35 de ani de protecția consumatorilor în România!

Cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la înființarea Asociației Pro Consumatori, aducem în atenția opiniei publice aprecierile colaboratorilor și simpatizanților APC cu privire la activitatea desfășurată în domeniul apărării drepturilor și intereselor economice ale consumatorilor.

”Cu ocazia aniversării a 35 de ani de activitate a Asociației Pro Consumatori, doresc să transmit cele mai sincere felicitări întregii echipe și, în mod special, domnului Conf. univ. dr. Costel Stanciu, pentru implicarea remarcabilă în protejarea drepturilor consumatorilor din România.

Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care drepturile consumatorilor sunt esențiale pentru echilibrul pieței și respectarea cetățeanului, Asociația Pro Consumatori a demonstrat profesionalism, consecvență și o preocupare constantă pentru apărarea intereselor acestora. Prin activitatea sa, a reușit să monitorizeze și să semnaleze aspecte esențiale privind respectarea legislației și protecția consumatorilor, contribuind astfel la crearea unui climat mai echitabil și mai sigur pentru toți.

Felicitări pentru acest parcurs impresionant și pentru impactul pozitiv asupra societății!

Vă doresc mult succes în continuare în această misiune nobilă!

Adrian Călin, jurnalist A7Tv,

moderator emisiune ”Substanțial”

pag_apaConsumer Law ReadyECC-Net-Travel-App

Proiecte

Centrul European al Consumatorilor din RomâniaFii un pacient activ

Parteneri Media

Lion MentorTomis News

Facebook

Parteneri

Cristina TenuInfluencerECC RomaniaZiarul de BucurestiComisia EuropeanaBEUCUniunea EuropeanaFundația Mâine va fi mai bineTrusted.roSeoMark