2% din impozit pentru consumatori

Ce reprezintă donația a 2% din impozit pentru asociații?

Statul a oferit persoanelor fizice care doresc să susțină activitatea unei organizații neguvernamentale, posibilitatea de a-și redirecționa 2% din impozitul pe venituri salariale sau din surse asimilate acestora (activități liberale, drepturi de proprietate intelectuală).

Ce costuri implică pentru dumneavoastră această donație?

Niciunul. Procentajul de 2% se aplică asupra unei sume care a fost deja plătită de dumneavoastră sau, mai bine zis, de angajatorul dumneavoastră către stat. În cazul în care alegeți să nu redirecționați, suma aferentă procentului de 2% va rămâne statului.

Cum puteți proceda?

Dacă realizați venituri salariale:

Descărcați declarația 230 de pe site-ul APC, precompletată cu datele asociației. Trebuie doar să completați cu datele personale la punctul I și să semnați.

Declarația completată trebuie depusă la Administrația Financiară de care aparțineți:

  • Fie direct, la ghișeu

  • Fie prin scrisoare cu confirmare de primire. Adresa Administrației Financiare de care aparțineți poate fi găsită aici: http://goo.gl/fPNcAk

Dacă realizați alte tipuri de venituri:

Descărcați declarația 200 de pe site-ul APC, precompletată cu datele asociației. Oricum aveți obligația de a depune această declarație până la data de 25 mai a anului curent.

Declarația completată trebuie depusă la Administrația Financiară de care aparțineți:

  • Fie direct, la ghișeu

  • Fie prin scrisoare cu confirmare de primire. Adresa Administrației Financiare de care aparțineți poate fi găsită aici: http://goo.gl/fPNcAk

-->

Proiecte

Centrul European al Consumatorilor din RomâniaFii un pacient activBugetul FamilieiTotul despre DAE

Parteneri Media

Antena 1Kanal DLion MentorTomis NewsGradinite BucurestiTatiCool

Facebook

Parteneri

InfluencerECC RomaniaZiarul de BucurestiComisia EuropeanaBEUCConsumer ChampionUniunea EuropeanaFundația Mâine va fi mai bineTrusted.roSeoMark