Turism, consumatori si pandemie

Pe 17 iunie 2021, APC a luat parte (prin internet) la întâlnirea organizată de BEUC având ca temă modelul de afaceri al sectorului de turism. Organizatorul, Steven Berger, a prezentat motivele acestei întâlniri, care are în vedere elaborarea unui material prin care se cere modificarea modelului de afaceri al agenţiilor de turism şi al companiilor de transport aviatic. Este o necesitate care decurge din problemele generate pentru consumatori de pandemie :

- consumatorii nu-şi pot recupera preţul plătit în avans decât după multe luni de insistenţe;

- agenţiile de turism şi companiile aviatice care au probleme cu lichidităţile nu sunt capabile să ramburseze banii consumatorilor în termen legal şi au săvârşit numeroase încălcări ale legislaţiei (de ex. se impun vouchere în loc de restituiri).

Din partea asociaţiei germane a consumatorilor a fost prezentat un studiu, efectuat la cererea Univerităţii din Lucerna (Elveţia). Concluziile acestuia consideră că trebuie implementate modificări, cea mai importantă fiind aceea care face a un consumator să achite înainte de rezervarea biletului de avion doar 20% din preţ, iar restul la check-in. În acest caz, agenţiile de turism şi companiile aviatice vor trebui să se împrumute de la bănci, ceea ce ar genera un cost adiţional de 3%. Această creştere, apreciază asociaţia germană, este suportabilă atât pentru companii, cât şi pentru consumatori.

În cadrul discuţiilor, reprezentanţii diverselor asociaţii de consumatori şi-au expus opiniile, în unele cazuri divergente, datorită complicaţiilor legislative. S-a ridicat şi problema consumatorilor care sunt nevoiţi să renunţe la bilet şi care nu sunt despăgubiţi.

În continuare, BEUC va redacta o luare de poziţie în care va cere instituţiilor europene măsuri de revizuire a legislaţiei din domeniul turistic.

Știri

Fii alături de APC!

Fii alături de APC!

MONITORUL PRETURILOR

MONITORUL PRETURILOR

pag_apaConsumer Law ReadyECC-Net-Travel-App

Proiecte

Centrul European al Consumatorilor din RomâniaFii un pacient activ

Parteneri Media

Antena 1Kanal DLion MentorTomis NewsGradinite Bucuresti

Facebook

Parteneri

Cristina TenuInfluencerECC RomaniaZiarul de BucurestiComisia EuropeanaBEUCUniunea EuropeanaFundația Mâine va fi mai bineTrusted.roSeoMark