glucoză, dextroză, melasă și amidon poate duce la apariția unor afecțiuni medicale cronice, cum ar fi: boli cardiovasculare, boli neorologice (Alzheimer, Parkinson, epilepsie, scleroză multiplă) și diabet când falsificarea acestui produs se face cu arome, coloranți, îndulcitori sintetici și conservanți. Le recomand consumatorilor să cumpere miere ecologică din magazine în care se vând numai produse de acest tip. Mierea ECO nu este procesată termic, deci își păstrează enzimele și nu conține reziduuri de pesticide și de antibiotice. Prețul mierii ECO este dublu față de cel al mierii necertificate. Mierea se păstrează în recipiente de sticlă, închise ermetic, la loc uscat și răcoros, ferit de razele soarelui. Caracteristicile senzoriale ale mierii de albine (culoare, miros, gust și consistență) depind de tipul florii de la care provine. De exemplu: mierea de salcâm are o culoare galben deschis. Mierea polifloră are o culoare galben roșcată, în timp ce mierea de mană are o culoare brună închis până la neagră cu reflexe verzui.” Conf. univ. dr. Costel Stanciu, președinte APC.

 

 

“Apicultorii trăiesc mult și sunt sănătoși și la bătrânețe. S-a crezut mult timp că se datorează înțepăturilor de albine, lăptișorului de matcă sau altor produse din stup. Cercetările au dovedit că mierea este factorul cel mai important pentru longevitate și sănătate, când este vorba de produsele apicole. Mierea adevărată este medicament adevărat. Contează enorm cum este obținută și cum este manipulată după scurgerea din fagure. Este important ca mierea să nu fie încălzită, căci își pierde din proprietăți și chiar devine dăunătoare. Mierea dizolvă plasticul mult mai mult decât apa, se găsesc de zeci de mii de ori mai multe particule de plastic în mierea ambalată în plastic, decât în apa la PET-uri. Nu cumpărați niciodată miere în plastic, de fapt nu cumpărați nimic ambalat în plastic! Apoi mierea este sensibilă la lumină. Nu cumpărați miere de pe marginea drumului. Acei producători care stau cu mierea ambalată în PET-uri pe o tarabă în soare, făceți-vă că nu-i vedeți! În anii 60-90 industria laptelui folosea canistre mari din aluminiu. Apoi s-au dovedit otrăvitoare, aluminiul este nociv în cantităti foarte mici, acele canistre au ajuns pe mâna apicultorilor și le păstrează până astăzi pentru depozitarea mierii. Mierea poate fi falsificată cu zahăr invertit, direct prin amestecare, sau indirect prin hrănirea albinelor cu sirop de zahăr. Eu unul merg la unul dintre apicultorii care îi cunosc, în zilele de recoltare, cu un borcan de murături, pe care îl pun la centrifugă, examinez fagurii care se storc și cumpăr 10-15 kg de miere, să-mi ajungă tot anul. Dacă mai am nevoie ulterior, cumpăr doar rame cu faguri căpăciți. Ori că este vorba de înșelătorie, ori că este vorba de prostie, sunt șanse mari ca mierea cumpărată să nu fie chiar bună. Cine vrea miere adevărată, trebuie să aibă o relație apropiată cu apicultorii și să se implice direct la recoltarea ei.” Virgil Virgilsen, tehnolog industria alimentară

 

“Cristalizarea este un proces specific fiecărui sortiment de miere, în urma căruia după un anumit timp de păstrare, mierea trece din starea lichidă în starea mai mult sau mai puțin consistentă, în funcție de mărimea cristalelor. Cristalizarea (granularea sau întărirea) mierii de albine este un proces fizic natural, specific acestui produs și care nu înrăutățește calitatea ei. Cauzele cristalizării mierii nu au fost până în prezent pe deplin elucidate. În mod frecvent, conținutul mai ridicat de glucoză, mai mic de apă, precum și temperaturile mai scăzute favorizează cristalizarea. Procesul de cristalizare poate fi întrerupt doar prin supraîncălzirea mierii ceea ce duce la pierderea proprietăților terapeutice. Noi nu supraîncălzim mierea noastră, mierea noastră are voie să se cristalizeze pentru sănătatea clienților noștri.” Wilhelm Kurt Tartler, apicultor, sat Hamba, județul Sibiu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

-->

Proiecte

Centrul European al Consumatorilor din RomâniaFii un pacient activBugetul FamilieiTotul despre DAE

Parteneri Media

Antena 1Kanal DEva.ro | Internet la femininSanatatea BuzoianaComunicate de presaLion MentorTomis NewsGradinite BucurestiTatiCool

Facebook

Parteneri

ECC RomaniaComisia EuropeanaBEUCConsumer ChampionA.N.P.C.Uniunea EuropeanaParlamentul EuropeanGrupul Consultativ pentru servicii financiare nebancareTrusted.roSeoMarkFundația Mâine va fi mai bine