4 din 10 pensionari cheltuie 100 de lei pentru masa de Paşti!

Asociația Pro Consumatori (APC) – Vocea consumatorilor din România, singura organizație de utilitate publică în domeniul protecţiei consumatorilor, statut obținut prin H.G. nr. 1106/2005, organizație cu activitate neîntreruptă de peste 32 de ani în domeniul apărării drepturilor și intereselor economice ale consumatorilor (www.apc-romania.ro), singura organizaţie din România care este membru în Organizația Europeană a Consumatorilor din anul 2005, a realizat o simulare cu privire la bugetul pe care îl poate aloca un pensionar cu pensia socială minimă garantată de 1000 de lei pentru masa de Paşti şi care consumă carne de miel.

Carnea de miel este așa de scumpă în marile magazine, încât prețurile au fost fixate pentru o 100 de grame din fiecare sortiment! În atare condiții, ne-am pus în pielea unui pensionar și am cumpărat cantitatea cea mai mică ce poate fi porționată din fiecare sortiment! Astfel, am cumpărat dintr-un magazin Carrefour 6 sortimente de carne de miel la gramajele de mai jos pentru care am plătit 33,60 lei, după cum urmează:

-         114  grame gât de miel la preţul de 24,90 lei per kg, pentru care am plătit 2,84 lei;

-         142 grame cap de miel la preţul de 9,90 lei per kg, pentru care am plătit 1,41 lei;

-         196 grame piept de miel la preţul de 39,90 lei per kg, pentru care am plătit 7,82 lei;

-         138 grame cotlet de miel la preţul de 64,90 lei per kg, pentru care am plătit 8,96 lei;

-         112 grame spată miel la preţul de 54,90 lei per kg, pentru care am plătit 6,15 lei;

-         112 grame organe miel (ficat miel) la preţul de 57,90 lei per kg, pentru care am plătit 6,48 lei.

Bucatele tradiţionale specifice pentru masa de Paşti care pot fi pregătite sau cumpărate cu suma de 100 lei sunt următoarele:

4 ouă la preţul de 0,69 lei bucata care pot fi înroşite folosind un plic de vopsea rosie cumpărat la preţul de 0,59 lei. Astfel, costul celor patru ouă roşii este de 3,35 lei.

400 grame de cozonac cu cacao la preţul de 4,99 lei.

500 grame pască la preţul de 22,99 lei.

Două porţii de borş de miel la un cost total de 10,35 lei şi care pot fi realizate din următoarele ingrediente:

-         114  grame gât de miel la preţul de 24,90 lei per kg, pentru care am plătit 2,84 lei;

-         142 grame cap de miel la preţul de 9,90 lei per kg, pentru care am plătit 1,41 lei;

-         Un morcov pentru care am plătit 0,56 lei;

-         Două cepe pentru care am plătit 0,64 lei;

-         Un ardei kapia roşu pentru care am plătit 1,61 lei;

-         Un pahar de borş din sticla de borş pentru care am plătit 1,99 lei;

-         2-3 litri de apă de la robinet;

-         1-2 linguri de pastă de tomate din borcanul de pastă de tomate pentru care am plătit 3,79 lei;

-         3 linguri de ulei din sticla de ulei pentru care am plătit 8,99 lei;

-         1 legătură de leuştean la preţul de 3,29 lei;

-         Sare după gust.

Două porţii de friptură de miel la un cost total de 18,27 lei care pot fi realizate din următoarele ingrediente:

-         196 grame piept de miel la preţul de 39,90 lei per kg, pentru care am plătit 7,82 lei;

-         138 grame cotlet de miel la preţul de 64,90 lei per kg, pentru care am plătit 8,96 lei;

-         1 legătură de usturoi verde pentru care am plătit 1,49 lei;

-         Un pahar de ulei din sticla de ulei pentru care am plătit 8,99 lei;

-         Piper după gust din plicul de piper pentru care am plătit 2,49 lei;

-         Sare după gust.

Două porţii de drob de miel la un cost total de 18,80 lei care  pot fi realizate din următoarele ingrediente:

-         112 grame spată miel la preţul de 54,90 lei per kg, pentru care am plătit 6,15 lei;

-         112 grame organe miel (ficat miel) la preţul de 57,90 lei per kg, pentru care am plătit 6,48 lei;

-         Un ou pentru care am plătit 0,69 lei;

-         Piper după gust din plicul de piper pentru care am plătit 2,49 lei;

-         Sare după gust;

-         2 legături de mărar la preţul de 1 leu pentru care am platit 2 lei;

-         1 legatură ceapă verde la preţul de 1,49 lei;

-         1 legătură de usturoi verde la preţul de 1,99 lei.

La cele de mai sus se mai adaugă:

- o pâine la preţul de 2,19 lei;

- o legătură ridichi roz la preţul de 1,69 lei;

- o sticlă de ulei la preţul de 8,99 lei;

- o sticlă de borş la pretul de 1,99 lei;

- un plic de piper la pretul de 2,49 lei;

- un borcan de pastă de tomate la preţul de 3,79 lei.

Din păcate, pentru cei 2 milioane de pensionari cu pensia socială minimă garantată de 1000 de lei masa de Paşti din acest an va fi una sărăcăcioasă!

Nu ne dorim ca acest comunicat să fie perceput ca o ofensă adusă celor două milioane de pensionari, ci ca un semnal de alarmă cu privire la situaţia economică deosebit de gravă a acestor consumatori!

pag_apaConsumer Law ReadyECC-Net-Travel-App

Proiecte

Centrul European al Consumatorilor din RomâniaFii un pacient activ

Parteneri Media

Antena 1Kanal DLion MentorTomis NewsGradinite Bucuresti

Facebook

Parteneri

Cristina TenuInfluencerECC RomaniaZiarul de BucurestiComisia EuropeanaBEUCUniunea EuropeanaFundația Mâine va fi mai bineTrusted.roSeoMark