Organizație apolitică, non-profit
Singura organizație membră a BEUC, din România
Din 1990 în protecția consumatorilor
Este iarnă, cu temperaturi de minus 18 grade. Şi, în aceste condiţii, mii de blocuri nu sunt alimentate cu agent termic. Oamenii tremură pe stradă, oamenii tremură în casă. Primarul capitalei recomandă cetăţenilor să plece din oraş, găsindu-şi adăpost pe la rude. Reparaţiile vor dura câteva săptămâni.
Dar staţi, nu vă grăbiţi! Despre ce oraş vorbim? Este vorba de Kiev şi Harkov, unde fraţii ruşi atacă nemilos centralele termice ale fraţilor ucraineni. Se folosesc rachete cu viteză de câteva ori mai mare ca a sunetului, sute de drone şi alte forme de bombardament.
Situaţia este similară la Bucureşti: mii de blocuri nu au apă caldă nici la baie, nici în calorifere. Locuitorii improvizează soluţii de avarie, majoritatea încercând să se încălzească de la aragazul din bucătărie. Singura diferenţă între Kiev şi Bucureşti, în această criză, constă în cauza avariei: aici nu avem bombardamente, aici avem pierderi de apă caldă care se scurge din conducte în pământ, astfel că centralele din Nord, Sud, Est, Vest sau Nord-prin-Nord-Vest trebuie să funcţioneze ca un motor supraîncălzit. Şi se defectează. Pierderile sunt impresionante: 2000 tone pe zi!
Cum s-ar putea elimina aceste pierderi? Simplu, prin realizarea de lucrări de reparaţii şi înlocuire a conductelor vechi de zeci de ani. Iar dacă la Kiev ştim bine cine provoacă avarii, ofiţerul KGB Vladimir Putin, la Bucureşti ştim cine nu a mişcat un deget pentru astfel de reparaţii: Gabriela Firea, Sorin Oprescu, Adriean Videanu, Traian Băsescu, Viorel Lis, Victor Ciorbea, Crin Halaicu.