Organizație apolitică, non-profit
Singura organizație membră a BEUC, din România
Din 1990 în protecția consumatorilor
La Guvern, despre limitarea plăţilor cash
Cancelaria Primului Ministru a organizat în data de 8 noiembrie 2023 o întâlnire cu societatea civilă pentru a lua act de impactul generat de Legea 296 din 26 octombrie 2023 privind, între altele, plafonarea pentru efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi în numerar. Au fost invitaţi: Confederaţia consilului naţional al întreprinderilor private mici şi mijlocii, Confederaţia patronală „Concordia”, Asociaţia română a băncilor, Consiliul patronatelor bancare din România, Federaţia patronală română din industria alimentară „Romalimenta”, Asociaţia companiilor de distribuţie din România, Asociaţia naţională a comercianţilor mici şi mijlocii din România, Liga asociaţiilor producătorilor agricoli din România „LAPAR”, Federaţia naţională „Pro Agro”, Camera consultanţilor fiscali, Corpul experţilor contabili şi contabililor autorizaţi din România, Federaţia asociaţiilor de consumatori, Asociaţia „Pro Consumatori”, Asociaţia municipiilor din România, Asociaţia oraşelor din România, Asociaţia comunelor din România. Au luat parte şi reprezentanţi ai altor entităţi din sfera societăţii civile. De asemenea, au fost prezenţi şi delegaţi ai unor ministere.
Dintre luările de cuvânt, am reţinut următoarele:
- dl O. Gheorghe, consilier de stat şi organizatorul întâlnirii, a remarcat „o scăpare”, în sensul că nu a fost invitată Autoritatea naţională pentru protecţia consumatorilor. Altfel, sunt prezenţi toţi factorii participanţi în lanţul de producţie, de la producător la consumator.
- În general, reprezentanţii asociaţiilor patronale sau profesionale au profitat de ocazie pentru a-şi prezenta diverse doleanţe, fără legătură cu problema plafonării plăţilor în cash. De ex., reprezentantul serviciilor auto s-a plâns că 70% din reparaţii sunt făcute de entităţi nefiscalizate, dar fără a prezenta dovezi care să sprijine această afirmaţie serioasă.
- pe planul activităţilor agricole, reprezentanţii de profil au arătat că majoritatea fermelor din România sunt de subzistenţă, iar dintre acestea doar 30% au cont bancar.
- reprezenantul lanţului de supermarketuri „Auchan” a informat că 65% din plăţi sunt făcute cu bani lichizi.
- Consiliul patronatelor bancare apreciază că clienţii nu trebuie forţaţi, ci stimulaţi în folosirea anumitelor instrumente de plată.
- Federaţia asociaţiilor de consumatori apreciază că este un demers bun.
- Asociaţia Pro Consumatori: agenţii economici transferă orice cost nou asupra consumatorilor; este important ca consumatorul să fie liber să aleagă forma de plată.
- Asociaţia de plăţi electronice sprijină poziţia APC; informează că plăţile se fac, în general, pe o rază de 100 km de domiciliu.
- reprezentul HORECA a deplâns situaţia în care se află acest sector, unde, afirmă domnia sa, profitul este de sub 10%.
- delegatul Asociaţiei române a băncilor a informat că 31% dintre români nu au cont la bancă, situaţia fiind prezentă mai ales în mediul rural.
- din partea Camerei consultanţilor fiscali am fost informaţi că masa monetară sub formă de bani lichizi este generată în primul rând de Guvern, care plăteşte în cash salariile funcţionarilor publici. Ca un comentariu, nu putem decât să ne exprimăm stupoarea în faţa acestei declaraţii, autorităţile publice fiind, dimpotrivă, în prima linie a introducerii plăţilor prin intermediul conturilor bancare.
- Federaţia „Romalimenta” a punctat faptul că majoritatea producătorilor de produse alimentare fac şi distribuţia acestora. Infrastructura din mediul rural este nesatisfăcătoare, lipsesc bancomatele, pos-urile şi alte echipamente bancare.
- Asociaţia de plăţi electronice sprijină plata cu cardul bancar şi nu recomandă consumatorilor să cumpere de la magazine on-line care afirmă că accepta şi plăţi în bani lichizi.
În ansamblu, cei prezenţi la întâlnirea de miercuri şi-au exprimat dorinţa ca limitarea plăţilor cash să fie anulată.
Este un fapt care vine în spijinul deciziei luate de Primul Ministru, care a anunțat, marți, că vor fi revizuite prevederile privind limitarea plăților cash.