Somaţie publică adresată Primului Ministru al României, domnul Florin Câţu!

Asociaţia Pro Consumatori, organizaţie de utilitate publică, cu peste 31 de ani în domeniul apărării drepturilor şi intereselor consumatorilor români, prin prezenta somaţie publică, îi solicită Primului Ministru al României, domnul Florin Câţu, de Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor (15 martie), ca în următoarele 10 zile să-şi ceară scuze public faţă de milioanele de români pe care i-a insultat în data de 12 martie 2021 în cadrul unei conferinţe de presă (Declarație de presă susținută de premierul Florin Cîțu, la Palatul Victoria (gov.ro)) când a făcut următoarea declaraţie: ”… În acelaşi timp, în România, de un an de zile, există o campanie împotriva acestor acţiuni pe care le ia Guvernul de a opri pandemia. Există o campanie împotriva portului măștii în spațiul public, există o campanie împotriva măsurilor de distanțare şi există o campanie împotriva vaccinării. Din punctul meu de vedere, aceste acțiuni sunt similare cu acțiunea unor teroriști, pentru că a zădărnici această acțiune, această activitate a Guvernului, care are ca obiectiv îmbunătățirea sănătății tuturor românilor, este o acţiune care încearcă să submineze autoritatea statului, fără date.”

Faţă de declaraţia Primului Ministru, Asociaţia Pro Consumatori face următoarele precizări:

Asociaţia Pro Consumatori a atras atenţia prin intermediul a 10 comunicate (Asociaţia Pro Consumatori solicită demisia preşedintelui ANPC, Eduardt Cozminschi (apc-romania.ro), APC solicită demisia ministrului sănătății, Nelu Tătaru! (apc-romania.ro), ANPC susţine ştirile Fake news! (apc-romania.ro), Boicotați comerciantii care vând măști neconforme! (apc-romania.ro), Numai o mască din cinci asigură protecţia copiilor împotriva SARS-Cov-2! (apc-romania.ro), Şcoală fără mască! (apc-romania.ro), Măștile fashion nu ne protejează împotriva SARS-CoV-2! (apc-romania.ro), ANPC reglementează măştile de bal mascat! (apc-romania.ro)Comercianţii au furat startul la acoperitoare faciale! (apc-romania.ro), APC a solicitat ANPC-ului să organizeze dezbatere publică pentru acoperitoarele faciale de utilizat în colectivitate! (apc-romania.ro), începând cu luna iunie a anului trecut asupra neconformităţii măştilor de protecţie respiratorie purtate de consumatori de la data de 16 martie 2020, situaţie care se menţine şi în prezent. Abia în a doua jumătate a lunii noiembrie 2020 Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a început să transmită primele alerte referitoare la măştile de protecţie respiratorie neconforme, neconformitatea fiind constatată doar în baza absenţei certificatului de conformitate a lotului verificat. ANPC nu a realizat analize de laborator în baza cărora să se constate dacă parametrii de siguranţă mentionaţi în certificatul de conformitate al lotului respectiv corespund cu parametrii determinaţi în laborator. În concluzie, consumatorii sunt obligaţi să poarte măşti de protecţie respiratorie neconforme care nu-i protejează împotriva virusului SARS-CoV-2, dimpotrivă le creează probleme de sănătate prin opturarea oxigenării corpului, mare parte din dioxidul de carbon expirat ajungând înapoi în organism. Guvernul prin instituţiile din subordinea acestuia are obligaţia să asigure consumatorilor accesul la măşti de protecţie conforme! Guvernul i-a obligat pe consumatori să poarte măşti de protecţie fără a le oferi acestora siguranţă în privinţa achiziţiilor de măşti de protecţie respiratorie conforme. Societatea civilă din care face parte şi Asociaţia Pro Consumatori s-a opus purtării măştilor de protecţie respiratorie neconforme care ne îmbolnăvesc. Asociaţia Pro Consumatori s-a opus, de asemenea folosirii măştilor de protecţie respiratorie neconforme de către elevii din clasele primare la orele de educaţie fizică. Cu privire la afirmaţia premierului că “există o campanie împotriva vaccinării” menţionăm faptul că o parte semnificativă a societăţii civile, peste 5 milioane de consumatori (Barometru - Național - Ianuarie 2021 (final).pdf - Google Drive), din care fac parte şi membrii Asociaţiei Pro Consumatori, nu s-a declarat împotriva vaccinării, ci împotriva obligativităţii vaccinării, ceea ce este cu totul altceva. Premierul României ar trebui să ştie că niciun act medical nu poate fi realizat fără consimţământul informat al pacientului/consumatorului, aşa cum prevede Legea drepturilor pacientului.

Prin declaraţia sa Premierul României a încălcat în primul rând Constituţia României, respectiv articolul 30, aliniat (1) şi (7) care precizează următoarele: (1) Libertatea de exprimare a gândurilor, ... prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. (7) Sunt interzise de lege ... incitarea la discriminare,... Premierul României prin afirmaţia publică de mai sus a comis infracţiunea de “incitarea la ură sau discriminare” prevăzută în Codul penal al României la articolul 369 „Incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.” Pentru fapta săvârşită Premierului României îi sunt aplicabile şi dispoziţiile Ordonanței nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, respectiv articolul 1, aliniat 1 si 2, litera d cu VIII, astfel: (1) În România, stat de drept, democratic și social, demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane reprezintă valori supreme și sunt garantate de lege. (2) Principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea următoarelor drepturi: d) drepturile civile, în special:... (viii) dreptul la libertatea de opinie și de exprimare. În acelaşi act normativ se precizează la articolul 2, aliniat 4 faptul că „Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități atrage răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe, dacă nu intră sub incidența legii penale.” Premierul României prin fapta săvârşită le-a încălcat consumatorilor prezenţi la toate protestele autorizate pe perioada crizei sanitare dintre care amintim şi protestul din data de 7 martie 2021 la care au participat peste 5000 de consumatori, dreptul la demnitatea personală, aşa cum este descris la articolul 15 „Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale ...acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva...unui grup de persoane sau unei comunități.”

În situaţia în care Premierul României nu-şi va cere scuze în mod public în cadrul unei conferinţe de presă vom purcede în primul rând la sesizarea Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, după ce această instituţie se va pronunţa vom depune o plângere penală împotriva domniei sale.

“Etichetarea a milioane de români ca fiind terorişti de către Primul Ministru al României, domnul Florin Câţu, făcută în data de 12 martie 2021 în cadrul declaraţiei de presă susţinută la Palatul Victoria, deoarece nu sunt de acord cu purtarea unor măşti de protecţie respiratorie neconforme şi cu obligativitatea vaccinării populaţiei României, constituie o încălcare a articolului 30 din Constituţia României, incitarea la discriminare, faptă ce trebuie pedepsită de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării – garantul respectării şi aplicării principiului nediscriminării, care potrivit legii se poate sesiza din oficiu. Totodată, le recomand tuturorconsumatorilor care au fost ofensaţi de declaraţia Premierului României să sesizeze această instituţie (Depune o petiție - CNCD)” conf. univ. dr. Costel Stanciu, Preşedinte Asociaţia Pro Consumatori.

pag_apaConsumer Law ReadyECC-Net-Travel-App

Proiecte

Centrul European al Consumatorilor din RomâniaFii un pacient activ

Parteneri Media

Antena 1Kanal DLion MentorTomis NewsGradinite Bucuresti

Facebook

Parteneri

Cristina TenuInfluencerECC RomaniaZiarul de BucurestiComisia EuropeanaBEUCUniunea EuropeanaFundația Mâine va fi mai bineTrusted.roSeoMark