S.O.S economia rurală!

Asociația Pro Consumatori, organizație de utilitate publică cu activitate de peste 30 de ani în domeniul protecției consumatorilor, a lansat astăzi, 16 noiembrie 2020, Campania națională de informare, educare și conștientizare a consumatorilor intitulată S.O.S. economia rurală. Ne-am propus prin această campanie să convingem Guvernul României să renunțe la interzicerea activităților de comerț din piețele agroalimentare de tip hală, deoarece menținerea acestei măsuri va duce la falimentarea a sute de mii de producători/comercianți locali care depind de aceste piețe pentru a-și valorifica produsele agricole obținute de pe suprafețele lor de teren agricol.

Prin Hotărârea nr. 52/2020  privind stabilirea unor măsuri suplimentare necesar a fi aplicate pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, Comitetul Național pentru Situații de Urgență, organism interministerial, a propus începând cu data de 9 noiembrie 2020, timp de 30 de zile, suspendarea activității:

-        piețelor agroalimentare în spatii închise (cele tip hală),

-        târgurilor,

-        bâlciurilor,

-        piețelor mixte,

-        piețelor volante.

În schimb a permis activitatea piețelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecție sanitară. Această derogare nu va putea fi pusă în aplicare din cauza scăderii temperaturii la valori apropiate de zero grade Celsius.

O astfel de măsură propusă de Comitetul Național pentru Situații de Urgență a paralizat activitatea economică a micilor producători/comercianți care aveau ca singură sursă de asigurare a veniturilor necesare acoperirii unor nevoi de bază ale existenței, valorificarea surplusului de recoltă obținută de pe terenul agricol proprietate personală, respectiv vânzarea de legume/fructe de către micii comercianți achiziționate de la micii producători agricoli.

Măsura închiderii tuturor piețelor românești de legume/fructe afectează și acea categorie de consumatori care face diferența între fructele/legumele aduse de la mii de km distanță de România, pline de pesticide, ceruite și care se găsesc în structurile comerciale ale altor țări construite pe teritoriul României, în care producătorii autohtoni de legume/fructe nu au acces.

Mii de tone de legume/fructe românești, fără pesticide, vor ajunge la groapa de gunoi, nicidecum în farfuria românilor!

În această perioadă, marcată de criza sanitară generată de Covid 19, cetățenii României ar fi avut nevoie de o alimentație sănătoasă, preponderent bogată în legume/fructe autohtone, de acei antioxidanți care se găsesc din abundență în legumele/fructele culese toamna de pe câmpurile țării!

Prevenția prin susținerea de către stat a unei alimentații sănătoase nu a făcut parte din programul politic al niciunui partid politic în ultimii 30 de ani. Nici acest guvern nu a înțeles că alimentația sănătoasă este o problemă de siguranță națională și trebuie tratată ca atare cu măsuri care să-i protejeze și să-i susțină prin subvenții pe micii producători agricoli, nu să le închidă piețele în care își vindeau recolta obținută cu multă trudă și costuri mari pe parcursul unor luni marcate de secetă!

APC solicită, în mod public, primului-ministru al Guvernului României, domnului Ludovic Orban să revină asupra măsurii de închidere a piețelor românești, în cel mai scurt timp posibil, pentru a nu fi părtaș la falimentarea a sute de mii de afaceri românești cu activitate în domeniul producerii/comercializării hranei românilor!

-->

Proiecte

Centrul European al Consumatorilor din RomâniaFii un pacient activBugetul FamilieiTotul despre DAE

Parteneri Media

Antena 1Kanal DLion MentorTomis NewsGradinite BucurestiTatiCool

Facebook

Parteneri

InfluencerECC RomaniaZiarul de BucurestiComisia EuropeanaBEUCConsumer ChampionUniunea EuropeanaFundația Mâine va fi mai bineTrusted.roSeoMark