Organizație apolitică, non-profit
Singura organizație membră a BEUC, din România
Din 1990 în protecția consumatorilor
Repetăm: suntem consumatori şi de servicii ale administraţiei publice. Iar pentru acestea trebuie să plătim. De exemplu, impozitul pe casă ori maşină, la primăria noastră.
La începutul lunii octombrie jurnaliştii ne-au informat că senatorii au avut satisfacţia de a fi găsit o soluţie la spinoasa problemă a impozitelor locale pentru anul 2023: să le crească în funcţie de grila notarială, sau să le crească dintr-o lovitură? Iar rezultatul, obţinut printr-un frumos consens politic, este creşterea lor cu 50%. Nu 49%, nu 52%, ci fix 50! Nu pentru că, din datele prezentate de primării, acestea au cheltuieli cu x% mai mari, deci se vor recupera din creşterea impozitelor cu x%. Nu, ci direct din poignée: cu 50%. Cândva, când nepoţelul se va urca pe genunchii bunicului şi-l va întreba ce a făcut el acolo, în Parlament, bătrânul senator, numărându-şi pensia specială, va răspunde cu mândrie: ehei, mititelule, eu am mărit impozitele locale cu 50%! Era prin 2022, dacă-mi amintesc eu bine…
Dar noi ne amintim şi despre creşterea impozitelor din acest an. De exemplu, în sectorul 2 din Bucureşti, unde s-a lucrat cu forţe proprii, fără sprijin senatorial, dar cu rezultate notabile. Astfel, dacă în 2021 un cetăţean plătea 241 lei pentru terenul aferent apartamentului de bloc, pentru respectivul apartament, pentru maşină şi pentru taxa de parcare, el a plătit în 2022 suma de 849 lei pentru aceleaşi debite. Adică o mărire de 3,5 ori, sau de 350%. Se va spune că nu este vorba de impozite, ci de o taxă (de parcare) stabilită de primărie, dar această subtilă diferenţă nu este simţită în buzunarul plătitorului.
Faptul că această majorare a fost discutată şi cu reprezentaţii autorităţilor locale, cu Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene, cu Asociaţia municipiilor, oraşelor şi comunelor, nu ne consolează câtuşi de puţin, câtă vreme nu s-a discutat şi cu cei care urmează să plătească şi care i-au votat pe cei de mai sus, în speranţa unui trai mai bun.
P.S. Decizia de a majora impozitele tocmai acum, în plină creştere a preţurilor, generate de dificultăţile în aprovizionarea cu resurse energetice, este greu, foarte greu de înţeles.