pag_apa

TU ŞTII CE APĂ BEI?

Un proiect realizat de

Asociaţia Pro Consumatori cu sprijinul societăţii Apa Nova

Asigurarea accesului la apă potabilă a consumatorilor constituie un serviciu esenţial, înscris în cadrul Principiilor Directoare pentru Protecţia Consumatorilor, adoptate de Organizaţia Naţiunilor Unite.

Pentru furnizorul de apă potabilă din Bucureşti, Apa Nova, ca furnizor al unui serviciu public în baza unui contract de concesiune, respectarea parametrilor impuşi de reglementările legale este o condiţie esenţială, astfel încât asigurarea unui produs final cu caracteristici de inocuitate totală constituie însuşi rostul funcţionării sale. De asemenea, la baza procesului de producţie al apei fiind aspecte atât de specifice, o informare ţintită către public este benefică în sensul înţelegerii procesului de producţie şi livrare a apei către populaţie.

De asemenea, în contextul diferenţelor majore dintre percepţie şi realitate, în cazul unor subiecte mai puţin stăpânite de publicul larg, cum este cazul producţiei şi distribuţiei apei potabile, dar şi al spaţiului digital în care „fake news”-urile bazate pe informaţii uneori alarmiste se propagă cu rapiditate, este recomandată şi o informare ţintită pe diferite grupuri de consumatori cu privire la caracteristicile esenţiale ale apei.

***

FLYERELE NOASTRE

"CUM SE PRODUCE APA POTABILĂ"
"CUM FOLOSIM CORECT SISTEMUL DE CANALIZARE"
"CUM SĂ CITIM FACTURA DE APĂ"
"UNDE PLEACĂ APA FOLOSITĂ"

În 2013, politicienii din Egipt – citim în revista The Economist din ianuarie 2016 – au discutat opţiunea sabotării, în Etiopia, a „Marelui Baraj al Renaşterii”, aflat într-un stadiu avansat de construcţie pe Nilul Albastru. Este cel mai mare proiect hidroenergetic din Africa: viitorul lac de acumulare va fi atât de uriaş, încât va fi capabil să înmagazineze întregul volum al Nilului Albastru. Cantitatea de electricitate obţinută va dubla producţia Etiopiei, unde în prezent trei din patru locuitori nu au acces la electricitate. Dar acest baraj, care va aduce atâtea avantaje Etiopiei, pune în pericol grav populaţia Egiptului. Motivul este uşor de înţeles: „Egiptul este darul Nilului”, repetă şcolarii împreună cu Herodot, pentru că Nilul furnizează aproape integral apa folosită în Egipt. În rest – deşertul. Iar populaţia în creştere a ţării înseamnă că acum o persoană are la dispoziţie sub jumătate din cantitatea de apă din 1970. Situaţia de mai sus nu a evoluat spre confruntare, regimul din acea vreme fiind răsturnat, dar ea reflectă cât de grav este riscul sistării accesului la apă, fie potabilă, fie de uz agricol sau industrial. Recent, agenţiile de ştiri ne-au informat despre noi frământări în această zonă.

Nilul

Accesul la apă este unul din drepturile fundamentale ale consumatorilor, aşa cum au fost ele definite de Naţiunile Unite. În documentul respectiv, cunoscut ca „Principiile directoare pentru protecţia consumatorilor” putem citi: „Guvernele trebuie să formuleze şi să aplice o strategie naţională pentru îmbunătăţirea furnizării şi a calităţii apei potabile. Este necesară o atenţie specială pentru ca utilizatorii să aibă acces la un nivel corespunzător de serviciu, calitate şi înzestrare tehnologică. Ei trebuie să fie educaţi, iar comunitatea să fie atrasă în gestionarea resurselor de apă. Guvernele trebuie să acorde o prioritate înaltă politicilor privind multiplele utilizări ale apei, luând în considerare importanţa apei pentru o dezvoltare sustenabilă, dar mai ales caracterul finit al acestei resurse.” Şi în legislaţia românească regăsim exprimat dreptul consumatorilor de a avea acces la apă.

De altfel, începând cu anul 1992, Organizaţia Naţiunilor Unite a desemnat ziua de 22 martie drept Ziua Mondială a Apei. Peste 1,5 miliarde de angajaţi din toată lumea lucrează în sectoare care au legătură cu apa, fapt deloc surprinzător, pentru că toate activităţile umane depind de accesul la apă.

