Pomelo din China cu trei tipuri de pesticide retras din 484 magazine!

Asociația Pro Consumatori (APC) – Vocea consumatorilor din România, organizație de utilitate publică, statut obținut prin H.G. nr. 1106/2005, organizație cu activitate neîntreruptă de peste 32 de ani în domeniul apărării drepturilor și intereselor economice ale consumatorilor (www.apc-romania.ro), membru în Organizația Europeană a Consumatorilor din anul 2005, singura organizație de consumatori din România calificată să introducă acțiuni în justiție în baza Directivei nr. 1828/2020 privind acțiunile în reprezentare pentru protecția intereselor colective ale consumatorilor (https://ec.europa.eu/info/sites/default/files/romania_country_fich_en_2.pdf, a luat act cu îngrijorare de notificarea transmisă de România în data de 3 martie 2022, ora 15.45 pe platforma RASFF (Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente și Furaje) a Comisiei Europene cu privire la  identificarea în fructul pomelo a trei tipuri de pesticide (dinotefuran, isoprocarb și lufenuron), dintre care două pesticide, dinotefuran și isoprocarb, nu sunt autorizate a se folosi în Uniunea Europeană. Limita maxim admisă pentru cele trei tipuri de pesticide a fost depășită de 4,2 ori în cazul pesticidului dinotefuran, de 4,5 ori în cazul pesticidului isoprocarb și de 1,2 ori în cazul pesticidului lufenuron. Din conținutul notificării reiese că s-a dispus măsura rechemării de la consumatori a fructelor comercializate, respectiv măsura distrugerii cantităților care nu au fost comercializate, fără a se indica cantitatea retrasă de la comercializare. Potrivit informațiilor de pe site-ul ANSVSA fructele pomelo aparțin Lotului 8340 importat de SC Karema SRL din China și au fost retrase din 304 magazine Penny, din 80 magazine Mega Image, din 55 magazine Carrefour, din 29 magazine Metro, din 8 magazine Selgros şi din 4 magazine Profi. Din păcate, din conținutul niciuneia din cele trei notificări de pe site-ul ANSVSA nu reiese perioada în care au fost comercializate aceste fructe în magazinele din care s-au retras.

„Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor nu oferă pe site-ul acesteia informații esențiale pentru consumatori cu privire la fructele pomelo în conținutul cărora au fost depistate reziduuri de pesticide peste limita maxim admisă, respectiv valoarea identificată pentru fiecare tip de pesticid, precum și care este limita maxim admisă pentru fiecare tip de pesticid. ANSVSA încalcă unul din drepturile fundamentale ale consumatorilor și anume dreptul de fi informaţi, în mod complet, corect şi precis cu privire la aceste incidente comerciale care pun în pericol sănătatea și viața acestora.” Conf. univ. dr. Costel Stanciu, președinte Asociația Pro Consumatori.

 

Știri

Fii alături de APC!

Fii alături de APC!

MONITORUL PRETURILOR

MONITORUL PRETURILOR

pag_apaConsumer Law ReadyECC-Net-Travel-App

Proiecte

Centrul European al Consumatorilor din RomâniaFii un pacient activ

Parteneri Media

Antena 1Kanal DLion MentorTomis NewsGradinite Bucuresti

Facebook

Parteneri

Cristina TenuInfluencerECC RomaniaZiarul de BucurestiComisia EuropeanaBEUCUniunea EuropeanaFundația Mâine va fi mai bineTrusted.roSeoMark