Organizație apolitică, non-profit
Singura organizație membră a BEUC, din România
Din 1990 în protecția consumatorilor
15 martie 2011 – APC Romania prezintă, cu ocazia Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor, un set de recomandări în vederea consolidării protecţiei consumatorului de servicii financiare.
Recomandările sunt un răspuns la angajamentul G20 de la Summit-ul de la Seul din noiembrie 2010 privind protecţia consumatorilor în domeniul serviciilor financiare.
Bazându-se pe dovezi clare venite din partea consumatorilor, privind numărul tot mai mare de plângeri din domeniul serviciilor financiare, APC România face o serie de recomandări care să evidenţieze ceea ce se poate face pentru a sprijini corectitudinea, siguranţa, accesibilitatea şi concurenţa serviciilor financiare pentru consumatori.
Peste 150 de milioane de consumatori, în întreaga lume, aderă la piaţa serviciilor financiare în fiecare an. Consumatorii din întreaga lume – atât din ţările bogate cât şi din cele sărace – „ susţin” în fiecare zi piaţa serviciilor financiare.
Aceste recomandări sunt produsul unui sentiment comun de furie în cadrul mişcării consumatoriste, a faptului că drepturile consumatorilor de servicii financiare au fost neglijate de prea mult timp. Ele oferă un set clar şi cuprinzător de cereri pentru ameliorarea semnificativă a protecţiei financiare pentru consumatorii de pretutindeni.
"Cooperarea internaţională privind protecţia consumatorilor de servicii financiare oferă un potenţial economic substanţial guvernelor. Acest lucru poate fi realizat prin coordonarea în ceea ce priveşte cercetarea, dezvoltarea de standarde şi linii directoare, prin schimbul de bune practici şi prin evitarea crizelor costisitoare” a precizat Dl. Costel Stanciu, Preşedintele APC Romania.
APC România solicită realizarea următoarelor:
Totodată, la 15 martie, pentru a marca Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România (APC România), în calitate de iniţiatori şi parteneri ai Programului Naţional de Educaţie Financiară „Bugetul Familiei”, lansează spre dezbatere propunerea de Strategie Naţională pentru Educaţie Financiară.
Strategia Naţională este menită de a asigura o viziune de ansamblu asupra educaţiei financiare în România. Scopul acestei strategii este de a crea un cadru pe care toate organizaţiile care sunt implicate în educaţia financiară, dar şi în elaborarea politicilor din acest domeniu, să îl găsească util şi să le ofere un ghid în dezvoltarea de programe de educaţie financiară pentru următorii cinci ani.
În acest sens, Strategia Naţională identifică patru obiective primare: creşterea conştientizării şi a accesului la educaţie financiară; identificarea şi integrarea competenţelor financiare principale; consolidarea programelor care oferă educaţie financiară; identificarea şi promovarea practicilor eficiente.
Propunerea de Strategie poate fi consultată pe www.bugetulfamiliei.ro
Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor are loc la 15 martie, în fiecare an. Este ziua internaţională de acţiune, de sensibilizare si lobby a organizaţiilor de consumatori din întreaga lume. Data de 15 martie marchează ziua în care preşedintele John F. Kennedy a declarat în faţa Congresului american: "Consumatorii, prin definiţie, suntem noi toţi. Ei sunt cel mai mare grup economic, afectat de aproape fiecare decizie economică publică şi privată. Cu toate acestea, ei sunt singurul grup important [...] ale cărui opinii sunt de multe ori neauzite.„