La nivelul Uniunii Europene, constatăm că politica privind apa potabilă are o istorie de peste 30 de ani. Este vorba de atenţia acordată apei destinate consumului uman, care trebuie să poată fi băută în siguranţă, fără riscul îmbolnăvirilor. Astfel, s-au constituit o serie de piloni de bază în vederea aplicării acestei politici la nivel european:

Apa potabilă trebuie să fie verificată cu cele mai moderne metode ştiinţifice
Calitatea apei potabile trebuie să fie asigurată printr-o monitorizare eficientă, dublată de aplicarea în practică a celor mai severe măsuri sanitare
Consumatorii trebuie să fie informaţi la timp şi corect privind apa pe care o folosesc
Includerea preocupărilor privind apa potabilă în aria mai vastă a politicii europene de sănătate publică şi de gestionare a resurselor de apă.

În anul 1998, Comisia Europeană a lansat o directivă privind apa potabilă, care prevede măsuri legate de calitatea apei menite consumului uman. Obiectivul acestei reglementări este să protejeze sănătatea umană faţă de efectele contaminării apei potabile şi să se asigura că este furnizată consumatorilor o sursă de apă curată şi suficientă.

Clădirea Berlaymont, sediul Comisiei Europene

Directiva stabileşte un set de standarde esenţiale, printr-un număr de 48 de parametri microbiologici, chimici şi de altă natură, care trebuie să fie monitorizaţi în mod permanent. Aceşti parametri sunt stabiliţi pe baza materialelor elaborate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Statele membre, în transpunerea directivei în legislaţia naţională, pot să includă cerinţe suplimentare, dar în nici un caz nu pot diminua nivelul acestor standarde, întrucât, afirmă Directiva, protecţia sănătăţii oamenilor trebuie să fie la acelaşi nivel în întreaga Uniune Europeană. Statele membre trebuie să informeze pe o bază regulată consumatorii privind calitatea apei potabile, iar calitatea acestei trebuie raportată Comisiei Europene la fiecare trei ani.

Nu vom insista pe legislaţia românească, întrucât este obligaţia oricărui stat membru al Uniunii Europene să transpună directive şi regulamentele europene. Dar vom atrage atenţia asupra unui singur aspect: legiuitorul român, recunoscând importanţa accesului la apă potabilă, a prevăzut că “Dreptul la grevă în sfera serviciilor de utilităţi publice vitale - alimentarea cu apă, […] - este supus restricţiilor aplicabile ramurilor de activitate în care nu se poate declara grevă cu întreruperea totală a activităţii.”(Legea 51/2006).

Dar aceste standarde sunt oarecum de dată recentă. Este interesant să răsfoim fermecătoarea carte „Bucureştiul fanariot”, de Tudor Dinu, pentru a afla că, nu prea de mult, situaţia era diferită. Astfel, un călător prin Principatele Române, în 1808, ne asigură că „în Bucureşti toată lumea bea apă din râuleţul Dâmboviţa, care are apă bună”. Atât de mare era forţa tradiţiei şi a comodităţii, spune autorul, că nu mai conta că râul se umpluse cu tot soiul de necurăţenii. Ba chiar bucureştenii dădeau bani pe această „apă plată”, pe care sacagii o scoteau din râu şi o purtau prin oraş în nişte butoaie mari. Şi doar când gustul o făcea cu totul nevandabilă, se învredniceau să „o bată” cu piatră acră. Dar să nu uităm şi de cişmelele construite în epoca fanariotă: Vodă Ioannis Alexandros Ypsilantis chiar desemnase un responsabil de profil, iar mai târziu frumoasă grădină a Cişmigiului a fost amenajată lângă locuinţa cişmigiului, adică a celui răspunzător de cişmelele bucureştene „spre a fi păzite şi pururea drese”.

Vânzător de apă, sacagiu

O SCURTĂ INCURSIUNE ISTORICĂ

APEDUCTELE ROMANE

Apele unor izvoare sau ale unui râu curat se captau într-un castellum, unde se făcea o primă curăţare, prin decantare. Apa era apoi condusă la un rezervor, de unde pleca prin conducte din plumb, lemn, olane de teracotă sau canale din piatră, totul numai prin forţa gravitaţiei. Înclinarea apeductului trebuia să fie de 0,5%. Conducta era în mare parte sub pământ, dar în locurile unde era o vale, se construiau poduri cu arcade (Pont du Gard, din sudul Franţei, are 3 etaje, este înalt de 45 m, cu o înclinare de 34 cm pe km).

