Climatul concurențial și consumatorii

1 fotografie

­­­ Comunicare pentru conferinţa “Concurenţa în sectoare cheie ale economiei româneşti”, Camera de Comerţ şi Industrie a României, 5 nov. 2015

Dr. Ec. Emil Bojin

Vicepreşedinte - Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România

O binecunoscută piesă de teatru, ilustrând situaţiile absurde prin care trece o cântăreaţă cheală, se ocupă şi de beneficiile unui climat concurenţial. Citim astfel următorul dialog:

D-na Smith: Ce meserie grea! Totuşi, se fac afaceri frumoase.

D-l Smith: Da, atunci când nu-i concurenţă.

D-na Smith: Şi când nu-i concurenţă?

D-l Smith: Marţea, joia şi marţea.

Într-adevăr, când nu e concurenţă, se fac afaceri frumoase şi bănoase. Dar nu la fel de fericit este consumatorul, nevoit să accepte situaţia de pe piaţă, începând cu preţul. Nu sunt idei deloc noi – încă din anii 1920, economistul austriac Ludwig von Mises scria: "libera concurenţă îl obligă pe producător să se supună voinţei consumatorului şi face totodată, în caz de nevoie, transferul mijloacelor de producţie din mâinile celor incapabili sau care refuză să realizeze ceea ce solicită consumatorul, în mâinile celor care se pricep mai bine să administreze producţia. Suveranul procesului de producţie este consumatorul. Din acest punct de vedere, societatea capitalistă este o democraţie, în care fiecare bănuţ reprezintă un buletin de vot. Ea este o democraţie a consumatorilor".

Un alt avocat al economiei bazate pe legile pieţei libere, economistul american Milton Friedman, şi totodată un opozant viguros al mişcării consumatoriste, admite şi el pericolul existenţei monopolului: "Aici este marele pericol ... Marele pericol pentru consumator este monopolul - fie el privat sau guvernamental". "Sursele alternative de aprovizionare protejează consumatorii cu mult mai eficient decât toţi Ralph Nader-ii din lume".

Cultura economică din România este încă rezistentă spiritului concurenţial. Dacă la începutul anilor 90 întâlneai convingerea, exprimată de persoane publice, că cel mai puternic agent economic impune preţul său, iar acest concurent de temut trebuie să fie ... statul, între timp atitudinile au mai evoluat, dar nu suficient. Nu vedem mare diferenţă între o suferinţă din 1995 precum că „nu ne mai putem apropia de abatoare din cauza unor firme particulare. La aceste necazuri se adaugă importurile masive de încălţăminte ” şi un articol din 2014 care ne informează prompt că „Peste 50% dintre firmele din industria fiscalizată a cărnii riscă falimentul, din cauza [...] concurenţei produselor din UE”. Este aici prea laborioasă încercarea de a ilustra cele afirmate cu nenumăratele apeluri ale producătorilor locali la fiecare eliminare a vreunei bariere vamale.

Într-o recentă întâlnire cu reprezentanţii asociaţiilor de consumatori din Uniunea Europeană, d-na Vera Jourova, comisar european pentru justiţie, consumatori şi egalitatea de gen, îşi exprima mirarea pentru lipsa de interes a politicienilor faţă de problemele consumatorilor, ele constituind un serios capital electoral.

Aceeaşi atitudine o vedem în eforturile unor parlamentari de a limita activitatea marilor suprafeţe comerciale, sub pretextul încurajării când a produselor naţionale, când a micilor magazine, când spre binele consumatorilor. Aceştia, se presupune cu o suspectă naivitate, vor aloca timpul petrecut în mall-uri, unde-şi admiră copiii ţopăind pe jucării pneumatice, vizitelor în muzee şi la căminul cultural. La fel considerăm proiectele care obligă aceste suprafeţe comerciale să vândă produse agro-alimentare româneşti în proporţie de cel puţin jumătate din total.

O colecţie interesantă de atitudini protecţioniste am găsit-o în programul de guvernare al unui partid care, deşi absorbit de un altul, şi-a păstrat cu siguranţă opţiunile prin parlamentarii săi. Aflăm astfel că se intenţiona: „Interzicerea oricărui import de alimente care să conţină E-uri sau alte substanţe nocive; în pieţe să fie stabilite preţuri clare, maximale, pentru fiecare produs în parte; în pieţele de pe teritoriul României să aibă voie să vândă doar producatorii agricoli adevăraţi, reali 100%; amnistie fiscală pentru firmele româneşti; taxa "Robin Hood" în cazul importurilor de produse alimentare; suprataxarea companiilor care aduc mărfuri din străinătate care se produc şi în România.”

Faţă de cele de mai sus, realităţile sunt diferite. Citim în Raportul prezentat în contextul de faţă că, „urmare a reducerii TVA la produse alimentare începând cu 1 iunie, se poate observa o reducere a prețurilor atât în comerțul tradițional cât și în cel modern. Scăderea prețurilor în comerțul modern a fost mai pronunțată decât în cazul comerțului tradițional, reducerea de TVA fiind transmisă aproape integral către consumatori.”

Într-adevăr, protecţionismul economic dispare greu, deşi, dacă iniţiatorii acestor acte ar fi ştiut rezultatele aplicării acestei politici în trecut, poate că ar fi fost mai rezervaţi cu asemenea iniţiative.

Dacă am menţionat marile suprafeţe comerciale şi am pledat pentru funcţionarea lor pe o piaţă liberă, aceasta nu înseamnă că nu observăm şi în cazul acestora preferinţe pentru limitarea posibilităţilor de informare a consumatorului; cunoaştem din presă că există o anumită rezistenţă la demararea proiectului privind monitorul preţurilor, proiect pe care APC România îl sprijină călduros. În acest context este interesant de examinat, de organele competente, raţiunea care stă în spatele declaraţiilor de tipul „dacă veţi găsi mai ieftin în altă parte, vă plătim de x ori diferenţa”.

Raportul prezintă şi o interesantă analiză a douăzeci de sectoare din economia națională, evaluate prin prisma indicelui agregat de presiune concurenţială, măsurându-se astfel apropierea de o situație ideală, ce permite manifestarea deplină a concurenței. Ultimele şase industrii sunt astfel considerate ca având un nivel redus de climat concurenţial, ele fiind următoarele: distribuţie retail de carburanţi; transport feroviar de marfă; asigurare de răspundere civilă auto; transport feroviar de călători; servicii notariale; producţie şi comercializare ciment. Consumatorii găsesc aici explicaţii pentru o serie de preţuri ridicate, precum lipsa de corelare între preţul benzinei şi cel al petrolului brut, sau tarifele înalte practicate de cabinetele notariale. De altfel, este interesant de constatat supravieţuirea, în rândul acestei profesiuni, a unei organizări perimate dar lucrative, de tipul breslei medievale.

În încheiere, este util să amintim că Legea concurenţei nr. 12 din 1996, precizează chiar în art. 1, că scopul ei este “menţinerea şi stimularea concurenţei şi a unui mediu concurenţial normal, în vederea promovării intereselor consumatorilor“. Este motivul pentru care APC România pledează încă o dată pentru întărirea colaborării cu autorităţile statului implicate în promovarea concurenţei pe piaţa noastră.

Dr. Ec. Emil Bojin

Vicepreşedinte APC România