Organizație apolitică, non-profit
Singura organizație membră a BEUC, din România
Din 1990 în protecția consumatorilor
ARDEALUL !
"Pe culmea cea mai naltă a munților Carpați se întinde o țară mândră și binecuvântată între toate țările semănate de Domnul pre pământ. … Astfel este țara Ardealului. " Astfel zicea Nicolae Bălcescu, şi tot astfel zice şi societatea comercială Producţie Ardealul S.R.L.! Ea face pateu vegetal cu "FAINoşag, pentru gust fain!". No, căz fain mai e! Ca la noi, în Argheal! Cu plante ce cresc numai' la noi, în munţii noşti'! Cu reţete străvechi, numai' prin crierii munţilor păstrate!
Dar ce spunem noi, consumatorii, căz noi doară – după cum a demonstrat dl Caragiale - şi toate gazetele cvotighiene nu sunt competinte în cauză; pântru aşa un lucru trebuie să conzultăm publicăţiunile şpeţiale, cum e bunăoară Mundus oder Ţodiacon, „Univerzal-transţedental-cosmologhişe-astronomişe-meteorologhişe Flighende Bleter", acea publicăţiune de fală care apare o dată la lună şi în care se arată ţălebritatea erughiţiunii germâne, pântru carea, ca s-o poată cineva pricepe, musai să aibă ştiinţă ghespre răţiunea pură, musai să ştie jugheca ca Kant! Aşe, no!

O fi, dar când citim că producătorul pateului vegetal Ardealul, cu fainoşag, este din Bucureşti … apar uimiri! Să fie oare o simplă dovadă de admiraţie pentru ţara Arghealului?
