Nu se poate face nimic?

1 fotografie

Dr. Ec. Emil Bojin

Presa ne-a informat că Primarul General al Capitalei a convins majoritatea consilierilor să mărească prețul gigacaloriei de la 143 de lei la 330 de lei pentru populație, de la 1 aprilie. Domnia sa a declarat că speră ca bucureştenii să înţeleagă această decizie.

Asociaţia noastră şi-a asumat misiunea de a milita pentru drepturile consumatorilor, inclusiv cele economice; ca atare, este de datoria APC să ia atitudine în faţa acestei decizii, care va avea efecte drastice asupra cheltuielilor cu întreţinerea a celor peste 560.000 de proprietari de apartamente din Bucureşti.

Prin urmare, declarăm că această decizie este inadmisibilă, chiar dacă este clar că nimeni dintre decidenţi nu va lua în seamă poziţia noastră.

Dar suntem interesaţi dacă Primarul General va folosi acest plus de resurse pentru activităţile care ţin de gospodărirea oraşului, pentru că suntem consumatori şi de servicii publice, din moment ce plătim taxe şi impozite la primărie.

Astfel, atragem atenţia  asupra câtorva aspecte cu totul inadmisibile care ne întâmpină la tot pasul.

Să începem cu Piaţa Sf. Gheorghe, unde se află „Kilometrul Zero”, punctul de unde se măsoară distanţele în ţara noastră. Nu merită să vorbim despre monumentul care îl marchează, a cărui soartă mizerabilă se pare că este pecetluită; vorbim despre transformarea acestui spaţiu într-o adevărată Curte a Miracolelor, ca cea de la Paris, din Evul Mediu, plină cerşetori, orbi, paralitici şi vagabonzi de tot soiul. Contribuţia contemporanilor noştri bucureşteni este vizibilă mai ales în domeniul comei alcoolice şi al excreţiei în public. Şi toate acestea în faţa bisericii care găzduieşte rămăşiţele voievodului martir Brâncoveanu …

Continuăm cu mizerabila, infecta, pestilenţiala, oribila „grădină” din faţa Ateneului Român, plină, zi şi noapte, iarnă şi vară, de gunoaiele răspândite ca pe o adevărată bătătură unde nu mai creşte nimic, care nu este curăţată nici măcar în timpul Festivalului Internaţional George Enescu, nici măcar în faţa statuii „Poetului naţional”, când  diverşi directori solemni şi miniştri importanţi depun de două ori pe an coroane comemorative.

Păşim acum pe bulevardul dintre Piaţa Romană şi Piaţa Universităţii, păşim cu greu, ocolind dalele sparte cu care s-a pavat relativ recent trotuarul (aceeaşi situaţie pe strada Mihai Eminescu sau mai jos, în faţa magazinului Unirea). Trecem pe lângă spaţii comerciale  închise de autorităţi în urmă cu ani de zile, care dau impresia că ne aflăm într-un oraş părăsit. Dar nu părăsit de toată lumea, pentru că s-au găsit destui „artişti” să ne bucure privirea cu mâzgălelile lor făcute cu spray-uri indelebile. Asemenea graffiti sunt şi în alte ţări europene, dar prin locuri mărginaşe, case părăsite şi altele zone de acest fel. La Bucureşti, le vedem în plin centru; şi nu lipseşte binecunoscutul porc cu dinţi de şobolan care îşi varsă voma consistentă. Nici o clădire de pe acest bulevard principal al oraşului nu a beneficiat de celebra „reabilitare termică”: nici blocul zis Eva, nici clădirea fostului Ciclop. E trist să constaţi deosebirea uriaşă faţă de imaginile din anii 1930 …

Aceeaşi impresie de film sci-fi cu acţiunea după un război apocaliptic ne-o generează fostele cinematografe Scala, Patria şi Studio, blocate cu bucăţi de carton sau plăci de lemn, peste care atârnă afişe zdrenţuite, năclăite de  nelipsitele dejecţii umane; numai Mad Max lipseşte!

Pe un colţ de trotuar, abia zărită pe minusculul postament, priveşte tristă la toate acestea statuia lui George Enescu, ziua - obiect de joacă pentru cei mici şi foarte mici, iar noaptea – urinar pentru vagabonzi.

Şi iată-ne ajunşi în Piaţa Universităţii. Lăcaşul de învăţământ pare a nu avea rector, administrator sau măcar un om de serviciu: tot felul de lozinci mânjesc zidurile acestei clădiri simbolice pentru cultura şi civilizaţia românească, alături de omniprezentele mâzgăleli cu spray-ul. Câte un pseudo-anticar îşi întinde oferta pe treptele clădirii, ofertă din care nu lipsesc nici Sandra Brown, nici cărţi cu sfaturi pentru un succes instantaneu în viaţă, a căror lectură înţelegem că este de rigueur pentru obţinerea unei diplome universitare. Ceasul de la Universitate, reper celebru, a încremenit, probabil din solidaritate cu celelalte ceasuri montate de Primărie prin oraş, încremenite şi ele. Dl. Primar să privească peste drum, la clădirea Teatrului Naţional, un exemplu că se poate şi altfel

Ne oprim aici, deşi Bucureştiul este întins şi am putea adăuga multe astfel de situaţii, care trebuie să constituie puncte urgente într-un plan strategic de gospodărire a oraşului. Ne aşteptăm însă din păcate la cel mai comod răspuns folosit în administraţia publică: „Aspectele constatate nu fac parte din atribuţiile instituţiei”, aşa cum a răspuns directorul Ateneului la sesizarea noastră.  

Bucureştiul are nevoie de un primar care să iubească acest oraş şi să-i respecte pe cei care l-au ales; însă, dacă ne gândim la felul în care a organizat Târgul de Crăciun, cu câteva  becuri chioare şi bilet de intrare (!), nu vedem astfel de calităţi la persoana care face obiectul acestui text.

În final, am pune această întrebare:

- D-le Primar General, nu se poate face nimic?

Sperăm să nu primim un răspuns de genul:

- Ce? Unde?