Pont du Gard

La intervale regulate existau bazine (piscinae) pentru curăţare şi intrări pentru verificare, precum şi ecluze pentru dirijarea apei. Pentru ca apa să aibă o anumită presiune, erau construite în orașe „turnuri de apă”. Apa era folosită la băut, pentru băi publice (terme), pentru piscine, pentru irigaţii, pentru latrine şi pentru punerea în mişcare a unor mecanisme semi-industriale.

Gospodărirea apei era controlată de funcționari imperiali: ei răspundeau numai în faţa împăratului - curator acquarum şi acquarii - care stabileau necesarul consumului de apă și asigurau întreținerea conductelor.

Cel mai lung apeduct a fost cel care alimenta oraşul Constantinopol: 564 km (distanţa dintre Bucureşti şi Baia Mare).

CAVEAT EMPTOR

Romanii considerau că, în materia vânzării, riscurile sunt ale cumpărătorului: emptoris est periculum (sau: să cumperi e periculos)! În dreptul roman găsim multe prevederi menite să apere interesele vânzătorului, dar prea puţine adresate consumatorului. O expresie extrasă din dreptul roman avertizează: „caveat, emptor!”, adică pe româneşte cumpărătorule, deschide ochii!.

CONSUMATORUL NU EXISTĂ

Multă vreme, consumatorul nu există. Alvin Toffler, Al treilea val: "Pentru majoritatea oamenilor, producţia şi consumul erau îmbinate într-o singură funcţie dătătoare de viaţă. Această unitate era atât de perfectă, încât grecii, romanii şi europenii evului mediu nu făceau nici o deosebire între cele două. Ei nu aveau nici măcar un cuvânt care să desemneze consumatorul."

SEPARAREA FUNCŢIEI DE PRODUCŢIE DE CEA DE CONSUM

Acelaşi Alvin Toffler consideră că această sciziune constituie sursa evoluţiei ulterioare a societăţii omeneşti; sciziunea producător-consumator, ca produsă de un topor ce despică un bloc solidar, a produs un şoc ale cărei unde sunt vizibile şi astăzi. Este momentul în care apare piaţa, ca soluţie pentru rezolvarea nevoilor individuale, exprimate la nivel social.

APARE CAPITALISMUL

În activităţile economice, urmărirea interesului individual duce la un rezultat curios: se servesc astfel interesele colective! Lucrează aici o "mână invizibilă" , cum arăta scoţianul Adam Smith: "fiecare individ se străduieşte permanent să găsească cea mai avantajoasă utilizare a capitalului de care dispune. Este propriul său avantaj, şi nu cel al societăţii, pe care îl are în vedere. … Dar urmărirea propriului avantaj îl face… să prefere acea activitate care este cea mai avantajoasă pentru societate. … Direcţionându-şi activităţile astfel ca să producă cea mai mare valoare, el urmăreşte propriul câştig, dar este împins de fapt de o mână invizibilă ca să urmărească un scop care nu era nicidecum în intenţia sa". ("Bogăţia Naţiunilor", 1776).

Adam Smith

CONSUMUL ESTE MOTORUL DEZVOLTĂRII

Economistul austriac Ludwig von Mises scria: "Întreaga producţie trebuie să se supună voinţei consumatorului. Din momentul în care nu reuşeşte să se conformeze cerinţelor consumatorului, ea devine neprofitabilă. Astfel, libera concurenţă îl obligă pe producător să se supună voinţei consumatorului şi face totodată, în caz de nevoie, transferul mijloacelor de producţie din mâinile celor incapabili (sau care refuză) să realizeze ceea ce solicită consumatorul, în mâinile celor care se pricep mai bine să administreze producţia. Suveranul procesului de producţie este consumatorul. Din acest punct de vedere, societatea capitalistă este o democraţie, în care fiecare bănuţ reprezintă un buletin de vot. Ea este o democraţie a consumatorilor".

