Consumatorul digital

Zilele acestea, media ne-a informat despre acţiunea unui candidat la funcţia de preşedinte al ţării, prin care s-au trimis un milion de scrisori pe adresa unor pensionari din România. Unii destinatari (printre care şi dl C. T. Popescu, scriitor, gazetar şi pensionar) s-au întrebat de unde a cunoscut expeditorul adresele respective, precum şi faptul că aceşti destinatari sunt pensionari.

Ca instrument de obţinere a simpatiei unei părţi a populaţiei în actuala campanie electorală, această acţiune este de înţeles.

Sursa datelor pentru destinatari ne duce însă pe tărâmul protecţiei consumatorilor, unde se vorbeşte de mult despre protejarea datelor personale atunci când sunt încărcate pe internet. Se vorbeşte şi despre faptul că „persoana digitală” (exact aceste date care caracterizează individul real) poate deveni o marfă: cine deţine o bază de date de acest fel o poate vinde celor interesaţi. Iar aici, nu trebuie să ne gândim neapărat la Poşta Română sau la Casa de Pensii. În contactul zilnic cu diverşi agenţi economici, consumatorul este adesea invitat să completeze formulare sau să răspundă la întrebări despre datele personale: nume, prenume, data naşterii, adresa şi altele. Dacă este vorba despre încheierea unei poliţe de asigurare, este întrebat şi despre modelul maşinii, seria saşiului şi tot aşa. Iar la anul, va avea surpriza că aceste date sunt deja cunoscute. Dar noi comunicăm date personale în multe cazuri: la un supermarket, ca să obţinem cardul de fidelitate, la o farmacie, la altă farmacie, la un site cu vânzări online, care nu discută cu noi dacă nu ne „înregistrăm” …

De aceea, este prudent să ne gândim de două ori când furnizăm acest tip de date, ca să nu ne pomenim nici cu scrisori nesolicitate, nici cu tot soiul de sondaje de opinie, nici cu apeluri telefonice de la necunoscuţi.