Crește numărul consumatorilor nemulțumiți de aplicația WhatsApp!

Asociaţia Pro Consumatori (APC) şi alte șapte asociații de consumatori din Uniunea Europeană (dTest în Cehia, UFC-Que Choisir în Franţa, KEPKA şi EKPIZO în Grecia, Forbrukerrådet în Norvegia, SOS Poprad în Slovakia şi Consumentenbond în Olanda) au luat atitudine faţă de practicile neloiale ale WhatsApp.

Asociaţia Pro Consumatori s-a alăturat acestui grup de  asociaţii europene care au făcut plângere faţă de aplicaţia de mesagerie WhatsApp. Acţiunea este coordonată de BEUC, Organizaţia europeană a consumatorilor, unde este membră şi APC. Plângerea, adresată Comisiei Europene şi reţelei de autorităţi de profil din țările organizațiilor de consumatori, se bazează pe o serie de încălcări ale dreptului european al consumatorilor. De câteva luni, WhatsApp îşi presează utilizatorii să accepte noii termeni de folosire a aplicaţiei, ca şi noua sa politică de firmă. Aceşti termeni nu sunt nici transparenţi şi nici uşor de înţeles.

Plângerea se datorează în primul rând notificărilor insistente pentru a-i determina pe utilizatori să accepte modificările privind politica de firmă. Conţinutul acestor notificări, natura lor, momentul apariţiei şi revenirile frecvente pun o presiune neplăcută asupra utilizatorilor şi le limitează libertatea de alegere. Astfel, ele încalcă Directiva europeană privind practicile comerciale neloiale.

În plus, plângerea subliniază opacitatea noilor termeni şi faptul că WhatsApp nu explică în limbaj simplu şi limpede natura acestor modificări. Este imposibil pentru consumatori să înţeleagă în mod clar care sunt consecinţele modificărilor aduse de WhatsApp pentru caracterul privat al mesajelor, în mod special în legătură cu transferul datelor personale către Facebook (compania-mamă) şi către terţe părţi. Această ambiguitate încalcă legislaţia europeană privind drepturile consumatorilor, care obligă firmele să folosească un limbaj clar şi transparent în termenii incluşi în contracte sau în comunicările cu caracter comercial.

Noul raport al organizaţiei europene a consumatorilor – BEUC – arată că, de câteva luni, consumatorii sunt bombardaţi cu notificări insistente să accepte noii termeni ai WhatsApp, notificări care îi fac să creadă că altfel vor avea acces limitat la funcţiile aplicaţiei. BEUC explică de ce aceste practici sunt problematice, din perspectiva dreptului consumatorilor.

Comportamentul WhatsApp este agravat de faptul că firma continuă să insiste ca utilizatorii să accepte o politică privind datele private care în prezent este analizată de Biroul European de Protecţie a Datelor, ce suspectează o încălcare a legilor europene privind protecţia datelor personale. 

Mai multe informații despre acest subiect găsiți în link-urile de mai jos:

Consumer groups file complaint against WhatsApp for unfairly pressuring users to accept its new policies | www.beuc.eu;

Whatsapp users in Romania 2025 | Statista

2021-05-11-press-release-facebook.pdf (datenschutz-hamburg.de)

Ţinând cont de cele de mai sus, asociaţia noastră a solicitat în cursul zilei de azi președintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor să iniţieze o investigaţie privind practicile WhatsApp:

Stimate Domnule Preşedinte Claudiu Daniel Dolot,

Vă scriu în numele Asociaţiei Pro Consumatori pentru a vă informa că organizaţia noastră participă la o acţiune de enforcement coordonată de BEUC, Organizaţia europeană a consumatorilor, împotriva aplicaţiei de mesaje WhatsApp.

În conformitate cu articolul 27 din Regulamentul 2017/2394 al Parlamentului European şi al Consiliului privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure respectarea legislației în materie de protecție a consumatorului, BEUC a emis o altertă externă către reţeaua de autorităţi competente pentru a raporta o serie de practici agresive şi înşelătoare ale aplicaţiei WhatsAp care, conform analizei noastre, constituie o încălcare a mai multor legi europene privind protecţia consumatorilor, având o dimensiune care cuprinde întreaga Uniune Europeană.

Având peste două miliarde de utilizatori activi şi mai mult de 100 miliarde de mesaje trimise zilnic, WhatsApp a devenit una dintre cele mai populare aplicaţii de mesagerie din lume. Ea numără milioane de utilizatori în Europa – 48 milioane în Germania, 35 milioane în Italia sau 33 milioane în Spania. În România, WhatsApp este folosită de aproximativ 4,81 milioane de utilizatori.

De câteva luni, WhatsApp a început să exercite presiuni asupra utilizatorilor pentru ca aceştia să accepte noile schimbări privid politica firmei.

Noi, APC şi alte organizaţii membre ale BEUC, suntem foarte preocupaţi despre încălcarea drepturilor consumatorilor în timpul acestui proces. În mod deosebit, vă supunem atenţiei următoarele:

  • Practicile agresive ale WhatsApp. WhatsApp a trimis şi continuă să trimită notificări insistente, exercitând presiuni în mod abuziv pentru ca utilizatorii să accepte modificările în politica firmei. Conţinutul acestor notificări, natura lor, momentul apariţiei şi repetarea lor pun o presiune nedreaptă asupra utilizatorilor şi îi împiedică să facă o alegere în deplină libertate.

  • Schimbările sunt neclare şi înşelătoare. Modificările în politica firmei WhatsApp nu sunt nici transparente şi nici uşor de înţeles. WhatsApp nu explică într-un limbaj clar şi inteligibil natura acestor modificări. Este imposibil consumatorilor să înţeleagă în mod clar care sunt consecinţele acestor schimbări privind caracterul privat al datelor, mai ales în legătură cu transferul datelor personale către firma-mamă, Facebook, şi către alte terţe părţi.

Noi considerăm că aceste încălcări ale legilor privind protecţia consumatorilor sunt agravate de faptul că în Germania, Comisarul pentru protecţia datelor al landului Hamburg a emis o hotărâre de urgenţă în mai 2021 în care a constatat că practicile WhatsApp privind noile sale politici de firmă încalcă Regulamentul  2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal (GDPR) şi a interzis firmei-mamă Facebook să prelucreze datele utilizatorilor WhatsApp pentru scopurile sale proprii. Ca urmare a acestei decizii germane, modificările privind politica firmei WhatsApp sunt în prezent sub examinare de către Biroul european de protecţie a datelor EDPB.

Aşadar vă rugăm să lansaţi o investigaţie cuprinzătoare privind practicile WhatsApp din perspectiva Directivei privind practicile comerciale neloiale pentru care ANPC este competentă. V-am fi recunoscători dacă ne-aţi ţine la curent cu orice etapă relevantă în acest proces.

În contextul prezentei acţiuni coordonate, vă rugăm să luaţi la cunoştinţă că șapte asociaţii de consumatori care activează în şase ţări au contactat şi ele autorităţile naţionale pentru a le solicita investigaţii privind practicile WhatsApp.

 

Cu respect,

Conf. univ. dr. Costel Stanciu,

Preşedinte APC

 

 STUDIUL BEUC: 

https://www.beuc.eu/publications/beuc-x-2021-063_report_-_whats_up_with_whatsapp.pdf

 

Parteneri

Cristina TenuInfluencerECC RomaniaZiarul de BucurestiComisia EuropeanaBEUCUniunea EuropeanaFundația Mâine va fi mai bineTrusted.roSeoMark