SCRISOARE DESCHISĂ

Mișcarea consumatoristă a luat act, cu îngrijorare, de retragerea Proiectului de Ordin privind informarea consumatorilor de către operatorii economici cu privire la adaosul comercial aplicat produselor comercializate în raport cu prețul de achiziție, inițiat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și aflat în consultare publică pe site-ul autorității până la data de 28 martie 2025.

Stimate domnule Cristian Victor Popescu Piedone – Președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor,

Confederația Națională a Federațiilor și Asociațiilor de Consumatori (Convenția CONROM), reprezentată de ing. Vasile Cazan, și Asociația Pro Consumatori (APC), reprezentată de conf. univ. dr. Costel Stanciu, în baza protocolului de colaborare încheiat între cele două entități pentru desfășurarea activităților comune de apărare a drepturilor și intereselor economice ale consumatorilor pe parcursul anului 2025, în calitate de organizații de consumatori care au susținut inițiativa legislativă a Autorității privind afișarea adaosului comercial pe eticheta de preț a fiecărui produs alimentar, vă solicită să ne comunicați motivele care au stat la baza retragerii proiectului de ordin menționat.

Reiterăm, în cele ce urmează, argumentele care au fundamentat susținerea de către mișcarea consumatoristă din România a acestui proiect:

1. Protecția consumatorilor la nivel european
Articolul 169 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prevede că „pentru a promova interesele consumatorilor și pentru a asigura un nivel ridicat de protecție a acestora, Uniunea Europeană contribuie la protecția sănătății, a siguranței și a intereselor economice ale consumatorilor.”
De asemenea, articolul 38 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene întărește protecția consumatorilor, stipulând că politicile Uniunii trebuie să asigure un nivel ridicat de protecție.

2. Concurență neloială și lipsa transparenței în formarea prețurilor
Produsele alimentare românești sunt dezavantajate pe piață din cauza aplicării netransparente a unor adaosuri comerciale diferite pentru produse din aceeași categorie. Această practică favorizează vânzarea mărcilor proprii ale magazinelor, care beneficiază de adaosuri comerciale mai mici.
În schimb, mărcile autohtone ale producătorilor români sunt afectate de adaosuri comerciale care se apropie sau chiar depășesc 100% față de prețul de achiziție, ceea ce le reduce semnificativ competitivitatea.

3. Încălcarea legislației privind concurența
Menținerea unor adaosuri comerciale netransparente, prin aplicarea unor condiții inegale pentru prestații echivalente (adaosuri diferite pentru produse din aceeași categorie), contravine articolului 5, litera d) din Legea concurenței nr. 21/1996, precum și articolului 101, litera d) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Solicitare
Mișcarea consumatoristă din România solicită transparentizarea formării prețurilor la raft, măsură esențială pentru protejarea puterii de cumpărare a consumatorilor.

Concluzie
Afișarea clară și transparentă a adaosurilor comerciale practicate de fiecare magazin pentru fiecare produs va contribui la eliminarea manipulării consumatorilor prin prețuri înșelătoare, în beneficiul unei concurențe loiale și al informării corecte a publicului.

Cu stimă,

Confederația Națională a Federațiilor și Asociațiilor de Consumatori (Convenția CONROM)
Ing. Vasile Cazan

Asociația Pro Consumatori (APC)
Conf. univ. dr. Costel Stanciu

 

Parteneri

Cristina TenuInfluencerECC RomaniaZiarul de BucurestiComisia EuropeanaBEUCUniunea EuropeanaFundația Mâine va fi mai bineTrusted.roSeoMark