De ce nu grevă japoneză?

În calitate de asociaţie care promovează interesele consumatorilor, nu putem rămâne indiferenţi la situaţia sistării zborurilor de la TAROM, despre care şeful sindicatului ne asigură că nu are legătură cu vreo grevă.

Sindicatele s-au constituit ca formă de luptă a obiditei clase muncitoare împotriva exploatării nemiloşilor capitalişti, învăţau elevii în şcoala comunistă. Adică, dacă nu e revoluţie bolşevică, încaltea să punem de-o grevă, două acolo.

Dar în ţara noastră nu ţinem minte de vreun conflict de muncă între sindicate şi patronii nesăţioşi. Nu, sindicatele noastre se luptă cu feluriţi miniştri, care al transporturilor, care al agriculturii, în general, cu guvernul.

Ultimul exemplu vine de la TAROM: acum două zile, călătorii au aflat cu stupoate că zeci de zboruri au fost anulate. Motivul? Lipseau piloţii; vreo două zeci au anunţat că sunt „inapţi de zbor”. Brusc, au fost cuprinşi de felurite suferinţe, care îi împiedicau să se prezinte la lucru. Domnul şef al sindicatului de resort ne-a asigurat că nu este vorba de grevă, şi că pilotul are dreptul, oriunde în lumea asta, să lipsească de la lucru dacă nu se simte bine. O face aceasta pentru a proteja călătorii, subliniază domnia sa, sucind cuţitul în rana pasagerilor. De tipul de grevă japoneză excelenţa sa nu a auzit, se pare!

Situaţia de faţă de aminteşte de greva controlorilor de zbor americani, din 1981. Deşi încălcau legea, greviştii nu au cedat nici după ce preşedintele de atunci, Ronald Reagan, i-a ameninţat că-i concediază. Ceea ce a şi făcut, înlocuindu-i cu personal militar. Ce să mai spunem de bietul nostru consumator, dacă şi delegaţia care pleca la summit-ul NATO a fost nevoit să facă apel la un avion al Armatei Române pentru a ajunge la Washington?!

Aflăm în ultima clipă că mişcarea grevistă s-a încheiat, după ce piloţilor li s-a promis o majorare a salariilor. Ca urmare, bolnavii s-au însănătoşit, inaugurând un nou tratament non-medicamentos: un salariu mai mare vindecă orice maladie!

Ce ar putea face consumatorii în situaţia unei greve în serviciile adresate publicului? După cum este evident, victimele sunt consumatorii şi nu ţinta greviştilor, cadrele de conducere. Desigur, ei pot reclama restituirea banilor pe bilete, dar nimeni nu-i consolează pentru lungile ore petrecute pe aeroport, alături de copii, cuibăriţi care unde a putut, în ultimă instanţă întinşi pe jos. Aşadar, TAROM ar merita un boicot din partea pasagerilor, mai ales că zboruri alternative sunt destule.

Ne dorim totuşi să preferăm compania TAROM, nu doar pentru că este românească, ci şi serioasă, cu personal amabil şi zboruri la timp !

Parteneri

Cristina TenuInfluencerECC RomaniaZiarul de BucurestiComisia EuropeanaBEUCUniunea EuropeanaFundația Mâine va fi mai bineTrusted.roSeoMark