CONSUMUL ESTE MOTIVUL DESCOPERIRILOR GEOGRAFIE

"Sămânţa a ceea ce avea să fie cel mai mare imperiu pe care lumea l-a văzut vreodată (e vorba de Imperiul Britanic) a fost pusă în Insula Banda, la marginea arhipelagului indonezian. Cum de s-au îndreptat, în 1603, primii vizitatori englezi, spre o destinaţie atât de absurd de îndepărtată, este un motiv de uimire. Pentru a vedea insula şi totodată capitala Jakarta, îţi trebuie o hartă mare cât camera, dar şi atunci insula Banda nu este mai mare decât un fir de praf. La faţa locului, măsoară doar două mile şi jumătate, îţi ia o oră s-o înconjori şi o zi pentru o explorare completă. Această explorare va găsi câţiva locuitori, nici o clădire mai de seamă şi nici un izvor de apă. Există însă un soi de arbore cu frunze întunecate, de dimensiunea unei sălcii, cunoscut drept arborele de nucşoară. Pentru aceste nucşoare, primii vizitatori de care vorbeam au navigat de bună voie în jurul lumii. Pentru că nicăieri pe glob nu înfloreau arborii ca aici, şi nicăieri fructele nu erau atât de ieftine. Pe minuscula insulă Banda, ½ kg de nucşoară costa mai puţin de jumătate de penny, în timp ce în Europa aceeaşi cantitate se putea vinde pentru 1,60 lire sterline, adică la un câştig de 32.000 %." Să adăugăm că englezii s-au luptat mulţi ani cu olandezii pentru a face comerţ în zonă, până când au acceptat un schimb: insula Banda contra insulei … Manhattan!

Insulele Banda, Indonezia

MOTIVE PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR

DEZECHILIBRE

Motivele pentru care consumatorul apare defavorizat în raporturile sale cu agenţii economici sunt următoarele:

- pe plan economic: resursele consumatorului sunt evident mai reduse decât cele de care dispune agentul economic;

- pe plan informaţional: întotdeauna, distribuitorul ştie mai multe despre bunul în tranzacţie decât cumpărătorul;

- pe plan juridic: distribuitorul, ca agent economic responsabil de faptele sale, cunoaşte legile care guvernează relaţiile comerciale, le foloseşte pe baza consilierii juriştilor de care dispune; dar consumatorul poate să ignore chiar şi existenţa unei legi care îl apără, cu atât mai mult prevederile ei;

- pe planul reprezentării intereselor: interesele producătorilor sunt bine reprezentate, atât prin organizaţii patronale, profesionale, comerciale, cât şi prin influenţa exercitată pe lângă autorităţi în scopul adoptării unor reglementări ce ţin cont de interesul lumii afacerilor

DEFINIŢIA CONSUMATORULUI

În legislaţia românească, se defineşte consumatorul ca fiind persoana fizică ce dobândeşte, utilizează ori consumă, ca destinatar final, produse obţinute de la agenţii economici sau care beneficiază de servicii prestate de aceştia.

DREPTURILE CONSUMATORILOR

În textul Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992, drepturile fundamentale ale consumatorilor sunt următoarele:

“a) de a fi protejaţi împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea, ori să le afecteze drepturile şi interesele legitime;

b) de a fi informaţi complet, corect şi precis asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor, precum şi de a fi educaţi în calitatea lor de consumatori;

c) de a avea acces la pieţe care le asigură o gamă variată de produse şi servicii de calitate;

d) de a fi despăgubiţi pentru prejudiciile generate de calitatea necorespunzătoare a produselor şi serviciilor, folosind în acest scop mijloacele prevăzute de lege;

e) de a se organiza în asociaţii pentru protecţia consumatorilor, în scopul apărării intereselor lor”.

DOMENII DE ACTIVITATE ALE BIROULUI EUROPEAN AL UNIUNILOR DE CONSUMATORI – unde APC este membru:

Servicii financiare
Alimente
Drepturi şi aplicarea legii
Sustenabilitate
Economia digitală
Sănătate
Energie
Comerţ
Siguranţă

ACTIVITATEA APA NOVA

Revenind în prezent, este momentul să examinăm situaţia „consumatorului de apă”, şi ne vom opri la situaţia din Municipiul Bucureşti. După ce vreo două sute de ani de problema alimentării cu apă s-a ocupat Primăria, ultima oară prin Regia Generală de Apă Bucureşti, iată că a venit vremea privatizării utilităţilor publice, astfel că în anul 2000 municipalitatea a concesionat serviciul public de apă şi canalizare firmei Apa Nova, controlată în majoritate de grupul francez Veolia. Concesiunea are un termen de 25 de ani şi a avut rostul de a elimina din portofoliul primăriei cheltuielile necesare cu gestionarea acestui serviciu.

