Campania de informare a consumatorilor despre eficientizarea consumului de energie termică

Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România urmăreşte cu deosebit interes integrarea economiei româneşti în spaţiul unic european în ce priveşte aspectele politicii energetice.

Astfel, APC România a participat în data de 2 noiembrie 2015, în aula Academiei Române, la prezentarea oficială a studiului "Eficiența energetică — prioritate națională pentru reducerea sărăciei energetice, creșterea calității vieții și siguranța consumatorilor de energie”, lucrare realizată de Institutul de Cercetare a Calității Vieții și Institutul de Sociologie, din cadrul Academiei Române, la solicitarea Departamentului pentru eficiență energetică din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei.

Studiul a atras atenţia asupra unui nou tip de consumator vulnerabil, şi anume cel definit de conceptul de „sărăcie energetică”- este vorba despre consumatorul casnic care nu poate să achite cheltuielile privind consumul de energie, în primul rând cea termică.

Autorii propun completarea drepturilor fundamentale ale omului cu dreptul de a avea acces la energie. APC România susţine această propunere, întrucât ea se circumscrie dreptului de a avea acces la pieţe care asigură o gamă variată de produse şi servicii de calitate, aşa cum este prevăzut în art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992.

De asemenea, studiul a scos în evidență faptul că, în cazul consumului casnic de energie, diseminarea susţinută a beneficiilor către consumatorii vulnerabili, rezultate din schimbările eficiente din punct de vedere energetic, reprezintă o condiție necesară asigurării unui standard decent de viaţă cerut de contextul european, protecţia consumatorului energetic casnic ca o componentă a securităţii naţionale fiind parte a drepturilor omului.

În final, autorii studiului arată că, pentru ca aceste obiective să poată fi realizate, trebuie promovată cultura eficienţei energetice, bazată pe responsabilizarea tuturor formelor de consum, precum și repoziționarea consumatorului final în centrul viitoarelor strategii și planuri de acțiune.

Este ceea ce şi face APC România, care desfăşoară în prezent Campania de informare a consumatorilor despre eficientizarea consumului de energie termică, derulată în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Prestatorilor de Servicii de Contorizare şi Calcul al Utilităţilor. Campania îşi propune informarea consumatorilor în contextul Legii nr. 121/2014, care prevede că, până în data de 31 decembrie 2016, consumatorii de energie termică locuitori la bloc trebuie să-şi monteze repartitoare de costuri pentru încălzire și apă caldă de consum. Campania îşi propune, totodată, informarea consumatorilor cu privire la avantajele utilizării acestor dispozitive în reducerea cheltuielilor cu energia termică.

pag_apaConsumer Law ReadyECC-Net-Travel-App

Proiecte

Centrul European al Consumatorilor din RomâniaFii un pacient activ

Parteneri Media

Lion MentorTomis News

Facebook

Parteneri

Cristina TenuInfluencerECC RomaniaZiarul de BucurestiComisia EuropeanaBEUCUniunea EuropeanaFundația Mâine va fi mai bineTrusted.roSeoMark