O scrisoare pierdută

Mai mulţi consumatori ne-au atras atenţia asupra serviciilor Poştei Române privind cel mai banal dintre acestea: trimiterea unei scrisori. Publicul crede că, dacă scrie clar adresa destinatarului şi pune timbrul corespunzător, Poşta Română îşi face treaba şi duce scrisoarea la destinaţie. Pentru asta s-a plătit. Dar, vai, nu-i aşa: dacă vrei să fii sigur că răvaşul ajunge, atunci trebuie să trimiţi cu serviciul „recomandată”, adică cu confirmare de primire, plătind corespunzător. Iar corespunzător înseamnă 9,50 lei, în loc de 4 lei. Pentru corespondenţă internaţională, tarifele sunt şi mai copioase: neprioritar 10 lei, prioritar (nu ştim ce înseamnă) 13 lei, cu confirmare de primire: 40 lei.

Dar important este că nu se garantează livrarea corespondenţei standard. Şi atunci ne întrebăm: de ce mai plătim timbrele?

P.S.

Întâmplarea a făcut ca la o zi după publicarea rândurilor de mai sus, mass-media să ne informeze că Poşta Română intenţionează să închidă oficiile poştale. Astfel, dl Valentin Stan, directorul general al companiei, a declarat că:

 „Vom închide oficiile poștale. Miza pentru care încă le ținem deschise este că avem o datorie morală față de angajații care și-au dedicat zeci de ani companiei. Însă acestea nu sunt profitabile și nu au niciun viitor. Vom reduce treptat activitatea, iar veniturile din închirierea spațiilor vor depăși cu mult câștigurile din activități precum vânzarea de timbre”.

Ce este izbitor în această declaraţie este orientarea exclusivă către interior, către interesele companiei. Poşta Română are  o datorie morală faţă de angajaţi, zice dl director. Aşadar, ea nu are nicio datorie faţă de clienţii care îi plătesc serviciile. Nu există nicio orientare către client, în această companie de servicii. Unde să se ducă consumatorii  să pună un pachet pentru ruta Bucureşti – Dorohoi, un plic pentru Bruxelles? Treaba lor, probabil se gândeşte dl Stan, există firme private de curierat, există poşta electronică! Treaba mea, zice dl Stan, este să fac profit – nu din serviciile poştale, ci din activităţi imobiliare. Dl Stan, mai ştii, îşi poate extinde aria de prestaţii şi în alte domenii, la fel de profitabile: jocuri de noroc, pariuri sportive, case de amanet – şi multe altele. Suntem siguri că bogata experienţă a dlui Stan din activitatea sa în SUA îl va ajuta.

pag_apaConsumer Law ReadyECC-Net-Travel-App

Proiecte

Centrul European al Consumatorilor din RomâniaFii un pacient activ

Parteneri Media

Antena 1Kanal DLion MentorTomis NewsGradinite Bucuresti

Facebook

Parteneri

Cristina TenuInfluencerECC RomaniaZiarul de BucurestiComisia EuropeanaBEUCUniunea EuropeanaFundația Mâine va fi mai bineTrusted.roSeoMark