PRODUCE APĂ POTABILĂ

Pasul 1: Captarea apei

Prelevează apă din cursul râurilor Argeș și Dâmbovița cu ajutorul mai multor prize de captare.

Pasul 2: Curățarea de deșeuri

La prima întâlnire, în dreptul bazinelor de captare, apa abundă în crengi, frunze, insecte și o mulțime de deșeuri, mari și mici, aduse de cursul râurilor. Mare parte dintre ele se opresc în grătarele de filtrare, primele instrumente responsabile pentru eliminarea deșeurilor.

Pasul 3: Îndepărtarea impurităților

În apa preluată există impurități invizibile ochiului liber. Pentru a le îndepărta, se adaugă un coagulant care le obligă să se lipească una de alta sub formă de flacoane. Odată adunate pe fundul bazinului, flacoanele sunt mult mai ușor de colectat și retras din apă.

Alimentarea cu apă potabilă a Municipiului București este asigurată de trei uzine specializate, în localităţile:

Arcuda, în funcțiune din 1892, sursă râul Dâmbovița
Roşu, în funcțiune din 1970, sursă râul Argeş
Crivina, în funcțiune din 2006, sursă râul Argeș

După tratare, apa devenită potabilă este direcționată printr-o rețea complexă de apeducte către utilizatori, prin intermediul rețelei de distribuție.

Pasul 4: Filtrarea

Se folosesc filtre cu nisip care rețin și elimină până la ultima particulă vizibilă.

Pasul 5: Ozonarea

Se utilizează ozon pentru eliminarea bacteriilor și virusurilor. În contact cu apa, ozonul descompune materiile organice și îmbunătățește considerabil culoarea și gustul acesteia.

Pasul 6: Clorinarea

Se adaugă clor în concentrații atent stabilite atât la ieșirea apei din uzina de tratare, cât și în diferite puncte ale rețelei. Astfel se țin bacteriile la distanță, iar calitatea apei de-a lungul drumului ei către consumatori rămâne intactă.

Pasul 7: Stocarea și distribuția apei

Apa trece prin conducte sau apeducte, special concepute pentru transportul în condiții de maximă siguranță a acesteia. Se depozitează în rezervoare închise (bazine subterane sau construcții supraterane), apoi, cu ajutorul unor sisteme digitale, se distribuie printr-o rețea de țevi monitorizate 24 de ore din 24.

Pasul 8: Transportul apei

Apa se duce spre destinație printr-o rețea formată din 192 km de apeducte, 2.500 km de conducte principale și peste 132.000 de branșamente, a căror lungime depășește 990 de kilometri.

ASIGURĂ CALITATEA APEI

Calitatea apei de băut este supraveghează 24 de ore din 24. Zilnic se iau probe din 54 de puncte fixe de recoltare, distribuite în tot Bucureștiul, efectuându-se peste 6.000 de analize prin care se monitorizează 120.000 de indicatori anual.

Laboratorul Apa Nova testează fără oprire apa furnizată bucureștenilor. Mai mult, se efectuează analize ale apei potabile conform unui program lunar, recoltându-se mostre din 54 de puncte distribuite peste tot în oraș.

Ce este un buletin de analiză a apei potabile?

Buletinul de analiză a apei potabile este un raport care oferă informaţii despre provenienţa apei potabile şi compară caracteristicile acesteia cu standardele impuse de legislație.

Ce conțin buletinele de analiză?

Buletinul de analiză oferă informații despre gustul apei, compoziția ei chimică şi rezultatul verificărilor bacteriologice.

Ce se analizează într-un buletin?

