Cardul de sănătate va bloca accesul pacienţilor din mediul rural la serviciile de sănătate

APC Romania condamnă public lipsa de realism şi viziune a celor două instituţii ale statului român, Ministerul Sănătaţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sanătate, faţă de modul în care înţeleg să legifereze şi să coordoneze aspectele ce ţin de implementarea cardului de sănătate în sistemul naţional de sănătate.

Instituţiile mai sus menţionate nu ţin cont de realitatea economică şi socială a pacienţilor din mediul rural, respectiv veniturile foarte mici, vârsta înaintată şi starea precară de sănătate, nivelul scăzut de educaţie, lipsa de experienţă privind folosirea unui card cu cod pin, absenţa infrastructurii de transport şi distanţele mari faţă de  reşedinţa de judeţ (locul în care se afla sediul Casei Judeţene de Sănătate).

Având în vedere cele menţionate, APC Romania solicită celor doua instituţii să aducă următoarele completări actelor normative referitoare la cardul de sănătate, astfel:

  • folosirea în paralel, timp de un an de zile, a sistemului actual de acces la servicii de sănătate decontate, bazat pe adeverinţă, concomitent cu cardul de sănătate;
  • alocarea sumelor necesare realizării unei campanii naţionale de informare şi educare a pacienţilor pe durata unui an, campanie care să înceapă în cel mai scurt timp şi care trebuie realizată împreună cu cele mai active asociaţii non-profit cu expertiză în domeniul serviciilor medicale. Dintre temele acestei campanii, consideram ca ar trebui să nu lipsească: prezentarea drepturilor şi obligaţiilor pacienţilor în vederea constientizării importanţei cunoasterii acestora; prezentarea tuturor aspectelor ce ţin de utilizarea în cunoştinţă de cauză a cardului de sănătate; locul şi rolul medicului de familie în cadrul sistemului de sănătate; locul şi rolul farmacistului în cadrul sistemului de sănătate; locul şi rolul casei de sănătate în actualul sistem de sănătate; locul şi rolul altor furnizori de servicii de sănătate; importanţa citirii prospectului la medicamente şi a constientizării reacţiilor advese specific oricărui tip de medicament; efectele automedicaţiei asupra înrăutăţirii stării de sănătate.
  • prelungirea termenului necesar pentru eliberarea unui nou card de sănătate de la 30 de zile la 60 de zile, în situaţia pierderii, furtului, schimbării de nume şi a altor aspecte ce ţin de funcţionarea acestuia, atât din punct de vedere legal, cât şi tehnic;
  • abilitarea legală a medicilor de familie pentru preluarea  rezolvării problemelor ce ţin de situaţiile de înlocuire a cardului de sănătate, în schimbul încasării de către acesţia a taxelor aferente acestui demers, la care se adaugă cheltuielile poştale şi un comision de 10% aplicat la cheltuiala totală generată de inlocuirea cardului.
     

“Statul român, prin intermediul celor două instituţii, Ministerul Sănătaţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, trebuie să acorde importanţa cuvenită funcţionării sistemului naţional de sănătate şi să se implice în rezolvarea aspectelor de natură tehnică, precum şi în informarea şi educarea pacienţilor. Conform raportului ”Puterea pacienţilor europeni – opţiuni şi implicaţii” – publicat la Bruxelles, Romania ocupa locul 30 din cele 50 de ţări europene avute în vedere la realizarea cercetarii, în ceea ce priveste nivelul de informare şi educare al pacienţilor. Alfabetizarea pacienţilor cu privire la drepturile lor este esenţială, iar sănătatea nu trebuie să depindă de puterea de cumpărare a acestora” a precizat Președintele APC România, conf. univ. dr. Costel Stanciu.

Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România (APC România) este o organizaţie neguvernamentală, apolitică şi nonprofit, înfiinţată în 10 februarie 1990. APC-România este singura organizație de utilitate publică, membră a Organizaţiei Europene a Consumatorilor - BEUC, care are ca principal obiectiv apărarea, promovarea şi reprezentarea prin toate mijloacele legale ale drepturilor şi intereselor consumatorilor în raporturile cu operatorii economici şi instituţiile statului.

 

Știri

Fii alături de APC!

Fii alături de APC!

MONITORUL PRETURILOR

MONITORUL PRETURILOR

pag_apaConsumer Law ReadyECC-Net-Travel-App

Proiecte

Centrul European al Consumatorilor din RomâniaFii un pacient activ

Parteneri Media

Antena 1Kanal DLion MentorTomis NewsGradinite Bucuresti

Facebook

Parteneri

Cristina TenuInfluencerECC RomaniaZiarul de BucurestiComisia EuropeanaBEUCUniunea EuropeanaFundația Mâine va fi mai bineTrusted.roSeoMark