Drob de miel colorat cu extract roşu din insecte!

Drob de miel cu 8 aditivi alimentari la preţul de 20,83 lei!

Drob de miel cu carne de oaie!

Drob de miel în prapur de porc!

Unul din două produse conţine făină de grâu!

Asociația Pro Consumatori, singura organizație de utilitate publică, singura organizație de consumatori din România membră a Organizaţiei Europene a Consumatorilor (BEUC), singura organizație din România membră în The Transatlantic Consumer Dialogue (TACD), cu o activitate de peste 31 de ani în domeniul apărării drepturilor și intereselor economice ale consumatorilor, a realizat o analiză a mărcilor de drob de miel comercializate în reţeaua marilor magazine. Studiul face parte din Campania naţională de informare şi educare a consumatorilor „Atenţie la etichetă!”. Experţii APC au identificat în marile magazine 6 mărci de drob de miel.  

Analiza informaţiilor de pe eticheta acestui produs a condus la următoarele concluzii:

  • în compoziţia acestui preparat au fost identificate ingrediente nespecifice acestuia cum ar fi: făina de grâu, fibre şi proteine din soia, proteine de mazăre,  proteină animală de porc, amidon, ulei de palmier, trifosfaţi, gumă guar, gumă konjac, gumă xantan, monoglutamat de amoniu, acid ascorbic, eritorbat de sodiu, acid carminic, carbonaţi de sodiu, zaharuri (maltodextrină, dextroză);

  • cantitatea de organe de miel din compoziţia acestui produs variază între 60,4% şi 85%;

  • unul din două produse conţine făină de grâu;

  • numărul maxim de aditivi alimentari din compoziţia acestui preparat este de 8;

  • valoarea energetică a acestui produs variază între 100 kcal şi 313 kcal;

  • cantitatea de proteine variază între 10,2 grame şi 22,1 grame;

  • cantitatea de sare variază între 1,07 grame şi 2,3 grame;

  • cantitatea de grăsimi variază între 2 grame şi 21 grame.

“Drobul de miel este un preparat alimentar nelipsit de pe masa de Paşte, foarte uşor de preparat, fapt pentru care recomand realizarea acestuia în casă. Din păcate, varianta industrială a acestui produs alimentar conţine o încărcătură chimică ridicată, care la unele mărci ajunge pâna la 8 aditivi alimentari, iar unele ingrediente din compoziţia acestui produs nu au nimic în comun cu reţeta tradiţională bazată pe organe de miel, prapur de miel, ouă, verdeţuri (ceapă verde, usturoi verde, mărar şi pătrunjel), ulei de floarea soarelui, piper şi sare. Le recomand consumatorilor să nu se lase induşi în eroare de preţul mic şi ambalajul atrăgător al drobului de miel din magazine, să citească eticheta şi să cumpere numai acele mărci care respectă reţeta tradiţională.” Conf. univ. dr. Costel Stanciu, Preşedinte Asociaţia Pro Consumatori.

Parteneri

Cristina TenuInfluencerECC RomaniaZiarul de BucurestiComisia EuropeanaBEUCUniunea EuropeanaFundația Mâine va fi mai bineTrusted.roSeoMark