Mirosul și gustul – sunt date de schimbarea caracteristicilor precum și existența unor substanțe, săruri minerale și gaze dizolvate.
Culoarea – dată de substanțele minerale sau organice care se dizolvă în natură.
Turbiditatea – gradul de transparență a apei.
pH – indicele care definește aciditatea apei.
Conductivitatea - totalitatea sărurilor dizolvate în apă.
Clor rezidual liber - cantitatea de clor din apă după dezinfecţie pentru protecţia sanitară a acesteia.
Amoniul, nitriţii şi nitraţii - modificări în timp ale calităţii apei, cauzate de surse de impurificare specifice acestui tip de compuşi.
Fierul - component natural al apei, aflat sub forma de compuşi (de obicei bicarbonat feros).
Oxidabilitatea - totalitatea substanţelor organice şi anorganice oxidabile în apă.
Duritatea totală - caracteristicile care conferă apei compuşi de calciu şi magneziu aflaţi în soluţie. În general duritatea apei se exprimă în grade germane de duritate.
Aluminiul - prezent în apă în mod natural şi indus în urma procesului de tratare pentru obţinerea apei potabile.

EPUREAZĂ APELE UZATE

După ce ne curăță pe noi, apa este curățată la rândul ei de Apa Nova înainte de a se întoarce în natură. Unde ajunge apa care se strecoară în sifonul chiuvetei după ce te speli pe mâini? Dar apa de ploaie după o furtună strașnică de vară? Ce se întâmplă cu vârtejul din vasul de WC după ce a dispărut? Răspunsurile pentru o apă curată și un oraș sănătos se găsesc în sistemul său de canalizare.

În București, Apa Nova colectează apele uzate pentru a le evacua prin canalizarea unică a orașului, o rețea care depășește 2.380 de kilometri. E vital pentru calitatea vieții orașului ca sistemul de canalizare să funcționeze tot timpul fără întreruperi și de aceea Apa Nova monitorizează în permanență rețeaua și conductele de evacuare. Ca totul să curgă lin, Apa Nova respectă cu rigurozitate calendarul de curățare, întreținere și inspecții video.

Ape meteorice

Apa Nova se ocupă și de preluarea apelor rezultate în urma ploilor sau a altor fenomene meteo. Apele meteorice ajung în rețeaua de canalizare, de unde sunt conduse spre Stația de Epurare de la Glina.

Contribuția consumatorilor

Eficiența sistemului de canalizare depinde în mare măsură și de comportamentul pe care îl au consumatorii în utilizarea lui zilnică. Iată câteva moduri simple prin care puteți contribui:

Nu folosiți toaleta drept coș de gunoi. Resturile alimentare, deșeurile sau mici materialele de construcții formează cu ușurință blocaje în canalizare. Cârpele, vata medicinală, majoritatea produselor de igienă, chiar și părul sunt cei mai mari dușmani ai conductelor și țevilor de evacuare. Fibrele lor se agață de orice neregularitate a pereților interiori, ceea ce duce la blocaje.
Nu acoperiți capacele căminelor de racord. Căminele de vizitare sunt locurile prin care se operează întreținerea rețelei. Atunci când sunt blocate, intervenția specialiștilor Apa Nova durează mai mult și e cu mult mai dificilă, spre deserviciul tuturor.

Obiecte și substanțe care nu trebuie aruncate niciodată în canalizare:

Vopseaua - folosiți întreg conținutul cutiei de vopsea sau donați-o altcuiva spre folosire, în cazul în care v-a mai rămas. O puteți arunca la gunoi, dar doar după ce s-a uscat în întregime.
Medicamente - nu trebuie aruncate niciodată în toaletă sau chiuvetă, pentru că substanțele chimice care ajung în apă sunt greu de epurat. Dacă nu găsiți o farmacie care să colecteze medicamente expirate, atunci asigurați-vă că sunt sigilate atunci când le aruncați la gunoi.
Produsele cosmetice şi de igienă personală - Trebuie aruncate doar la gunoi, niciodată în vasul de toaletă sau chiuvetă.
Uleiul alimentar și grăsimea de gătit - Uleiul uzat este unul dintre cei mai periculoși poluanți și din această cauză aruncarea lui în sistemul de canalizare este ilegală în Uniunea Europeană. Cel mai sigur mod de a scăpa de uleiul de gătit este să apelați la o firmă specializată în reciclare.
Produse electrocasnice şi baterii - Există spații speciale pentru colectarea și reciclarea bateriilor în majoritatea magazinelor mari şi a supermarketurilor.
Conţinutul foselor septice - trebuie preluat doar de firme specializate care au acorduri de preluare cu Apa Nova pentru deversare în locuri special amenajate.